Arhiepiscopia Clujului a cumpărat acţiuni la SC Electrica după ce a vândut o parte din titlurile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea primite ca despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate abuziv.
Susţinerea unor proiecte sociale este unul dintre motivele invocate.
Consilierul economic al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, Sorin Câlea, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax că numărul de acţiuni cumpărate la Electrica şi suma aferentă sunt „confidenţiale”.
„În condiţiile în care a avut loc listarea acţiunilor SC Electrica, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Clujului a decis, în 23 iunie, ca o parte din acţiunile pe care le deţinea la Fondul Proprietatea, acţiuni primite în cadrul procesului de despăgubire pentru clădirile şi terenurile preluate în mod abuziv, să fie transferate în acţiuni la Electrica. Am vândut acţiuni ale Fondului Proprietatea şi am cumpărat acţiuni Electrica. Considerăm că este o companie viabilă, care probabil va aduce un randament mai mare decât ceea ce aduc în prezent acţiunile Fondului Proprietatea. Arhiepiscopia Clujului a apelat la o societate de brokeraj care a efectuat operaţiunile pe bursă. Numărul de acţiuni cumpărate şi suma sunt confidenţiale”, a spus Câlea.
Potrivit acestuia, o parte din acţiunile deţinute la Fondul Proprietatea au rămas în portofoliul Arhiepiscopiei.
El a adăugat că scopul pentru care s-a optat pentru acţiuni Electrica este, pe de-o parte, împărţirea riscului în mai multe locuri şi, pe de altă parte, pentru susţinerea unor proiecte sociale ale Arhiepiscopiei Clujului.
Acţiunile Electrica sunt tranzacţionate începând de vineri la Bursa de Valori Bucureşti şi erau cotate la ora 16:30, la 11,23 lei, în urcare uşoară faţă de preţul final din oferta publică de listare, de 11 lei.