A devenit primul actor francez care a câştigat Oscarul – după ce Marion Cotillard spărsese gheaţa, adjudecându-şi statueta care recompensează cea mai bună actriţă în 2008 -, dar Jean Dujardin nu a rămas mult timp în SUA. A două zi, a plecat spre Paris, conform VDT Antena3.ro. Iar la ieşirea din hotelul The Four Seasons […]

Un deținut român s-a spânzurat, marți, într-un penitenciar din regiunea Calabria, unde era ținut în izolare. Bărbatul în vârstă de 25 de ani s-a sinucis folosindu-se de lenjeria de pat din celulă, anunţă secretarul-general al sindicatului gardienilor de închisori, Damiano Bellucci. În regiunea Calabria sunt peste 3.000 de deţinuţi, deşi numărul de locuri este de […]

Parlamentul European a votat marţi în favoarea reducerii substanţiale a tarifelor de roaming în UE, în pofida apelurilor Vodafone şi France Telecom pentru un moratoriu referitor la reglementările care afectează veniturile operatorilor de telecomunicaţii, informează Reuters. Parlamentarii europeni au aprobat reducerea cu până la două treimi a costului apelurilor efectuate în străinătate, în decurs de […]

Un militar român în Afganistan a fost prins cu droguri pe aeroportul din Kandahar, potrivit Antenei 3. Poliţiştii militari au găsit în bagajul românului 50 de grame de canabis, în momentul în care militarul se pregătea de îmbarcare într-o aeronavă care trebuia să decoleze spre Kabul. Dan Mihai Cotoc, în vârstă de 29 de ani, […]

Împuşcături şi bătăi ca-n Vestul Sălbatic în oraşul Borşa din judeţul Maramureş. Doi agenţi de la Poliţia oraşului Borşa care au oprit un autoturism pentru control au fost loviţi cu o bâtă de cei doi ocupanţi ai autoturismului, anunţă Antena 3. Oamenii legii au tras mai multe focuri de armă pentru a imobiliza persoanele violente. […]

Peste jumătate dintre elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate, potrivit unui studiu BNS, în acest context sindicaliştii recomandând scăderea CAS-ului cu 5% şi creşterea salariului minim la 800 de lei. Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, marţi, după anunţarea rezultatelor unui studiu privind mobilitatea forţei de […]

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut marţi o convorbire telefonică cu premierul român, Mihai-Răzvan Ungureanu, în cadrul căreia cei doi au discutat aspecte ale cooperării bilaterale „în contextul necesităţii identificării unor soluţii la problemele nerezolvate”, informează diplomaţia rusă, potrivit Agerpres. „În cadrul discuţiei, au fost abordate o serie de probleme actuale de pe […]

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuc, susţine că anumite cercuri de la Moscova sunt dispuse să facă concesii Chişinăului în problema transnistreană, pentru a stopa „procesul de reunificare a Moldovei cu România”, transmite 24h.md. Declaraţia a fost făcută la Moscova, în cadrul unei conferinţe internaţionale. „Există informaţii potrivit cărora unele cercuri politice de la […]

Un fost diplomat şi jurnalist olandez a atacat cultura şi originile est-europenilor, într-un articol de opinie publicat de Handelsblatt. Kosovo, Macedonia, Albania, Moldova, Muntenegru, părţi mari din Serbia, părţi din Bosnia, Bulgaria şi Grecia nu au de a face cu ideea de Europa, scrie Robert van Lanschot, participant la misiunile din Bosnia, Kosovo, Irak, Eritreea. […]

Deputaţii au adoptat, marţi, iniţiativa legislativă de modificare a Codului Penal prin care se stabileşte că infracţiunea de omor nu se mai prescrie. Astfel, legea prevede eliminarea prescripţiei pedepselor în cazul omorurilor şi, de asemenea, reglementează mai clar unele texte de lege care prevăd imprescriptibilitatea infracţiunilor în caz de genocid sau crime împotriva umanităţii. Camera […]

Directorul Aeroportului Transilvania din Târgu Mureş, Petru Ştefan Runcan, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că noile condiţii propuse de Consiliul Judeţean Mureş pentru administrarea aeroportului ar putea duce la pierderea autorizării acestuia, informează Agerpres. Runcan a spus că prevederile Ordonanţei de Urgenţă 109/2011 privind guvernanţa corporativă nu sunt aplicabile aeroportului din Târgu Mureş, […]

Cu toate că Greciei i-a fost aprobat un împrumut „salvator” de 130 de miliarde de euro, iar acesta a trecut şi de votul parlamentului german, Standard& Poor’s a retrogradat Grecia la statutul de „faliment selectiv”, tocmai din cauza măsurilor impuse pentru primirea acestui credit. La Atena, parlamentul elen trebuie să voteze pentru încă o reducere […]

Campania electorală a început în şcoli. La un concurs de nataţie de la o şcoală din municipiul Suceava, a fost afişat un banner al UNPR, partid care a finanţat competiţia. Directoarea şcolii spune că habar nu a avut. Preşedintele PNL Suceava, Alexandru Băişanu, a cerut, luni, destituirea directorului şcolii generale din municipiul Suceava care a […]

Senatorii din Comisia pentru învăţământ au dat marţi raport favorabil unei iniţiative legislative de modificare a Legii educaţiei naţionale care prevede că dascălii se pot pensiona la sfârşitul anului şcolar, chiar dacă împlinesc vârsta de pensionare în timpul anului. O altă prevede a proiectului adoptat marţi de senatorii din Comisia pentru învăţământ se referă la […]

Candidatul Partidului Socialist la prezidenţialele din Franţa îşi radicalizează mesajul şi propune impozitarea cu 45% a veniturilor care depăşesc 150.000 de euro pe an. Mai mult, Francois Hollande propune un impozit de 75% pentru veniturile care depăşesc un milion de euro pe an. „Nu este posibil să avem asemenea niveluri de salarizare. Am constatat creşterea […]

Un bărbat şi doi copii ai lui, un băiat de 15 ani şi o fetiţă de trei ani, sunt căutaţi, marţi, în lacul Tarniţa şi în împrejurimi, după ce au dispărut de la domiciliul lor din localitatea clujeană Floreşti, poliţiştii afirmând că acesta a lăsat o înregistrare în care spunea că se va sinucide. Conform […]

Summitul liderilor din zona euro, prevăzut pentru 2 martie, la încheierea summitului european, a fost anulat din cauza reticenţei Germaniei de a discuta despre mijloacele alocate pentru consolidarea zonei euro, au anunţat marţi surse europene. Preşedintele UE, Herman van Rompuy, intenţiona să îi reunească pe liderii celor 17 ţări ale zonei euro la un dejun […]

Preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, aflat într-o vizită oficială în România, a fost primit marţi, la Palatul Cotroceni, de şeful statului român, Traian Băsescu. Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, preşedintele libanez a dat onorul Regimentului de Gardă şi Protocol. Urmează ca […]

Fostul presedinte moldovean Vladimir Voronin a declarat ca nu va mai candida la presedintia Republicii Moldova sau la alta functie în stat, precizând ca vrea sa ramâna la conducerea Partidului Comunistilor (PCRM), informeaza Mediafax. Dupa alegerile parlamentare anticipate nu voi candida la nicio functie. Daca voi avea încrederea colegilor, voi fi numai conducatorul partidului. Sunt […]

Un spital turc a anunţat eşecul unei recente tentative de transplant al tuturor membrelor unui pacient – operaţie prezentată ca o premieră mondială -, intervenţie care s-a încheiat luni cu decesul bărbatului, relatează AFP, potrivit Agerpres. Pacientul, care se afla la terapie intensivă după ce-i fuseseră înlăturate toate grefele, a murit din cauza unui ‘dezechilibru […]

Liderul grupării religioase Nation of Islam, Louis Farrakhan, a avertizat că ura rasială ar putea duce la încercări de asasinare a preşedintelui american Barack Obama, relatează Chicago Tribune. Farrakhan a făcut afirmaţia în cadrul unui discurs ţinut în faţa susţinătorilor săi.    În timpul discursului, care marchează a 82-a aniversare de la apariţia organizaţiei religioase, Farrakhan […]

Potrivit unui raport eliberat de Ministerul Sănătăţii, un număr de 35 de copii au murit de pneumonie în decursul a două zile din cauza frigului, într-o provincie muntoasă din nord-estul Afganistanului, relatează AFP.     „Un număr de 35 de copii au murit de pneumonie din cauza frigului puternic din ultimele două zile” în patru districte […]

Cumpărăm sare şi apă în loc de carne în mezeluri, o combinaţie care nu doar că nu ne hrăneşte, dar ne şi îmbolnăveşte. E concluzia inspectorilor de la Protecţia Consumatorului care au găsit în jumătate din produsele verificate mai multă sare decât prevede legea. Preparatele sunt injectate în mod normal cu un amestec de sodiu, […]