Preşedintele Republicii Libaneze a fost primit la Palatul Cotroceni

Preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, aflat într-o vizită oficială în România, a fost primit marţi, la Palatul Cotroceni, de şeful statului român, Traian Băsescu.

Ceremonia primirii a avut loc pe platoul oficial de la Palatul Cotroceni, unde, după intonarea imnurilor celor două state, preşedintele libanez a dat onorul Regimentului de Gardă şi Protocol.

Urmează ca cei doi şefi de stat să aibă convorbiri tete-a-tete şi cu participarea membrilor delegaţiilor iar apoi să susţină declaraţii de presă.

Marţi seară, va avea loc un dineu oficial oferit de preşedintele Băsescu, în onoarea omologului libanez, Michel Sleiman, şi a soţiei acestuia, Wafaa Sleiman.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întrevederilor la cel mai înalt nivel, vor fi abordate teme de actualitate aflate pe agenda bilaterală şi internaţională, cu accent pe dezvoltarea cooperării dintre cele două ţări în sectoare economice de interes comun.

Preşedintele Republicii Libaneze, Michel Sleiman, efectuează în perioada 27 – 29 februarie, o vizită oficială în România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.