Aspecte omise din discuția publică. Dar războiul cu traficanții?!

Cătălin Predoiu a vorbit despre fenomenul consumului de droguri la adulți. A spus că este unul pierdut, deși nici măcar nu l-a început. Deputata USR Diana Buzoianu îi atrage atenția ministrului de interne că mai există un război despre care nu se vorbește. Războiul cu traficanții.

Discuția publică se îndreaptă exclusiv spre consumatori ignorând traficul. Deputata USR a amintit multe aspecte  omise din toată această discuție publică despre fenomenul traficului și al consumului de droguri.

„Noi scăpăm în toată această analiză de multe ori din vedere două lucruri care sunt revoltătoare. Practic, și în cazul de la 2 Mai, și în cazurile acestea, vedem o legătură între cei care ar fi trebuit să oprească fenomenul și cei care au lăsat fenomenul să continue, deși aveau legislație”, a declarat Diana Buzoianu, la un post Tv.

„Noi discutăm astăzi despre consumatori. Domnul Predoiu vorbește mai serios sau mai puțin serios, mai aberant sau mai puțin aberant, despre fenomenul consumului pentru adulți și a zis că nu mai are niciun război de dus, deși nici măcar nu l-a început. OK, îl ducem pentru copii, dar unde este acest război pentru traficanți? Pentru că tu de fapt, în realitate, ai un sistem cu autorități plătite, autorități care primesc inclusiv pensii speciale, autorități care ar fi trebuit până acum să lupte cu acest fenomen – și lucrul acesta nu se întâmplă”, a adăugat deputata USR.

„Noi suntem în punctul în care discutăm doar despre consumatori, când de fapt, în realitate, iată, cei care ar fi trebuit să oprească acest fenomen sunt consumatori și ar fi avut toate instrumentele necesare până acum să oprească”, a continuat ea.

„Nu avem, de asemenea, niciun fel de plan de ce facem odată ce descoperim acești consumatori, pentru că, atenție, este foarte important. Se discută astăzi populist, vom face teste în școli. Bun, vom face teste în școli, și după ce îi prindem? Ce facem cu ei? Nu avem centre de tratament pentru lucrul acesta. Nu avem rețea națională de asistență psihologică pentru aceste fenomene. Noi nu avem nici măcar pentru alcool, atenție, și vorbim despre fenomenul alcoolismului de mult mai mulți ani de zile”, a conchis  Buzoianu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

8 Comentarii

  1. Deci, Diana/USR a ajuns la aceiasi concluzie ca Mircea Badea ?

  2. CULISARI de Vant, ORICE Discutii de GENUL Asta.

    Pana CAND NU se va da DREPTUL Statelor sa se APERE prin EXECUTIILE Sustinute contra Cazaturilor Traficante,

    NIMIC nu va iesi din Discutii „RESPONSABILE” …

    Duap care urmeaza Distractii DIVERSE, pe Banii STATULUI …

    Pentru CINE NU stie de Mecanismul Biela Manivela, care are in Compozitziune CULISA, adica o Pereche … 🙂

    de MOS -BABA …
    Si care … SE CULISEAZA, Unuu’n’Transul, de Reh
    gula Dansa’N’Transa, dar acum, odata cu Globalistii Pogrsisti au aparut si ALE Combinatziuni de CULISEALA … .

    Daca NU s-a ainteles Subtilitatea, imi pare rau :

    NU pot sa fac un SESEN, ca NU permite … :)Formatuu’ … 🙂

  3. Eu nu inteleg pe ce criterii acorda Johanis atatea decoratii. Ce rezultate au avut in activitatea profesionala aia decorati? De exemplu, drogatul batran special ucigas de la BCCO. A tinut de sase la traficanti? Nu inteleg de ce l a decorat Johanis pe Helvis. Ce a facut Helvis pt cetatenii romani? Johanis, dupa invazia rusilor in Romania, cutremurul din 77, este a treia catastrofa abatuta asupra tarii. El a inventat disiparea raspunderii in cadrul asa zisor institutii de stat. EL spune mereu ca… nu e treaba mea asta, …sa se ocupa institutiile abilitate, etc,etc. Johanis ar trebui sa dea leafa inapoi pt perioada cat a fost presedinte.

  4. La UNTOLD si alte festivaluri se distribuie droguri la greu se cauta noi dependenti. Se stie asta toata lumea si spectarorii „deschisi la experiente noi” si distribuitorii si politia si politicul. Si toata lumea tolereaza pe toata lumea. In joc nu sunt drogurile, drogatii, traficantii. Ei sunt lasati sa faca comert, bani ajung la politruci, politisti, securisti.

    Prosperi din traficul de droguri trebuie sa fie multi, pe multe nivele si paliere. Cum sunt si din afaceri cu GPL. Pana si Iohannis face ce face el se obicei de 10ani, tace si merge in concedii.

    Planul exista se numeste plan de afaceri

  5. de fapt acesta este SINGURUL RAZBOI! TRAFICUL SECURIST DIN VAMI! si nu numai cu chimicale de laborator! ci si cu alte orori!DE ACOLO TREBUIE PORNIT! NU TESTAREA COPIILOR IN SCOLI! CA SA MAI MAN’CE SI GURILE INVESTITORILOR CEVA! politizarea oricarei manifestari negative in societate si actiunea de a castiga de pe urma ei: STAT MAFIOT! DiCTATURA CRIMEI ORGANIZATE!

  6. Am auzit-o o dată pe figuranta asta, și nu mai îmi trebuie politică!

  7. Nu e voie sa te razboiesti cu traficanti pe motive de Slava Ucraina, Ucraina est principalul furnizor de narcotice al Romaniei. Sau poate vreti sa se supere evreul khazar Zelenski?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.