Fitch a revizuit în scădere perspectiva pentru ratingul Rompetrol Group

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit în scădere perspectiva de rating a Rompetrol Group, de la „stabilă” la „negativă” şi a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută la „B+”, informează un comunicat de presă.

”Schimbarea perspectivei este provocată de procedurile legale începute de statul român în privinţa Rompetrol Group faţă de conversia acţiunilor realizată în 2010 şi de sprijinul acordat de KazMunaiGaz. În 2011, Justiţia din România a respins cererile Executivului, dar acestea au fost atacate de Guvernul României, însă în mai 2012 procesele au fost suspendate pentru o perioadă de şase luni de negocieri între cele două părţi”, se arată în comunicatul Fitch.

Agenţia subliniază că a luat în considerare scenariul potrivit căruia Rompetrol va fi obligat să răscumpere 44 la sută din acţiunile pe care statul le deţine la Rompetrol printr-o conversie de tip bonduri pentru acţiuni, însă grupul se va bucura în continuare de sprijinul KazMunaiGaz, ceea ce va avea un impact neutru asupra ratingului.

KazMunaiGaz, care este unicul acţionar din iulie 2009 al Rompetrol, a oferit sprijin financiar grupului, inclusiv un împrumut sindicalizat pe cinci ani cu o valoare de 200 milioane de dolari, iar sprijinul financiar istoric a ajuns la 1,1 miliarde dolari, reprezentând majorarea capitalului companiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.