Asta nu e Justiție independentă

Procurorii care pînă mai ieri tremurau numai cînd auzeau numele Elenei Udrea și făceau mătănii cînd se rostea numele „Băsescu” cer acum cu voioșie pedepse maxime, de 12 și 15 ani de închisoare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu, așteptînd chiar ca presa și opinia publică să-i aprecieze și să le ridice statui.

Unora poate le-o plăcea acest tip de Justiție, în care, dacă este răstignit cineva care ți-a fost sau îți este adeversar, dușman sau, pur și simplu, nu-ți este pe plac, te bucuri fără să te întrebi dacă acea condamnare este dreaptă.

Mie nu-mi este pe plac o astfel de justiție! Din contră, cred că această mentalitate de a condamna pe cineva doar pentru că nu mai este la putere este exact la fel ca acea condamnare la care este supus cineva din opoziție la comanda celui aflat la putere!

Am crezut că vinovata principală pentru acest tip de justiție la comandă a fost Laura Kodruța Kovesi, dar se pare că m-am înșelat. Nu, nu era ea singura vinovată, ci și Traian Băsescu, Florian Coldea sau diferitele ambasade care-i încurajau să-și execute adversarii politici în numele luptei anticorupție.

Din păcate, procurorii DNA, ăia care au stat în umbra Codruței Kovesi (de genul lui David Deca de la Brașov, Man de la Oradea, Portocală și Onea de la Ploiești), vor acum să iasă în față ca procurori imparțiali, deși sînt aceleași slugi care-l deserveau pe Traian Băsescu și camarila sa. Punîndu-se în slujba noii Puteri, ei vor să-și arate „profesionalismul” prin aceleași excese din timpul lui Băsescu, dar făcute acum împotriva apropiaților lui Traian Băsescu!

Ei nu vor înțelege niciodată că, indiferent intereselor cui se subordonează, dacă nu se bazează în anchetele lor doar pe probele de la dosar, fac mult rău ideii de Justiție! Ei cred că sînt mari și tari dacă sacrifică Justiția în favoarea cuiva aflat la Putere și, din păcate, sînt încurajați să facă asta chiar de către președintele Iohannis, cel care, în recenta campanie electorală, a spus explicit că vrea să-i fie alături toți cei care gîndesc la fel ca el! Iar el nu gîndește decît în paradigma lui Băsescu, adică adversarii trebuie striviți, iar „ai mei” ținuți în brațe!

Iată de ce știrea că procurorii au cerut ieri 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea și 15 ani de închisoare pentru Ioana Băsescu îmi dă fiori, nu pentru că mi-ar fi dragi cele două, ci pentru că mă înspăimîntă gîndul că procurorii DNA speră să fie luați în brațe de noua Putere instalată acum două luni doar pentru că-și dovedesc slugărnicia!

Vă dați seama, Ioana Băsescu este acuzată de „INSTIGARE la delapidare şi instigare la spălarea banilor”, iar Elena Udrea de „INSTIGARE la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte)”. Măi, nea procurorule, instigarea cui, că ai uitat să spui instanței cine sînt delapidatorii și mituitorii?

Agerpres citează motivarea procurorului de ședință: „reprezentantul DNA a solicitat ca Elena Udrea şi Ioana Băsescu să fie condamnate la pedepse maxime pentru faptele comise, susţinând că infracţiunile de care sunt acuzate sunt grave”!

Cum este posibil ca acest procuror și cei care l-au trimis în instanță să mai facă parte din rîndul magistraților? Orice student la Drept, chiar în primii ani, știe că gravitatea unei infracțiuni nu poate fi invocată pentru condamnarea unui inculpat pentru că, în acest fel, n-ar mai exista „individualizarea” faptelor, ci toți cei acuzați de comiterea unei infracțiuni ar primi aceeași pedeapsă, căci gravitatea infracțiunii este aceeași!

Și ce dacă este vorba despre Elena Udrea și Ioana Băsescu? Trebuie ca lor să li se aplice o Justiție nedreaptă doar pentru că sînt urîte de o mare parte a populației? Nici vorbă! Din contră, dacă magistrații vor să fie corecți, tocmai cu astfel de personaje trebuie să se poarte strict în limitele legii pentru ca opinia publică să înțeleagă că ceva s-a schimbat în felul în care se face Justiție.

Dar văd că, odată cu instaurarea Puterii de tip #Rezist, revine ideea unei Justiții partizane și înțeleg din ce în ce mai bine de ce vocea cîtorva magistrați care s-au luptat cu „Sistemul” pentru o Justiție independentă (Gabriela Baltag, Evelina Oprina și alți cîțiva) este acoperită de alți magistrați care au încheiat deja pactul cu diavolul.

Dacă acum, cînd se încearcă refacerea Sistemului sub oblăduirea noii Puteri, nu vom sesiza pericolul, ne vom trezi din nou cu abuzurile grosolane pe care le credeam apuse, iar atunci ne vom lamenta inutil.

Pentru final, ca argument pentru ceea ce am încercat să spun aici ca avertisment, citez din postarea celebrei judecătoare Dana Gîrbovan de la sfîrșitul anului recent încheiat: „Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) este singura structuraă de parchet complet în afara controlului politic. Acesta e motivul pentru care politicul dorește cu ardoare desființarea sa”. Înțelegeți cîtă dreptate avea Dana Gîrbovan? Iată de ce se vrea desființarea SIIJ: pentru ca magistrați de teapa celor care au cerut pedepse maxime, de 15 ani, doar pentru a face pe placul Puterii, să nu poată fi trași la răspundere!

Nu, în nici un caz, nici acest tip de Justiție ce ni se propune de noua Putere nu este Justiție independentă, ci unealta politicului, așa cum era și pe vremea Binomului inventat de Băsescu!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 20
Ion Spânu 1818 Articole
Author

30 de Comentarii

  1. Nici asa nu e bine,totdeauna e unul Gica Contra!Gluma e bună dar să nu ţină mult,cei care insistă exagerează întotdeauna
    Uite de unde sare iep..,pardon,aparatorul…De fapt e in legatura cu Andronic Seku Toure la mijloc…

  2. Aici ne despartim d-le Spanu, cineva care a fost la putere si a ajuns acolo prim minciuna, prin promisiuni neonorate si frauda merita cei 15 ani de puscarie. Este de fapt inselatorie, fals, uz de fals hotie, si tot sirul de acuzatii ce sunt cupriense in codul penal.

  3. Vise, vise, bat la poarta dna,
    Vise, vise, spulbera justitia!
    Vise, vise, sunt la usa dumneata,
    Vise, vise, doar manevre la mata!

  4. Dle jurnalist! Dna Udrea a fost natanga natangelor! Ttebuia sa fure mult, mult mai mult decat a facut-o! Sarea de suta de milioane de Euro, isi lua cetatenie Suedeza o lepada pe cea Romana, cum lepezi o haina veche, mucegaita, rupta, si incepi o viata noua, luxoasa, frumoasa! Dan Ioan Popescu cel care a dezindustrializat Romania asa a facut si ii este tare bine! Ce are el in comun, cu sclavetii carora le-a dus la fier vechi fabrica in care au muncit ei si parintii lor? Nimic! La 2 metri cu ei si un pumn de coliva! Am rude care au furat de milioane de Euro, adica au incasat TVA pe export de cereale fictiv…Dle Spanu! Cum scapam domnule de astia odata? Ca doar nu s-a furat din buzunarul lor ci de la buget!!! La atatia prosti in Romanica cum sa muncesti pe salar mic si sa nu furi zeci sute de milioane de Euro si sa faci srx salbatic cu Patricia Kaas ca Truica? Basca iaht de 8 milioane de euro! Dle Spanu! Desfiintati urgent DNA-ul, am o susta si nu vreau sa am neplaceri!!! Va rooog.. Va dau 25% din parandarat!

  5. Sunteti naiv sau le tineti parte. Toata averea stiuta si mai putin stiuta a fost facuta prin coruptie si mita. La Apel se vor reduce anii de zdup si vor ramane cu 3-4 ani si pentru buna purtare vor iesi dupa doi ani cu averile bine mersi ca multi altii din politica.

  6. E vorba despre campania electorală din 2009 pentru alegerile prezidențiale beneficiarul fiind Traian Băsescu. Pe TB nu-l întreabă nimeni nimic? Halal!

  7. Ce o tot dati ca asa vrea sistemul, ca sistemul in sus si in jos, ca subspecia procurori cu anexe intre judecatori sunt slugarnici, rame, viermi sau alta lighioana? Nu vedeti ca se intorc naravurile din anii ’50, cand comunistii procedau de aceeasi maniera, folosind cazaturile, de obicei cadre noi, cu „origine sanatoasa” si cam fara scoala, tot ca portocalele si unchisorii de azi, din randul procurorilor, judecatorilor, servicul secret, securitatea, propaganda media de atunci, ziarele timului, agitatori, cu aia pe care ii infierau, atunci cu manie proletara, ca fiind „dusmanii poporului, de clasa”? Acum e acelasi lucru numai ca nu mai sunt infierati ca ar fi dusmani de clasa ci, deocamdata, doar corupti! Nu vedeti ca miscarea asta de restauratie si mai ales de globalizare a marxismului pleaca din SUA? Ca toate mizeriile din justitie si servicii secrete din perioada Basescu si de acum au girul, sprijinul si chiar ordin american?

  8. Spanu greseste fundamental: nu in slujba ‘noii puteri’ sunt acesti procurori avortoni ci a ‘partenerilor strategici’.
    Ei le ofera totul – de la sprijin politic si fundamentare ideologica pana la sesiuni de cursuri. Iar acum ca in sua neo-marxismul se articuleaza explicit ar fi culmea ca la noi proiectul sa stagneze. In plus udrea a ciripit in costa rica, si nu in tabara democrata.

    I-auzi ia, nu-i place spanului justitia !?! parca-l intreaba cineva.
    Toti punditii din presa se sclada intr-o lamentabila wishful thinking, crezand ca daca nu-l numesc ca atare pe ‘ochiul lui dumnezeu’ al TRINOMULUI (insistand stupid pe ‘binom intern’), acesta se va simti si-si va corecta ‘eroarea’ …sau va fi pana la urma corect informat … sau o schimbare de regim / ambasador … sau inertialul ‘portavion sua’ o va coti … sau ‘sa fim atenti’ sa nu revina stalinismul … sau sa inceteze odata razboiul romano-roman … si alte isnoave hazoase de genul.
    O iau si ei catinel pe urmele intelectocanimii – de la buildung la entertainment si de la in-formare la infotainment.

  9. Pentru viol, tentativă de omor sau omor justiția românească dă mai puțin.

  10. Dle Spanu cu mana pe inima va spun! In Romania nu s-a furat nici in cent, nici o coada de matura..Uzinele, fabricile, au ruginit la baza solului si s-au prabusit sub propria greutate! Ce era sa faci? Sa eliberezi terenu’ nu? Suntem ecologistii Europei, aer curat, cat mai curat, fierul dauneaza grav sanatatii..Pe meleagurile astea nu a existat acumulare salbatica de capital ca pe vremea invaziei mongolilor, toata lumea a fost cinstita, tare cinstita, a muncit zi si noapte pe salar minim.. Dna Udrea si Ioana Basescu nu au furat macar un pahar cu apa plata! Ele vor fi martirele Romaniei! Ca Doina Cornea si Ioana D’arc a Romaniei.. Aprob pozitiv spusele dumneavoastra.. Si Remusb Truica si Paul de Romania, in dosarul fermei Baneasa sunt total nevinovati! 129 de milioane de Euro paguba la Buget este o aberatie, un cretinism…. Luptati dle Spanu ca acesti oameni sa fie liberi, sa nu isi distruga vietile in puscariile procurorilor…Fiti bun dle Spanu! O intreaga Romanie este cu ochii pe dumneavoastra…

  11. Avem o justitie cu adevărat crăcănata.in loc sa judece pe cei de la putere adica pe cei care ne fura la greu astazi si mâine procororii se ocupa de fapte și dosare insailate foștilor decidenți pentru a deturna opinia publica de la dezmatul si criza economica și sanitară in care ne afundă zilnic guv catu.

  12. Pe instigare la abuz in serviciu a fost bagat la puscarie detinutul politic Liviu Dragnea. Nu a existat niciun martor care sa declare: Dragnea mi-a spus sa le agajez. Nu a existat nicio inregistrare audio, niciun email, hartie scrisa, fisier. Peactic a fost „las ca stim noi ca au fost cele doua functionare angajate ca a cerut Dragnea”. Va dati seama ca daca exista o singura proba ea ar fi fost publicata de presa sistemului. Dosarul nu e secret e public deci nu e nicio proba. Asta e justitia „anticoruptie” sprijinita de ambasadorii straini si UE. Fara probe cine nu convine intra la puscarie ca in anii 1950.

  13. Procurorii n-au aratat pe cine au instigat inculpatele, spuneti dvs.Dar,nici in cazul Miron Cosma procurorii nu au aratat de ce cei instigati la dezordini de catre inculpat nu raspundeau penal.Ca asta este esenta participatiei improprii pentru care Miron Cosmna a fost condamnat : determinarea unor persoane care nu au raspundere penala de a savarsi fapte prevazute de legea penala.De ce nu aveau minerii raspundere penala ? Ca sa nu-si puna guvernul toata Valea Jiului in cap, de aia.A selectat doar trei persoane si le-a dat cate 18 ani de inchisoare.Este asta dreptate ? Nu, este o gaselnita.De fapt, ar fi vorba de favorizareea infractorului ( respectiv a autorilor materiali ai mineriadelor exclusi de la orice raspundere prin puterea lucrului judecat ) chiar de catre justitie.Lucru acceptat de toata ” lumea buna „ca perfect normal.De ce va revolati acum?

  14. Domnule Spanu aici nu este vorba despre „a condamna pe cineva doar pentru că nu mai este la putere”,aici este vorba despre niste fapte foarte grave de coruptie,fapte penale care au imbogatit neverosimil de mult aceste capuse ! Acest grup infractional organizat care s-a aflat la putere intr-o perioada in care tartorul lor,adica seful grupului infractional care era la conducerea tarii le-a permis acest lucru,si consider ca inclusiv acest „sef” al lor ar trebui sa raspunda si fie condamnat pentru aceleasi fapte,ca dealtfel tot grupul care in perioada respectiva se ascundea sub sigla unui partid.Stiti foarte bine despre ce vorbesc,stiti si dumneavoastra despre ce fost „partid” e vorba si cat de mult s-a imbogatit acest grup doar din fapte de coruptie ! Eu sper sa se faca dreptate,sa ajunga TOTI in puscarie unde sa zaca zeci de ani,pentru ca si-au batut joc de Romania se de poporul roman !!

  15. Basescu la TV a atacat pe Sorosh si globalismul spunand ca 0,1 % din populatia globului detine 99,9 % din averea pamantului si restul de populatie sund sclavii multinationalelor.
    De aici i se trage. Adica detinuti politici anti globalizare.
    Ca o fi furat n-o fi furat de ce nu s-a judecat pana acum cand a venit comanda de la Sorosh.
    Dai in mine…dai in fabrici si uzine multinationale .
    HAI TRUMP !!!!!

  16. Superb , sa aparam hotii , bravos ! La noi cred ca nici macar metoda Singapore nu ne mai salveaza .

  17. Lupoaicele si Oile… Si Lupoaicele sunt Lupi. Petrica si Lupul… Petrica si oile.

  18. Fara a fi avocatul profitoarelor cele mai sinistre perioade de jaf si sfidare a toti si toate (JO fiind capo de tuti capi a tuturor talhariilor si bulelilor la adresa celor care nu erau din partidul pedeleprelor infractore – disparut fara urma ori minime explicatii), nu pot sa nu remarc existenta la aceasta natie a genei razbunari perpetue. Razbunare (ca si legile facute la oha de „intelepti” aflati accidental la butoane) se intoarce ca bumerangul si nici nu stii cand le va veni randul si doritori de sange pe pereti. Constient de volatilitatea legilor (aflate la mana tuturor invartitilor politic), daca procurori le vor proba infractiunile, maximul pedepse se poate justifica, datorita expuneri (voite) publice, prin exemplul de dat celorlalti doritori de parvenire.

  19. „Cine rad de la urma rade mai bine”, „Nu muri de grija altuia” fiecare are o viata, un destin pe care si-l poate asterne daca „nu se intinde mai mult decat ii este plapuma”

  20. Câinele moare de drum lung și cineva de grija paraziților regimului basescian! Este greșit sa spuneți ca Justiția nu e independenta din cauza ca procurorul de sefinta al DNA cere maximul de pedeapsă la cele doua cumetre, pentru că
    – cuantumul pedepselor e dat prin lege
    – procurorii cer, judecatorul dispune
    -Justia se înfăptuiește potrivit Constituției prim ÎNALTA CURTE SI TRIBUNALE, nu prin prokuratura
    -daca unui fost ministru, racordat la toate robinetele bugetului de stat și fiicei unui președinte care a fructificat clientela tatălui protejandu-le furturile nu li se dau pedepsele exemplare, atunci cui i se poate da maximul pentru hoție în tara noastră?
    Prostia intelectualilor este ca iau partea cui nu trebuie, de aceea Lenin i-a numit corect ca idioți utili. Aici intra și pletora strânsă lângă Băsescu, de la ligheanul la preșu și cartoforescu

  21. Din nou autorul a luat-o razna sub subterfugiul unei „echidistante prost intelese”!!!Concomitent mai strecoara fumigene de genul „binoamelor”, basiste cum altfel, ca doar Securitatea e moarta demult pentru analisti! Sa compari dosare politice cu
    probe si martori inventati cu dosare bazate pe crime si care au fost tergiversate peste un deceniu e o frantura logica ce nu poate fi tolerata!!! Pentru ca nu conteaza comanda politica in aceasta comparatie INEPTA, ca sa nu spun altfel, decat pt dosarele trucate. Procurorii Cucuvelei au executat in ambele cazuri comenzi, acum doar pentru a-l atentiona pe Magraon sa fie prudent cu gargara pe televiziunile SLUGI sau mai bine sa taca Dracului (nazist) si sa se multumeasca cu noua sa rezidenta ca agent, la Bruexelles…Numai ca dosarele celor doua criminale sunt bazate pe probe reale, singura infractiune
    a procurorului fiind ca nu-l acuza pe BENEFICIARUL crimelor fiicei si amantei data la Cocos…SECURITATEA…

  22. Se zice ca o poza este mai edifictoare decat mii de cuvinte.Poza de mai sus arata cum ”cumetrele” nefiind deloc ingrijorate chiar rad cu gura pana la urechi de justitia ”independenta”fiind ,probabil,sigure ca nu li se va intampla nimic in aceasta viata.

  23. Băsescu a înfiinţat nedreptatea, acum s-a întors asupra lui. El a creat sistemul mafiot monstruas – DNA-aul, acum să suporte. Voia să-l bage pe Năstase, şi pe Voiculescu, şi pe Vântu, şi pe Ptriciu la puscărie şi i-a băgat pe toţi. Acum i-a venit rândul . De ce să să plângem cum geme tânăra Ioana Băsescu sub talpa inchiziţiei creiate chiar de tatăl ei??? de ce?

  24. Nu va mai k k-ti pe voi ! Aiasta-i democratia / care cu bune si cu rele, este cea mai buna pe-aist Pamant !

  25. Fraților,dacă voi credeți că tata BÂSE nu are ași în mînecă vă înșelați.Băse cînd și o scoate dovezile paraditorilor nu o să m ai vorbiți așa.Băse este mult peste toți președinții de,,,Cacao,,pe care Io avut această țară.Binenteles în afară de89.BĂSE ARE RĂBDARE.NU credeți voi că vulpea de Băse o să își lase pupilele la bahauț.Voi credeți că el în două mandate de,,,,BOS,,,,de România nu o adunat hibe împotriva justițiarilor de rahat?împotriva tuturor care o să îl deranjeze vreodată?Băse nu o plecat cu mîna goală de la ,Cotroceni.O să vedeți ce se va întîmpla dacă o să intre la pușcărie pupilele lui.M ai malefic și perfid om nu am văzut de cînd îs,nici măcar Ceaușescu nu Lo întrecut.Așa că nu vorbiți de Băse.Băse îi are pe toți în pumnul lui.?

  26. Democratia este poarta prin care iti intra strainii in casa.
    O fi bine o fi rau dar daca voteaza strainu EVACUAREA.

  27. Prostacul securist „Al” a fost din nou scos din fisete precum scheletele, starea sa naturala dupa atata vreme de tacere pe forum cu…masca asta. Nu ma mai obosesc sa-i insir celelalte masti de camuflaj, ca de virusul bolsevic anticapitalist si antiamerican, dar numai anti-Trump, caci cu BEST-iile „cominternist-democrate” poate convietzui pasnic…Precis o sa zica
    derbedeul ca a fost plecat in vreo misiune peste hotare…Sau ca s-a saturat de publicatia asta pro-capitalista…

  28. E vorba de Referendum si nici unul/a din acuzati/-e nu a incasat 1 leu.
    Banii „de la buget” au fost dati pentru informarea publica: „Participa la Referendum!”.
    Cel de destituire a lui Basescu.

    Nu ma faceti spume si treziti-va din delirul para-ideologic.
    Nu aici est sursa coruptiei sau a imbogatirii ilegale, nici a abuzului de putere, ati luat plasa!

  29. Nu, nu este Justitie, nici Independenta, nici justitie-justitie. SIIJ trebuie pastrata si gata fara nicio remarca suplimentara. Cumva trebuie dezamorsat apetitul pentru ,,belire” publica in loc de Justitie bazata pe dovezi.

  30. Bolsevicul de „stanga” „Al-cibiade.Braila”revenit precum mumiile scoase din piramide opereaza din nou in haita, de data asta
    cu siamezul „Marx.Engels.Gramsci”!!! Aceasta e ratiunea multiplicarilor acestor REZERVISTI NEVOLNICI AI SECURITATII, evita
    sa-si arate in totalitate gandirea dogmatica, se prezinta doar ceausisti si condamna marxismul cu un set de pseudonime, dupa care se pot arata ceea ce sunt de fapt, niste BEST ii marxiste, teoretic si practic…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.