Doi bărbaţi au fost loviţi de fulger în Ialomiţa. Unul dintre ei a murit. Celălalt bărbat lovit de fulger a fost transportat la Spitalul de Arşi din Bucureşti, potrivit rtv.net. Cei doi bărbaţi erau pe câmp cu animalele în momentul în care au fost trăsniţi. La Iaşi, turla unei biserici a luat foc după ce […]

Preşedintele grec Karolos Papoulias a dizolvat parlamentul ales în urma scrutinului de la 6 mai şi a stabilit data de 17 iunie pentru organizarea de noi alegeri legislative, transmite Associated Press. Decretul prezidenţial care prevede dizolvarea parlamentului şi stabileşte organizarea de noi alegeri a fost afişat în faţa parlamentului, care a fost convocat joi şi […]

Un protest de amploare a avut loc ieri în Frankfurt, oraşul german în care se află Banca Centrală Europeană, informează Euronews. Poliţia a reţinut aproximativ 400 de persoane, activişti ai mişcării „Blockupy”. „Este un protest împotriva băncilor. Astăzi (n.r. vineri) vrem să demonstrăm în districtul financiar. Dar nu vrem să consumăm prea multă energie, deoarece […]

Reportul la Loto 6/49 a ajuns în această săptămâna la 1,3 milioane de euro. Adică peste 6 milioane de lei. Ultima oară, premiul la categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat pe 1 aprilie. Şi la jocul Joker, la categoria I, reportul depăşeşte 1,5 milioane de euro. Loteria Română a acordat în primul trimestru […]

Fostul şef al ISU Dobrogea, generalul în rezervă Petre Trandafir, fostul său prim-adjunct, Neculai Coman, colonelul Gabriel Andrei Niculae şi maiorul Gabriel Alexandrescu au fost condamnaţi, vineri, de instanţa supremă la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul în care aceştia sunt judecaţi pentru fraudarea unui concurs din 2007. Petre Trandafir […]

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit în scădere perspectiva de rating a Rompetrol Group, de la „stabilă” la „negativă” şi a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută la „B+”, informează un comunicat de presă. ”Schimbarea perspectivei este provocată de procedurile legale începute de statul român în privinţa Rompetrol Group faţă […]

Şapte persoane au fost reţinute, sâmbătă dimineaţă, de poliţiştii de la Secţia 23 din Capitală, în urma unui jaf comis la un magazin din Sectorul 3. Cei şapte bărbaţi s-au întâlnit sâmbătă dimineaţă şi au mers la o societate comercială aflată pe o stradă din Sectorul 3, în care au intrat prin efracţie şi au […]

O treime din populaţia mondială suferă de hipertensiune. Estimarea apare în statisticile sanitare mondiale 2012 ale OMS. Specialiştii trag un semnal de alarmă în privinţa acestei rate înalte. „Raportul este o nouă dovadă a creşterii spectaculoase a afecţiunilor care provoacă cardiopatii şi alte boli cronice, îndeosebi în ţările unde populaţia are venituri scăzute”, a declarat […]

Vicepreşedintele Comisiei Europene Olli Rehn, responsabil pentru afaceri economice şi monetare şi zona euro, a dezminţit vineri după-amiază declaraţiile comisarului european pentru comerţ Karel De Gucht potrivit cărora Comisia Europeană (CE) şi Banca Centrală Europeană (BCE) lucrează la un scenariu de urgenţă pentru cazul în care Grecia va trebui să părăsească zona euro. „Karel De […]

Un militar american acuzat de uciderea altor cinci militari asupra cărora a deschis focul, într-o bază militară din Irak, în 2009, a fost inculpat miercuri, conform unor autorităţi militare, relatează AFP, citată de Mediafax.ro. Deţinut în baza Lewis-McChord, în statul Washington, sergentul John Russell va apărea în faţa Curţii Marţiale, chiar dacă o dată a […]

Cancelaria Germaniei neagă că Angela Merkel ar fi sugerat organizarea unui referendum în Grecia privind apartenenţa acestei ţări la zona euro. „Informaţiile apărute, potrivit cărora cancelarul Merkel i-ar fi sugerat un referendum preşedintelui grec Carolos Papoulias, sunt eronate”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului german. Precizarea a venit după ce Biroul premierului interimar […]

Asistenta de la Maternitatea Bucur, vinovată de arsurile de pe corpul unui bebeluş a scăpat definitiv de închisoare. Curtea de Apel Bucureşti i-a menţinut Emiliei Baron pedeapsa cu suspendare la trei ani de închisoare. Deşi femeia a scăpat de gratii,  este obligată să plătească, în solidar cu spitalul, daune de 200 de mii de euro […]

Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a transmis omologului său francez, Francois Hollande, că summitul G8, prevăzut în cursul serii la Camp David, se va axa pe căutarea unor modalităţi energice pentru susţinerea creşterii economice, informează AFP.    Hollande a declarat că are opinii comune cu Obama pe tema creşterii economice.     „Pe tema creşterii economice, eu şi […]

Suntem dependenţi de tehnologie, iar smartphone-urile sunt un „must have” al timpurilor noastre. Oferta comercianţilor ilegali de la colţul străzii ne face tuturor cu ochiul pentru că ne dorim telefoane mobile de ultimă generaţie la preţuri incredibil de mici. În pieţele şi târgurile din Bucureşti sunt la vânzare mai multe telefoane decât în multe din […]

Un porc din Ucraina va prezice rezultatele la meciurile de la Euro-2012, programat să înceapă la 8 iunie, aşa cum a făcut caracatiţa Paul la Cupa Mondială de fotbal din 2012, a anunţat, vineri, primăria din Kiev, informează AFP.     „Este un porc ucrainean veritabil, profet şi cunoscător al subtilităţilor din fotbal”, asigură autorităţile de […]

A câştigat de patru ori la rând, titulatura de „Cea mai sexy femeie”, la decernarea premiilor British Soap, dar Michelle Keegan recunoaşte că nu se simte aşa când pozează în faţa camerelor, conform VDT Antena3.ro. „Sunt foarte flatată, dar cred că este ciudat pentru că eu nu sunt sexy. Sunt mai mult un băieţoi. Astăzi […]

Un bărbat a fost împuşcat, vineri după-amiază,  în zona Berceni din Capitală. Bărbatul a fost împuşcat  cu o armă cu bile de cauciuc în urma unei altercaţii în trafic. Conflictul a început când două persoane au început să lovească o maşină parcată în care se aflau alte patru, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei […]

Poliţia cercetează un incident electoral petrecut la Caracal, după ce un tânăr de 20 de ani a făcut plângere susţinând că a fost lipsit de libertate şi lovit în sediul unui partid, informează Agerpres. Totodată, reprezentanţii respectivei formaţiuni politice au sesizat anchetatorii despre faptul că tânărul în cauză a produs distrugeri de materiale electorale. Purtătorul […]

Poliţia metropolitană a intervenit, în cursul nopţii de joi spre vineri, după relatările privind prezenţa unor cerşetori români din centrul Londrei, arestând 13 persoane, inclusiv patru femei  însărcinate, informează BBC News online.   Scotland Yard a comunicat că operaţiunea, vizând persoane fără adăpost şi cerşetori, este o reacţie la relatările despre prezenţa unor grupuri de infractori […]

Ben Heine este pictor, ilustrator, caricaturist şi fotograf belgian. Tânărul, în vârstă de 28 de ani, a creat  un proiect inedit în care combină cum nu se poate mai frumos  desenul cu fotografia. Artistul face artă cu ajutorul unor colaje de idei surprinzătoare. Ben Heine îmbină viziunele proprii asupra realităţii, expuse în desene, cu fotografii […]

Echipa de hochei pe iarbă a Pakistanului va desfăşura patru meciuri test în iunie în Europa, ca parte a pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de la Londra.ecretarul general al Federaţiei Pakistaneze de Hochei pe iarbă, Mohammad Asif Bajwa a declarat la o conferinţă de presă că după ce echipa se va întoarce de la Cupa Şahului […]

Elodie Clouvel, una dintre înotătoarele care acum patru ani nu erau selecţionate pentru lotul olimpic al Franţei, s-a reorientat şi speră să câştige o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice din această vară la pentatlon modern.După ce a ratat selecţionarea pentru Olimpiada de la Beijing, Clouvel a renunţat la înot, orientându-se către altă carieră. Federaţia franceză […]

Foişorul de Foc va fi deschis pentru vizitatori începând de sâmbătă, ora 18.00 şi până duminică, ora 2.00. Personalul muzeului şi pompierii de la ISU le vor prezenta vizitatorilor o lecţie despre istoria pompierilor români. În parcul din faţa Muzeului Naţional al Pompierilor, vizitatorii vor fi întâmpinaţi, pe muzică de promenadă, de personaje din alte […]