Atacatorul din Brăila, la un pas de terorism

Atacatorul de la mall-ul din Brăila ar putea fi cercetat chiar și pentru terorism după ce a înjunghiat un bărbat şi apoi a lovit cu maşina nouă persoane. Potrivit unor surse din cadrul DIICOT, anchetatorii din Galaţi s-au sesizat din oficiu şi încearcă să afle dacă fapta brăileanului care a lovit cu intenţie mai multe persoane şi a înjunghiat un bărbat poate fi încadrată la acte de terorism.

Conform legii, „constituie acte de terorism şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime şi cu interzicerea unor drepturi săvârşirea uneia dintre următoarele fapte care, prin natura sau prin contextul săvârşirii lor, pot aduce atingere gravă unei ţări ori unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a constrânge o autoritate publică sau o organizaţie internaţională să îndeplinească, să nu îndeplinească sau să se abţină de la îndeplinirea unui anumit act ori pentru a destabiliza grav sau a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice ori sociale ale unui stat sau organizaţii internaţionale: omorul, omorul calificat sau vătămarea corporală; ameninţarea sau lipsirea de libertate; distrugerea”.

 Ancheta DIICOT a început după ce judecătorul de la Tribunalul Brăila a considerat că tânărul a acţionat la limita unui atac terorist, în condiţiile în care scopul său ar fi fost să omoare cât mai mulţi oameni şi apoi să se sinucidă.
Judecătorul care a decis arestarea preventivă a arătat, în încheierea de şedinţă, că tânărul a premeditat fapta şi chiar a scris mai multe bilete prin care anunţa că vrea să omoare multe persoane. Tot în urma analizării probelor s-a stabilit că mall-ul a fost ales de atacator pentru că este o zonă aglomerată, iar inculpatul a vrut să intre în magazin pentru a face cât mai multe victime.

Bărbatul din Brăila care duminică a înjunghiat un bărbat şi apoi a lovit cu maşina nouă persoane a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. pe linga cei 2 secui nevinovati, iata un terorist roman veritabil…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.