Aproximativ o treime din angajaţii vamali urmează să fie daţi afară

Aproximativ o treime dintre angajaţii vamali urmează a fi disponibilizaţi, astfel că din 4.586 câţi sunt în prezent vor rămâne 3.159, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern privind modificarea legii Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV).

Numărul maxim de posturi pentru Autoritatea Naţionale a Vămilor şi unităţile subordonate acesteia este de 3.159, inclusiv postul de demnitar, conform modificărilor aduse printr-un proiect privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, informează MEDIAFAX.

Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în structura organizatorică se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la propunerea vicepreşedintelui ANAF care conduce Autoritatea Naţională a Vămilor, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare noilor prevederi.

ANV este condusă de un vicepreşedinte al ANAF, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.

Zeci de vameşi de la punctele din Timiş, Suceava şi Vaslui, alături de poliţiti de frontieră, au fost arestaţi în cursul lunii februarie, în urma unor ample acţiuni ale anchetatorilor ancticorupţie împotriva contrabandei de la graniţe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.