Alertă! Atac armat într-o staţiune turistică din Grecia

S-au tras focuri de armă în staţiunea balneară Dassia de pe insula Corfu. Cel puţin două persoane au murit în urma incidentului. Ulterior, atacatorul s-ar fi împuşcat în propria locuinţă.

Alarmaţi de zgomotul împuşcăturilor, locatarii aflaţi în apropiere au apelat numărul de urgenţă şi au chemat în ajutor Poliţia.

Potrivit unor martori citaţi de publicaţia enimerosi.com, cele două victime nu erau turişti, ci un cuplu francez stabilit pe insulă.

Atacatorul ar fi fugit de la faţa locului. Ajuns în propria locuinţă, acesta s-ar fi împuşcat. În momentul de faţă nu se cunosc detalii despre starea acestuia.

Poliţia desfăşoară o anchetă. Cei doi, deşi de origine greacă, ar fi trăit ani de zile pe teritoriu francez.

Se pare că la mijloc ar fi fost o dispută financiară între atacator şi femeia ucisă.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. De fapt vroia să le verifice pașaportul de vaccin. De aici neînțelegerea…

  2. In perioada in care a iesit virusul pe glob in 2019, a murit o cercetatoare stiintifica fix pe genetica etc intr-o pestera in Grecia … cik era la aerobic … englezoaica uk dar germana nativ…
    Eu am lucrat telefonic cu Corfu … sunt varza si pe medical si pe orice … ce sa justifice ei decat prin platitudini ?!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.