Anunțul CSM legat de controlul la DNA

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit, joi, ca analiza memoriilor și notelor transmise de șefa DNA Laura Codruța Kovesi, de coordonatorul și de membrii echipei care au efectuat controlul la Direcția Națională Anticorupție să fie făcută în același timp cu discutarea raportului de control al Inspecției Judiciare.

„Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii și-a însușit punctul de vedere al Direcției Legislație, Documentare și Contencios, în sensul că toate aspectele semnalate prin aceste memorii și note nu pot fi analizate decât în contextul dezbaterii și analizei raportului de control pe care Inspecția Judiciară trebuie să îl finalizeze și să îl transmită CSM. Cu ocazia analizei raportului vor fi analizate și aceste aspecte analizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al CSM, Ștefan Lucaciuc.

Secţia pentru procurori a CSM a luat în discuție, joi, sesizările făcute de DNA şi de magistraţii Inspecţiei Judiciare care au făcut parte din echipa care a verificat managementul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Controlul la DNA a fost făcut de o echipă de inspectori formată din Elena Rădescu, Monica Pleșea, Mihaela Hitruc, Sanda Mateș, Mihaela Focică și Cornelia Prisăcariu.
Potrivit CSM, în total, pe adresa instituției au ajuns cinci memorii.
Unul dintre acestea este semnat de Elena Rădescu, șeful echipei de control, iar al doilea de Mihaela Focică, Cornelia Prisăcariu și Elena Rădescu, aceștia având aceleași opinii.

Al treilea memoriu a fost întocmit de Monica Pleșea, Sanda Mateș și Mihaela Hitruc.

Un al patrulea memoriu a fost trimis chiar de către DNA, acesta fiind semnat de toți procurorii structurii. Astfel, aceștia susțin că nu le-a fost prezentată concluzia preliminară și că nu s-a respectat metodologia de inspecție.

„A fost un lucru inedit, o parte a echipei a decis să ne prezinte concluziile verbal, altă parte în scris. Plecând de la acest lucru, am făcut solicitare către CSM cu privire la anumite chestiuni de procedură care trebuiesc lămurite înainte de a se da raportul. Că dacă nu e tratată unitar poate influența raportul. E o solicitare care se referă la chestiuni de procedură și metodologie. Ne dorim să apară raportul dar să ne și lămurim pe proceduri și metodologii ca acest raport să nu poate fi contestat”, a declarat şefa DNA, Laura Codruţa Kovei, la Europa Fm.

În plus, CSM a primit și un punct de vedere al inspectorului șef al Inspecției Judiciare, în care sunt prezentate „chestiuni privind un proces verbal de consemnare a condițiilor preliminare ce vizează modul de desfășurare al controlului la DNA”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.