Artă şi modă, Modă şi artă

Legătura între artă şi modă are o deja o lungă istorie. E drept, ea a devenit foarte vizibilă în secolul al XX-lea şi pare să se generalizeze în zilele noastre.

A existat o perioadă în care artiştii desenau costume de scenă: Picasso pentru Parade, în 1917, De Chirico pentru Baletele ruseşti în 1929, Dali pentru baletul Bacchanale în 1939… Iar creatori de modă, cum ar fi Coco Chanel, iubeau arta, o colecţionau şi se inspirau din ea.

E drept, atunci era cazul numai al câtorva privilegiaţi.

Celebra rochie-homar

Pe extravaganta Elsa Schiaparelli, care nu ştia să coasă, Christian Dior o acuza, înainte de război, că face modă “pentru pictori şi poeţi”. Ea a devenit legendară fiind singura care a creat o relaţie permanentă între moda şi arta timpului său. Frecventând mediile avangardiste pariziene ale anilor ‘20 şi ‘30, a conceput veşminte împreună cu prietenii ei suparealişti.

În colecţiile Elsei Schiaparelli apăreau ecourile suprarealismului, cu etolele şi bjuteriile-insecte inspirate de Magritte sau Man Ray în anii ‘50, în timp ce Salvador Dali a creat un imprimeu Homar pentru una dintre rochiile ei, dar şi rochia cu muşte sau fusta cu sertare ori pălăria-pantof.

Colecţia Celine, primăvară-vară, 2014

Gabrielle Chanel desena costume de scenă pentru piesele lui Jean Cocteau, Oedipe în 1937 şi Antigona în 1943.

Yves Saint Laurent aducea omagii artiştilor, în colecţiile sale: în 1965, lui Mondrian, în anii ‘70, lui Picasso şi Diaghilev, în anii ‘80 lui Matisse, Cocteau, Braque, Van Gogh şi Apollinaire.

Model Hermes, 2014

În 1982, Jean-Charles de Castelbajac prezenta primele sale rochii-talouri, pictate de Jean-Charles Blais, Robert Combas şi Loulou Picasso. Iar Keith Haringcobora arta sa în stradă, sub forma oamenilor-sendvici, în perioada colaborării sale cu Vivienne Westwood.

Relaţiile între creatorii de modă şi artişti capătă forme diverse, de la mecenatul autentic la folosirea punctuală a unui artist “lacom” pentru a valoriza o marcă sau la colaborarea bazată pe o fascinaţie mutuală, ca în cazul Miucciei Prada şi al lui Rem Koolhaas pentru pavilionul Transformer de la Seul, al arhitectei Zaha Hadid şi al lui Karl Lagerfeld pentru Mobile Art, sau al lui Richard Prince şi Marc Jacobs pentru colecţia Nurses de la Vuitton.

Lagerfeld 2014

Alteori, unii artişti desenează o “colecţie-capsulă”, cum a făcut Rob Pruitt pentru Choo, alţii decorează un butic – Daniel Buren la Vuitton sau Sterling Ruby pentru Raf Simons la Tokyo.

Artistul Erwin Wurm a conceput opere special pentru magazinele Hermès, Dominique Gonzalez-Foerster a decorat magazinul Balenciaga.

Bijuteriile-insectă la Elsa Schiaparelli

Un alt aspect este colaborarea cu fotografii de modă, angajaţi de galerile de artă, care joacă în lucrările lor pe confuzia genurilor.

Probabil momentul care a marcat începutul procesului în care arta contemporană s-a impus ca o soluţie pentru modă şi industria luxului a fost campania fotografei şi regizoarei americane Cindy Sherman pentru Comme des Garçons, în 1994, la iniţiativa designerului japonez Rei Kawakubo.

Evocare Mondrian la McQueen

Show-urile au fost tot timpul o dovadă. Pe podiumurile cu colecţiile de toamnă-iarnă 2013, Casa Schaparelli, revenită pe scena pariziană a modei, manifesta o tendinţă inspirată de suprarealism. Imprimeurile cu ochi de la Kenzo îi evocau pe Magritte sau Man Ray. Centurile de la Lanvin şi fustele de tul brodat cu flori de la Givenchy aminteau de Salvador Dali.

Vara lui 2014 a generalizat această alianţă între modă şi artă. Imprimeurile lui Atsuro Tayama aminteau de estetica mişcării abstracte De Stijl a pictorilor Mondrian şi Theo Van Doesburg, Véronique Leroy se inspira din arta optică în câteva piese suprapuse şi decupate cu laser, Jean Paul Gaultier revizita în unele imprimeuri tablourile lui Klimt. Nu pot fi omise primitivismul lui Henri Rousseau evocat de imprimeurile Casei Hermès sau arta cinetică din câteva creaţii la Christian Dior şi nici colaborarea artistului Cyprien Gaillard cu creatoarea Junko Shimada.

Miuccia Prada inspirată de Street Art

Mai mult ca niciodată, cele două zone de creativitate se influenţează, cu rezultate remarcabile, după părerea jurnalistei Elisabeth Quin, care aminteşte ţesăturile “jardin de l’enfer” create de britanicii Jake şi Dinos Chapman pentru colecţia de pret-à-porter masculină 2013 de la Louis Vuitton sau influenţele din Brassaï vizibile la Céline ori cele din Mondrian la McQueen. Miuccia Prada a “convocat” arta muraliştilor mexicani şi art street-ul. Karl Lagerfeld a preferat aluzia parodică, în 2013.

De altfel, în şcolile de modă şi chiar de comerţ sunt organizate seminarii în cadrul cărora sociologi, creatori de modă şi specialişti în marketing studiază motivele pentru care arta a devenit o modalitate de a valoriza moda şi industria luxului.

Show Chanel 2014

Relaţia este profitabilă, dar uneori periculoasă pentru artişti, care renunţă la condiţia lor de revoltaţi prin definiţie pentru a se mulţumi cu cea de creatori plătiţi cu aur, oameni de afaceri sau, cum afirma fondatorul Salonului de Artă Contemporană de la Montrouge, Stéphane Corréard, “artişti luxo-compatibili”.

Crearea unei Fundaţii pentru Promovarea Artei Contemporane de Casa Cartier în 1984, din iniţiativa lui Alain-Dominique Perrin, a deschis ochii specialiştilor în marketing asupra uniunii dintre lux şi artă.

Yves Saint Laurent, Omagiu lui Mondrian

Luxul s-a democratizat datorită creşterii numărului comenzilor clasei de mijloc, iar arta era menită să confere o aură specială modei. Graţie artei, se intra într-o dimensiune simbolică şi într-o economie a fetişului.

În zilele noastre, Bernard Arnault şi François Pinault, proprietarii celor două grupuri mondiale ale luxului, au case de modă, muzee fabuloase, fundaţii, colecţii de artă şi case de licitaţie.

Suprarealistele pălării-pantof Elsa Schiaparelli

Arta este noua religie, asistăm la un estetism crescut al comerţului de obiecte şi veşminte şi la un caracter comercial, la fel de rapid, al culturii.

Este un fenomen anunţat profetic de Andy Warhol în cartea sa din 1977, The Philosophy of Andy Warhol (From A to B & Back Again): “Toate muzeele vor deveni mari magazine şi toate marile magazine vor deveni muzee”.

Deocamdată încă nu s-a şters diferenţa dintre cele două şi, să sperăm, că nici nu se va ajunge acolo.