ARBDD va trimite Ministerului Mediului Regulamentul de circulaţie în Delta Dunării

Conducerea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) doreşte să transmită săptămâna viitoare Ministerului Mediului propunerea de hotărâre de Guvern privind Regulamentul de circulaţie şi navigaţie în Deltă, potrivit dezbaterilor pe marginea acestuia localnicii urmând să fie scutiţi de la plata permisului de acces în Rezervaţie pentru bărci, scrie Agerpres.

După ce în anii trecuţi agenţii turistici din Rezervaţie au criticat intenţia autorităţilor de a interzice accesul în Deltă a ambarcaţiunilor cu motoare de capacitate mare, guvernatorul Bratfanof a menţionat că Regulamentul de navigaţie în Delta Dunării va restricţiona doar viteza ambarcaţiunilor pe lacurile şi canalele interioare din Rezervaţie.

De asemenea, potrivit dezbaterilor la care au participat şi lideri ai asociaţiilor de pescari şi agenţi turistici, proiectul de hotărâre care va fi transmis va avea în vedere ca localnicii să nu plătească permis de acces în Rezervaţie pentru ambarcaţiunile pe care le deţin.

Regulamentul de circulaţie pe canalele interioare din Deltă a fost criticat în repetate rânduri de operatorii de turism, din cauza lipsei sancţiunilor, dar şi a prevederilor referitoare la staţionarea hotelurilor plutitoare în locurile semnalizate.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.