Anunţul RATB privind dotarea cu aer condiționat a tramvaielor

RATB a anunţat că licitaţia pentru dotarea tramvaielor cu aer condiţionat va fi reluată, pentru că au fost depuse oferte neconforme.

Pe de altă parte, Regia va dota încă 150 de autobuze şi 100 de treleibuze cu instalaţii de aer condiţionat.

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) dispune în prezent de 993 de autobuze Mercedes Citaro, din care peste 500 sunt dotate cu instalaţii de aer condiţionat. Pentru asigurarea confortului călătorilor în perioada verii, RATB are deja în derulare un contract de execuţie pentru montarea de instalaţii de climatizare pe încă 150 de autobuze”, se arată într-un comunicat, transmis, miercuri, de RATB, potrivit mediafax.ro. 

Potrivit sursei citate, până în prezent, la peste 20% din cele 150 de autobuze, lucrările sunt în diverse stadii de execuţie sau instalaţiile au fost deja montate şi sunt în perioada de probă.

RATB despre planurile de modernizare

RATB mai precizează că are în derulare şi un contract pentru dotarea cu instalaţii de climatizare a 100 de troleibuze.  „Până acum, au fost montate şi se află în probe sau sunt în diverse stadii de execuţie 25% din troleibuzele incluse în programul de modernizare, iar primele 14 troleibuze cu aer condiţionat sunt în traseu şi sunt incluse permanent în parcul circulant, inclusive sâmbăta şi duminica”, se mai precizează în comunicatul RATB, potrivit mediafax.ro. 

În ceea ce priveşte tramvaiele, acestea vor rămâne în continuare fără instalaţiii cu aer condiţionat.

„Pentru proiectul de modernizare a peste 250 de tramvaie cu sistem de climatizare în salonul de călători, licitaţia a fost anulată, întrucât pentru loturile respective nu au fost depuse oferte sau au fost depuse oferte neconforme. Procedura de licitaţie va fi reluată”, mai spun reprezentanţii RATB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Dar curatenia din mijloacele de transport RATB, mai cu seama in troleibuse cand va fi luata in calcul???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.