Asociații de elevi: Ministrul dă o nouă țeapă

Reprezentanții unor asociații de elevi solicită organizarea unei dezbateri publice despre ordonanța privind transportul. Ei susțin că ministrul Ediucației, Sorin Cîmpeanu, „dă o nouă țeapă elevilor navetiști”.

Asociațiile elevilor din Constanța, Bacău, Maramureș, Mureș, Vâlcea, Ilfov și București critică măsurile comunicate de Ministerul Educației și Cercetării și le solicită guvernanților să nu adopte Ordonanța de Urgență.

Potrivit acestora, miercuri, Ministerul Educației a publicat un comunicat de presă în care a menționat, în ultimul paragraf, faptul că proiectul de Ordonanță de Urgență ce reglementează decontul navetei va fi votat în următoarea ședință de Guvern.

„Reprezentanții elevilor au criticat profund încă de la publicarea primului proiect similar de OUG măsura, și consideră că Ministerul Educatiei dă dovadă de ignoranță și de dezinteres”, arată elevii într-un comunicat de presă.

Elevii explică motivele nemulțumirii lor.

„La momentul actual, Legea nr. 226/2020 prevede gratuitatea la transportul județean. Astfel, elevii se duc și primesc abonamentul gratuit de la operatorii de transport, pe baza carnetului de elev, urmând ca operatorului să îi fie decontate anumite cheltuieli de către Consiliul Județean, în baza contractului de serviciu public. În ciuda faptului că a trecut peste un an de la promulgarea Legii nr. 226/2020, elevii încă sunt nevoiți să își achiziționeze abonamentele la preț întreg, fiind victime ale dezinteresului autorităților locale și centrale. În acest moment, legea nu se aplică deoarece încă de la elaborarea bugetului de stat, nu a fost prevăzut nici măcar 1 leu pentru transportul elevilor, iar Ministerul Educației încearcă în aceste momente să lase impresia că problema s-ar rezolva după adoptarea ordonanței”, mai scrie în comunicat.

Elevii critică prevederile ordonanței.

„Proiectul de Ordonanță prevede trecerea transportului județean în procedură de decont, fiind astfel eliminată gratuitatea, elevii navetiști fiind nevoiți, în teorie, să își achiziționeze abonamentele la preț întreg din sume proprii, urmând să le fie decontat parțial prețul de către unitatea de învățământ. Mai mult, trecerea la o procedură de decont a fost introdusă la pachet cu tarife maximale impuse operatorilor de transport. Legislația europeană în vigoare prevede obligația de a încheia contracte de servicii publice pentru a stabili restricții operatorilor privați, tarifele maximale fiind în contradicție cu acestea. Naveta elevilor va ajunge astfel să fie decontată parțial sau deloc, deoarece prețurile prevăzute de tarifele maximale nu vor corespunde cu cele reale ale abonamentelor”, este concluzia elevilor.

Asociațiile de elevi au transmis o adresă prin care solicită Ministerului Educației și Cercetării să nu aprobe ordonanța de urgență și să organizeze o dezbatere publică.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

9 Comentarii

  1. Cand nu sti daca ciorba sa consuma cu lingura sau cu furculița e inutil sa te adresezi bucatarului sau ospatarului ca sa-i ceri biscuiți mutați la desert.

  2. UTC-istii in actiune!Schimbul de maine al PCR, pardon, PSD!

  3. Saca guwernerul in frunte cu plavanul de lux nu vor sa accepte cerintele ministrului, nu e vina ministrului. Teapa o primesc de la guvernalti=gloata de cocalari adunata in guvern si plavan!

  4. Doina Hoitului- varianta actualizată după vizita la cimitirul neomarxistilor cu barba la ceafă su ceafă la grătar.

  5. Asa-I când ești prost, ați vrut „dreapta” aia aveti! Hai mancăți încet tflistilor sa nu va înecați ?

  6. Pai daca si niste viitori utecisti sterg pe jos cu ministrul lui Johanis, atunci este clar ca guvernul „meu” este un mare rahat. Mai bine taceai!

  7. O mina de elevi si studenti apartinatori de PSD , MAI ALES ILFOV SI CONSTANTA , musca constant Guvernul de fund . Elevi si studenti loaze la carte , dar tari in gura 1 Ei stiu ca singura lor sansa in viata , este sa fie pesedisti ! Dar s-ar putea sa se insele … ca lucrurile se mai schimba si in Romania !

  8. Vai ce active pepinierele astea de mazarici, firoaice si alte lighioane.
    Lasati dracului politica si mai puneti mana pe o carte. 42%.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.