Din 2029, cetăţenii români vor putea utiliza dosarul electronic naţional şi reţeta electronică în spaţiul Uniunii Europene (UE).
Sănătate
„Spargerea monopolului Casei Naţionale de Asigurări de sănătate este în beneficiul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, este în beneficiul sistemului, este în beneficiul pacienţilor şi este în beneficiul tuturor”, a spus Rogobete în deschiderea Profit Health.forum – Ediţia a XVII-a.
În cazul acestor ulcere digitale, diagnosticarea timpurie şi începerea tratamentului pot preveni agravarea şi apariţia complicaţiilor severe.
Prejudiciul care ar fi fost realizat prin această decizie în perioada 3 aprilie 2024 – 2 martie 2026 se ridică la 208.173 lei brut, relatează independentnews.
Ministrul Sănătății a fost și el prezent la inaugurare. „Cred că atunci când organizaţiile neguvernamentale îşi dau mâna onest cu autorităţile publice lucrurile încep să se vadă”, a transmis Rogobete.
Autorii consideră că rezultatele ar putea contribui la schimbarea percepţiei larg răspândite potrivit căreia îmbătrânirea implică în mod inevitabil un declin continuu al organismului.
Un test de sânge care măsoară nivelul unei proteine asociate modificărilor cerebrale din boala Alzheimer ar putea anticipa riscul de demenţă la femei cu până la 25 de ani înainte de debutul simptomelor.
Mirosul corpului este un subiect frecvent evitat în discuții. Greșit, spun medicii, fiindcă schimbările neobișnuite în privința parfumului emanat de corp pot semnala unele boli.
„Dacă PSD insistă să mențină la putere guvernul Bolojan și politicile sale fiscale greșite, noi, ca Opoziție, avem datoria să intervenim și să corectăm aceste nedreptăți”, a declarat președintele AUR, George Simion.
Curmalele sunt un aliment foarte sănătos, iar mulți nutriționiști recomandă consumul lor în loc de dulciuri. În plus, curmalele sunt cunoscute pentru proprietățile lor medicinale încă din cele mai vechi timpuri.
Dr. Octav Ginghină, medic primar chirurgie oncologică, a explicat pentru Cotidianul că datorită accesului la investigații și a unui grad mai mare de conștientizare a populației cancerul de colon este diagnosticat tot mai des în stadii incipiente, crescând astfel șansele la viață ale pacienților.
Femeia are de suferit pe tot parcursul vieţii din cauza obezităţii, indiferent când intervine această obezitate.
Proiectul introduce şi un cadru de sancţiuni gradual şi proporţional pentru comercianţii care nu respectă obligaţia de verificare a vârstei.
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pot creşte tensiunea arterială şi pot afecta vasele de sânge din interiorul rinichilor.
Deşi transplantul standard oferă de obicei rezultate bune, este necesară dezvoltarea unor noi metode eficiente de regenerare care să nu depindă de donarea de organe.
Expunerea la anumite substanţe chimice persistente din mediul înconjurător poate începe încă din viaţa intrauterină.
Potrivit cercetătorilor, identificarea acestor diferenţe între sexe ar putea ajuta la conceperea unor studii clinice mai bine direcţionate şi, în timp, la dezvoltarea unor strategii de tratament mai personalizate.
O nouă lege a fertilizării in vitro propune ca statul să finanțeze doar clinicile cu rate mari de succes. Proiectul stabilește limite de vârstă pentru paciente și interzice procedurile pentru minore. Peste 180 de milioane de lei au fost cheltuite până acum prin programul național de natalitate.
„În momentul de față absolvenții la medicină generală ca să poată practica activitate medicală sunt obligați să dea examenul de Rezidențiat, să intre în Rezidențiat, din Rezidențiat, după x ani, în funcție de specialitate, devin medici specialiști, după care medici primari. Este singura formă în care dipoma de licență pe care scrie medic doctor să poată fi valorificată. Este absurd ca pe o diplomă pe care scrie medic absolventul cu diploma respectivă să nu poată să facă absolut nimic.”
Studiul ajută, prin urmare, atât la înțelegerea problemelor de sănătate mintală ale mamelor, cât și a modului în care creierul se adaptează la maternitate.
Vestea bună este că un creier poate fi ”reînvăţat” şi ”remodelat” să creeze alte reţele neuronale care să îi scoată pe copii şi pe tineri din această situaţie.
Acesta este primul vaccin combinat din lume care utilizează ARNm pentru a codifica simultan antigenele ambelor virusuri.
”Doare extrem de rar, în stadii avansate, iar în stadii medii poate să se simtă ca o jenă pe care de cele mai multe ori pacientele nu prea o bagă în seamă”
Proiect legislativ: CNAS ar putea fi obligată să ramburseze în 90 de zile concediile medicale plătite de angajatori, cu penalități pentru întârzieri.
Raportul World Obesity Federation avertizează că 227 de milioane de tineri vor fi obezi până în 2040. Experții cer taxe pe zahăr și interzicerea reclamelor la junk food pentru a opri bolile cronice. Situația este critică în SUA, China și Marea Britanie, unde cazurile ating niveluri record.
Ministerul Sănătății a decis să plafoneze o serie de sporuri salariale acordate în Sănătate.