(VIDEO) Argentina se salvează

Argentina o obţinut la limită calificarea în optimile de finală ale Cupei Mondiale. Naționala lui Messi a învins, marţi, cu scorul de 2-1 (1-0), la Sankt Petersburg, reprezentativa Nigeriei. Au înscris Lionel Messi (14) şi Marcos Rojo (86), respectiv Victor Moses (51 – penalty). Croaţia a învins, cu acelaşi scor, 2-1 (0-0), la Rostov pe Don, Islanda, în ultima etapă a Grupei D.

Lionel Messi a fost desemnat jucătorul meciului Argentina – Nigeria.

„Ştiam că Dumnezeu nu ne va părăsi. Le mulţumim tuturor celor care au crezut în noi. Am fost mereu optimişti că putem câştiga această partidă. E extraordinar că am reuşit victoria, deşi ne-a fost foarte greu. E o bucurie enormă, dar meritată”, a spus Messi.

„Tricoul Argentinei e cel mai important. Am fost criticaţi aspru, dar am strâns rândurile şi ne-am calificat. Ne-am sacrificat şi acum suntem în optimi. Pentru fanii noştri, pentru toţi cei care au crezut în noi”, a mai declarar starul Barcelonei.

Clasamentul final al Grupei D: Croaţia – 9 puncte, Argentina – 4 puncte, Nigeria – 3 puncte, Islanda – un punct.

https://cotidianul.md/actualitate/video-cm-2018-argentina-se-califica-dramatic-in-optimi-unde-va-intalni-franta-gol-superb-messi/

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Dupa vizionarea meciurilor din grupa, echipa Argentinei este un amalgam de mari valori cum sunt Messi, Di Maria, Mascherano, Higuain, Pavon, Rojo, in rest cam nulitati care nu pot sa emita pretentii sa devina campioni mondiali. Cred ca antrenorul Argentinei este un ilustru mediocru Jorge Sampaoli, mai clar asa este palaria cam mare pentru un asemenera antrenor ! In optimi in meciul cu Franta, argentinienii au totusi sansa lor deoarece nici francezii nu rup inima targului cu toate valorile lor, cred ca antrenorul francez Didier Deschamps nu este nici el in mana, francezii nu prea joaca cu toata hemoragia de valori a Frantei care joaca in Europa !Cu sansa si ambitie Argentina poatze sa treaca de echipa Frantei datorita si valorii si inspiratiei nucleului sau de mari valori fotbalistice in frunte cu fenomenul Lionel Messi citati mai sus ! Eu urez succes argentinienilor !

  2. Dupa vizionarea meciurilor din grupa, echipa Argentinei este un amalgam de mari valori cum sunt Messi, Di Maria, Mascherano, Higuain, Pavon, Rojo, in rest cam nulitati care nu pot sa emita pretentii sa devina campioni mondiali. Cred ca antrenorul Argentinei este un ilustru mediocru Jorge Sampaoli, mai clar asa este palaria cam mare pentru un asemenea antrenor ! In optimi in meciul cu Franta, argentinienii au totusi sansa lor deoarece nici francezii nu rup inima targului cu toate valorile lor, cred ca antrenorul francez Didier Deschamps nu este nici el in mana, francezii nu prea joaca cu toata hemoragia de valori a Frantei care joaca in Europa ! Cu sansa si ambitie Argentina poate sa treaca de echipa Frantei datorita valorii si inspiratiei nucleului sau de mari valori fotbalistice in frunte cu fenomenul Lionel Messi citati mai sus ! Eu urez succes argentinienilor !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.