Atac armat la liceu

Update Un elev care avea asupra sa două arme de foc a deschis focul într-un liceu din statul american Washington, a ucis un coleg şi a rănit alţi trei elevi, după care a fost imobilizat de un membru al personalului, a anunţat şeriful local, transmite Reuters.

Elevul ucis încerca să-l convingă pe atacator, după ce o armă s-a blocat, să nu comită acest atac armat. Însă a fost împuşcat mortal, a declarat şeriful comitatului Spokane Ozzie Knezovich.

Atacatorul a tras apoi asupra altor trei elevi, într-un hol de la etajul al doilea al liceului din Rockford, în statul Washington, a precizat Knezovich.

Cele trei persoane rănite se află în stare stabilă, fiind sub supravegherea medicilor.

”Atacul armat de la Liceul Freeman este sfâşietor. Toţi locuitorii statului se gândesc la victime şi la familiile lor”, a scris guvernatorul Jay Inslee într-un mesaj postat pe Twitter.
În medie, în unitățile de învățământ din Statele Unite au loc aproximativ 50 de astfel de atacuri în fiecare an. Cel mai sângeros atac de acest gen a avut loc în 2012 la o școală din Newtown, Connecticut, când 26 de oameni și-au pierdut viața după ce un individ a deschis focul asupra elevilor și asupra personalului școlii.

Recomanda