Armata siriană și Hezbollah, ultimatum rebelilor sirieni

Rebelii sirieni, aflați într-o zonă strategică aflată în apropierea frontierele Israelului, Libanului și Siriei, au primit un ultimatul din partea armatei siriene și a organizației paramilitare Hezbollah să se predea, relatează site-ul agenției Reuters.

Armata siriană, susținută de autoitățile locale, finanțate și înarmate de Iran, au intensificat campania împotriva rebelilor sunniți aflați într-o enclavă din apropierea frontierelor Israelului și Libanului.

„Li s-au dat 72 de ore pentru luptători să se predea luptătorii să meargă la Idlib, iar cei care vor să rămână trebuie să ajungă la o înțelegere”, a declarat Ibrahim al-Jebawi, un ofițer al Armata Siriană Liberă (FSA), familiarizat cu situația de pe teren.

Publicațiile organizației Hezbollah au relatat că insurgenții au convenit să negocieze termenii de predare și au declarat că negocierile au început deja cu privire la evacuarea lor, în următoarele câteva zile, către Idlib.

Anterior, armata siriană a mai folosit tactici precum asediul pentru a îndepărta rebelii din capitală. Cel puțin 8.000 de civili sunt blocați în enclavele rămase.

„Acesta este un efort al Iranului și al Hezbollahului de a extinde angajamentul cu Israelul. Întrebarea este că Israelul va permite acest lucru „, a declarat Fayez al Dweiri, un general pensionat care monitorizează situașia din Siria.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

3 Comentarii

  1. @Dr. Gogu Bulibastanu : si-nca cum ! e armata lui Bashar al Assad, presedintele legitim al tzarii. Din familia fondatorilor Siriei, dupa decolonizarea regiunii. Despre a carui „succesiune”, acuma, putini mai îndrznesc s-aduca vorba. Omul si-a eliberat, alaturi de iranieni si de rusi, tara, de asa-zisa „opozitie moderata” (adica islamista) înarmata de SUA (Obama), Arabia Saudita si cel putzin Franta (Hollande). Din fericire, Presedintele Trump nu-i mai finateaza pe respectivii teroristi(autori de masacre pe care sperau sa le puna în contul laicului Assad).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.