Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accidentul pe care l-a produs – VIDEO

Imaginile surprinse de bodycam arată că Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accidentul pe care l-a produs în Florida.

De Florin Toader - Contributor
Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accidentul pe care l-a produs – VIDEO

FOTO: X/@RedHarrington44

Imaginile surprinse de bodycam arată că Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accidentul pe care l-a produs în Florida.

Imagini surprinse de bodycam arată că Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accidentul în care a fost implicat în Florida. Legendarul jucător de golf a lovit un camion, iar apoi s-a răsturnat cu SUV-ul pe care îl conducea.

Tiger Woods a fost surprins să vadă că i se pun cătuşele după ce a avut un accident cu SUV-ul său săptămâna trecută în Florida, conform imaginilor înregistrate de bodycam şi difuzate joi, relatează Reuters, potrivit News.ro.

„Sunt arestat?”, i s-a adresat Woods adjunctei şerifului din comitatul Martin, Tatiana Levenar, care i-a efectuat un test de alcoolemie.

„Consider că îţi sunt afectate capacităţile mentale normale şi că te afli sub influenţa unei substanţe necunoscute, aşa că, în acest moment, eşti arestat pentru conducere sub influenţa substanţelor”, i-a spus Levenar campionului cu 15 titluri de Grand Slam.

Imaginile arată, de asemenea, cum poliţiştii scot două pastile din buzunarul lui Woods.

„Este Norco”, a spus Woods după ce un poliţist i-a confiscat pastilele, care sunt un analgezic. Autorităţile au confirmat ulterior că Woods avea asupra sa hidrocodon.

Tiger Woods, către polițistul care l-a arestat: „Tocmai am vorbit cu președintele”

Woods susţine că se uita la telefonul său şi schimba postul de radio când Land Rover-ul său a lovit spatele unui camion şi s-a răsturnat pe o parte pe Jupiter Island, Florida.

Imaginile înregistrate de camera corporală îl arată, de asemenea, pe Woods spunându-i unui poliţist că a vorbit la telefon cu preşedintele SUA, Donald Trump, la scurt timp după accident.

„Mulţumesc foarte mult. Bine. Am înţeles. La revedere”, a spus Woods în timp ce se îndrepta spre un poliţist care îl chemase înapoi la locul accidentului, informându-l că „tocmai am vorbit cu preşedintele”.

Trump a recunoscut că e prieten cu Woods și spune că acesta are nevoie de ajutor

Joi seara, preşedintele Trump a anunţat în timpul unui interviu la Fox News că Woods nu va juca la Masters din acest an, lucru pe care Woods nu îl anunţase încă public.

Întrebat despre accidentul lui Woods, Trump a spus că Woods este un „prieten foarte apropiat”, adăugând: „Îmi pare foarte rău. Are unele dificultăţi. A avut loc un accident şi asta e tot ce ştiu. Este o persoană extraordinară, un om extraordinar, dar are unele dificultăţi.” Trump a declarat anterior pentru Reuters că faptul că Woods urmează un tratament este „un lucru bun” şi că el crede că jucătorul de golf „va fi în formă maximă”

Woods a primit permisiunea de a părăsi SUA pentru tratament

Publicarea imaginilor de pe camera corporală vine la o zi după ce Woods a primit aprobarea unui judecător din Florida de a părăsi Statele Unite pentru a intra într-o unitate de tratament completă cu internare, întrucât se confruntă cu acuzaţii de conducere sub influenţa alcoolului.

Judecătorul Darren Steele de la Tribunalul din Martin County a aprobat cererea de deplasare depusă de avocatul lui Woods, Douglas Duncan, care a invocat nevoia superstarului de golf în vârstă de 50 de ani de a urma un „program intensiv, extrem de individualizat şi integrat din punct de vedere medical”, departe de ochii presei şi ai publicului.

Woods a dat marţi o declaraţie publică şi a pledat nevinovat într-un tribunal din Florida la acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului, care a dus la pagube materiale.

Declaraţia sub jurământ privind arestarea menţiona că testul cu etilotestul nu a indicat prezenţa alcoolului, dar că Woods a refuzat testul de urină pentru depistarea altor droguri.

Declaraţia menţiona că Woods „transpira abundent”, mişcările sale erau „letargice şi lente”, ochii îi erau „înroşiţi şi sticloşi”, pupilele îi erau „extrem de dilatate” şi că, în timpul exerciţiilor de sobrietate efectuate la faţa locului, Woods „şchiopăta şi se clătina spre dreapta”.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.