Tottenham a refuzat cererea lui Kanye West de a concerta pe stadionul clubului din cauza mesajelor sale antisemite. Decizia vine din respect pentru comunitatea evreiască.
Sport
Spitalul Universitar din București a organizat o ședință la care au participat medici, dar și familia lui Mircea Lucescu. Întâlnirea a avut drept scop luarea unei decizii privind starea de sănătate a selecționerului.
O nouă evaluare a stării de sănătate a selecționerului Mircea Lucescu ar putea fi realziatî în cursul zilei de mâine.
La Spitalul Universitar va avea loc o ședință în urma căreia se va decide asupra „conduitei terapeutice” de urmat în cazul lui Mircea Lucescu.
Jucătorii Sevillei au fost „vizitați” de fani după ultima înfrângere a echipei, de pe terenul „lanternei roșii” lui Oviedo.
Alexandru Chipciu s-a declarat bulversat de starea de sănătate a lui Mircea Lucescu și speră din toată inima ca antrenorul să-și revină.
Răzvan Lucescu a sosit în România duminică seara, în jurul orei 22:45, cu o cursă privată pusă la dispoziție de clubul pe care îl antrenează.
Navone îl învinge pe Mérida într-un duel al stilurilor: forță explozivă vs răbdare. Spaniolul impresionează, dar cedează fizic în decisiv. Argentinianul câștigă prin consistență și tactică.
„Din păcate, este în stare critică”, a menționat ministrul Sănătății Alexandru Rogobete despre starea fostului selecționer Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu se află în comă indusă la ATI, după ce aritmiile cardiace s-au agravat. Mihai Stoichiță a făcut declarații emoționante după vizita la spital.
Argentinianul a dominat prin răbdare și construcție, plimbându-și adversarul dintr-o parte în alta până deschidea terenul cât era necesar ca să finalizeze punctul cu lovituri plasate.
„Îl știu pe Mariano Navone, am mai jucat împotriva lui în urmă cu câțiva ani, așa că mă aștept la un meci dificil”.
Reamintim că vineri Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut.
Când venea spre prosoape, 11.000 de piepturi urlau din toate puterile: „Rafa! Rafa! Rafa!”. Podeaua vibra, zidurile tremurau. Credeai că pereții și tavanul arenei se vor dezintegra…
Victoria clară îl propulsează pe Botic van de Zandschulp mai departe în turneu, confirmând forma solidă arătată pe zgura de la București.
Vineri, 3 aprilie, a avut loc prima ședință a Comitetului Interministerial pentru depunerea candidaturii României în vederea găzduirii finalei Europa League din 2028/2029 în București.
Comisia Tehnică a FRF a propus, în cadrul întrunirii de vineri, mai multe nume pentru preluarea funcției vacante de selecționer al României.
Ciprian Ciucu a convocat o ședință de urgență la Arena Națională pentru a găsi soluția optimă de reducere a cheltuielile imense pentru mentenanța stadionului.
Surse medicale susțin că Mircea Lucescu ar fi în comă după ce ar fi suferit două infarcturi chiar în ziua în care ar fi urmat să fie externat.
Gina-Maria Betkhe a dezvăluit că, după accidentul tatălui său, Michael Schumacher a trebuit să-și găsească un refugiu.
Imaginile surprinse de bodycam arată că Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accidentul pe care l-a produs în Florida.
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat că va sesiza DNA, ca urmare a neregulilor găsite în cadrul clubului CSA Steaua.
Oțelul Galați e primul club care ia atitudine față de modificările aduse Legii 4/2008, despre care spune că nu aduc niciun beneficiu nimănui.
Adrian Bumbescu a declarat că demersurile sunt făcute, iar Steaua București va avea drept de promovare începând de anul viitor.
Născut în România, din părinți de etnie turcă, Umit Akdag a dezvăluit că a refuzat convocările în naționala de seniori a României.
Probabil, pentru că a făcut carieră la Rapid și nu a cunoscut gloria decât în Giulești, aproape toată lumea l-a acuzat că a deranjat meciul de tenis dintre Damir Dzumhur și Nuno Borges.