Potrivit lui Drăgoi, măsurile de austeritate care au fost luate în 2010 creează premisele unei dezvoltări durabile, care va impulsiona stimularea consumului şi a investiţiilor, iar previziunea de creştere economică de 1,5% la sfârşitul lui 2011, similară cu cea a Fondului Monetar Internaţional, va fi realizabilă, dat fiind interesul investitorilor străini pentru România. Totodată, Drăgoi […]

China Development Bank şi China Export Import Bank au oferit credite de cel puţin 110 miliarde de dolari guvernelor şi companiilor din ţările în curs de dezvoltare, în 2009 şi 2010, relatează Financial Times. În schimb, de la mijlocul anului 2008 până la jumătatea anului 2010, Banca Mondială a dat împrumuturi de numai 100,3 miliarde […]

Circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost reluată marţi, în jurul orei 14.20, după 30 de minute de blocaj din cauza unui autoturism care s-a răsturnat pe linia de tramvai în zona stadionului Ghencea, a declarat, marţi, pentru Agerpres, Brânduşa Raeceanu, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB). „Tramvaiele liniei 41 au fost […]

Banca Mondială (BM) va acorda asistenţă tehnică şi finanţare României în cadrul unui nou acord care va fi încheiat împreună cu FMI şi Comisia Europeană (CE), cel mai probabil pe doi ani, a declarat miercuri Peter Harrold, directorul de ţară pentru România al BM, relatează Mediafax.ro.

Circulația tramvaiului 41 din Capitală este blocată, marți la prânz, din cauza unui accident de circulație. Accidentul a avut loc în jurul orei 13.50, în faţa stadionului Steaua. Două maşini s-au ciocnit, iar una dintre ele a trecut de parapetul de la marginea liniei 41 şi a ajuns pe linia de tramvai. Nicio persoană nu […]

Banca Mondială (BM) va acorda asistenţă tehnică şi finanţare României în cadrul unui nou acord care va fi încheiat împreună cu FMI şi Comisia Europeană (CE), cel mai probabil pe doi ani, a declarat marţi Peter Harrold, directorul de ţară pentru România al BM. „Noul acord cu FMI şi Comisia Europeană va fi încheiat cel […]

Andrei Chiliman i-a solicitat, marţi, primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să iniţieze un referendum local cu privire la desfiinţarea primăriilor de sector. Chiliman a susţinut că democrat-liberalii intenţionează să prezinte un proiect de „desfiinţare de facto a sectoarelor Capitalei” şi a criticat această intenţie, subliniind că „nu există niciun argument care să ţină de […]

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,2553 lei pentru un euro şi de 3,1777 lei pentru un dolar. Ambele valute se depreciază Ieri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,2578 lei pentru un euro şi de 3,2032 lei pentru un dolar. Moneda euro a înregistrat cea mai importantă apreciere […]

Ministrul Economiei, Ion Ariton, nu este de acord cu un program de închidere pentru cele şapte unităţi miniere din Valea Jiului, el spunând că aşteaptă din partea reprezentanţilor administraţiei şi a sindicatelor din minerit un plan de dezvoltare pe termen lung, până în 2020. Ministrul Economiei, Ion Ariton, s-a aflat, luni, la Petroşani, pentru o […]

Directorul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), Daniel Burlan, a anunţat, luni, că, pentru a păstra cât mai multe locuri de muncă, anul acesta compania va lua o serie de măsuri, printre care reducerea cheltuielilor materiale şi a funcţiilor de conducere din subunităţi. Administraţia şi reprezentanţii sindicatelor au ajuns la o concluzie comună în ceea […]

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a afirmat, luni, că se va adresa tribunalului în cazul organizaţiilor neguvernamentale care întârzie la rândul lor în justiţie lucrările în zona Berzei-Buzeşti. Mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul”, au atacat în instanţa demolarea unor clădiri de pe strada Buzeşti. Mai mult, ele au cerut şi […]

Dacă o firmă n-a depăşit anul trecut o cifră de afaceri de 35.000 de euro, mai poate solicita doar până joi, 20 ianuarie, scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA. Potrivit prevederi lor noului Cod fiscal, firmele care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire de 35.000 de euro (cifră de afaceri) pot […]

Pasajul suprateran Basarab din Bucureşti ar putea fi deschis parţial între Grozăveşti şi Calea Plevnei, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. „Vom analiza care sunt beneficiile şi riscurile pentru şoferi. Deschiderea ar putea fluidiza traficul între Calea Plevnei, Militari şi Drumul Taberei”, a spus Sorin Oprescu. Edilul-şef al Capitalei a mai precizat […]

Pentru a combate falsificarea cardurilor bancare şi pentru a spori gradul de securitate a datelor, Uniunea Europeană intenţionează să utilizeze carduri cu cip în locul cardurilor cu bandă magnetică. Prin diferite metode, între care şi cameră video ascunsă, infractorii ajung în posesia datelor secrete care le deschid accesul la contul bancar. Un cip face această […]

Încheierea socotelilor pe 2010 scoate la iveală tot felul de ciudăţenii. Ieri aţi aflat despre călătoriile exotice ale unor consilieri. Ioan Gâf Deac, consilier general la Primăria Capitalei, a făcut un drum până la Hanoi, în Vietnam, pentru a onora aniversarea a 1.000 de ani a oraşului. Apoi a dat fuga şi la Beijing la un Forum de dezvoltare durabilă.

UPDATE: Primăria Capitalei nu reacţionează de nici un fel. Tace chitic! Între timp, funcţionari din Primărie ne-au transmis că operaţiunea stimulentelor pentru 2009, desfăşurată la sfârşitul lui 2010, a avut loc într-adevăr.

UPDATE: Ce riscă Sorin Oprescu dacă ascunde „primele nesimţite”?

UPDATE: Ce prevede Codul de procedură fiscală?

Președintele UGIR-1903, Cezar Corâci, susține că statul este de vină pentru prețul ridicat al benzinei. „Statul încasează anual din vânzarea benzinei şi motorinei peste 12 miliarde de euro. Acesta este e motivul pentru care nu scade preţul la benzină. Am făcut nişte calcule şi ne-am interesat după aceea. Deficitul bugetar este de circa șapte miliarde […]

Fostul șef al Autorității de Control, Ionel Blănculescu, a precizat că, din punctul său de vedere, politica economică a Guvernului este una perdantă. „În tot acest context nu se pune problema generării de venituri proprii. România trebuie să genereze venituri, trebuie să existe creştere economică pentru că numai aşa se va vedea într-un an sau […]

Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) informează că luni vor avea loc trei ceremonii de depunere a jurământului pentru dobândirea cetăţeniei române, 480 de persoane urmând să primească certificatele de cetăţenie. „480 de persoane vor depune jurământul de credinţă faţă de România, luni, 17 ianuarie 2011. Pentru acest eveniment, ce va avea loc în prezenţa preşedintelui […]

Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat (organizaţie naţională a asociaţiilor de proprietari), susţine că certificarea energetică, act care ar putea deveni obligatoriu în cazul tranzacţiilor cu apartamente, dar şi cu clădiri nou construite, reprezintă ”un simplu act birocratic”. ”Certificarea este un simplu act birocratic. În schimb, campaniile de informare şi de clasificare a blocurilor în mod […]

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florea Costache, a cărui mamă a fost tâlhărită şi violată în urmă cu două săptămâni, a decedat, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, în urma unei afecţiuni hepatice. Florea Costache a fost primul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi ulterior a deţinut patru […]