Arbitrează cu brățara eliberaților condiționat

Un obscur arbitru de fotbal din Brazilia arată încă o dată că viața bate filmul și că povestea reală depășește și imaginația cea mai bogată a unui scenarist. Bărbatul a devenit cunoscut în înteaga lume după ce publicația spaniolă Marca i-a relatat povestea de-a dreptul incredibilă.  

Personajul se numește Rhamon da Silva și are 29 de ani. Iubește fotbalul ca orice brazilian, dar nu are valențe de jucător așa că a ales postura de arbitru. Totul suna bine și frumos doar că tânărul a dat în patima drogurilor. De aceea, ca să-și procure bani pentru praful alb, a participat la un jaf armat în urma căruia a fost arestat.

„Din nefericire, am intrat în cârdășie cu oamenii greșiți. Nu mai făcusem niciodată în viață așa ceva. Am ajuns să mă «scufund» în consumul de cocaină și asta m-a determinat să fac acel jaf. Am fost arestat, am petrecut 1 an, 6 luni, 28 de zile și 30 de minute în închisoare“.

Nu aceasta era pedepasa la care fusese condamnat, dar, pentru că a fost un deținut model, a fost eliberat condiționat. Și pentru că e vorba de o eliberare condiționată toți cei care beneficiază de această formă de libertate sunt monitorizați o vreme cu ajutorul unei brățări electronice prinse de picior. Ceea ce se întâmplă acum și cu Rhamon da Silva. Pe 30 octombrie, se vor împlini 5 luni de când este în libertate. Acum, poate arbitra din nou meciuri, dar numai la amatori.

„La început, mi-a fost teamă să port brățara, pentru că mulți critică și consideră că oamenii nu se schimbă. Eu sunt exemplul că oamenii se pot schimba. O peripadă, mi-a fost greu, dar astăzi sunt foarte calm, iau totul în spirit de glumă. Plătesc pentru greșeala mea și nu datorez nimănui nimic. Nimeni nu poate să mă judece, pentru că ceea ce fac astăzi, purtând această brățară, este justiția Domnului. Acum sunt o cu totul altă persoană, care luptă pentru propriile interese și se reintegrează în societate”, spune Rhamon da Silva.

Visul lui Rhaom este să ajungă într-o zi să conducă la centru sau la tușă meciuri de la Campionatul Mondial. Și crede cu tărie în acest vis.

Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. „Arbitrează cu brățara eliberaților condiționat”…
    Cine? …Deaconu’ sau Hoțiganu’?
    Ce văz în poză îmi confirmă că prazilienii ăia dă coloare TOȚI au plattfuß ……[RumBurak Kayapă]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.