Atenție, este Conferința de Securitate de la Munchen! România este pregătită să participe?

 Din nou despre cât de greu este cu politica internațională în zilele noastre! Dat fiind că Forumul de la Davos a dat bătăi de cap diplomației românești, iar Consiliul Păcii al lui Trump încă ne forțează să ne decidem dacă vrem să participăm la sesiunea inaugurală din 19 februarie! Pare că am ales să împăcăm “capra cu varza” prin achizițiile de armament din SAFE, dată fiind pivotarea către Franța și Germania, dar fără a omite să cumpărăm tancuri Abrams din SUA, dar nu am aflat încă cine ne va exploata mineralele critice, dat fiind că Oana Țoiu a fost “invitată” de Marco Rubio la conferința ministerială organizată în acest scop săptămâna trecută, însă România deja are alocate fonduri de către Uniunea Europeană în acest scop, începând cu anul trecut!

Deci, vrem sau nu vrem, în scurt timp, pare că niște alegeri trebuie făcute cu privire la rolul și locul  României pe scena lumii!

Până când aceste alegeri vor fi exprimate prin decizii oficiale concrete, poate aflăm dacă, cine și cu ce mandat ne va reprezenta la Conferința pentru Securitate de la Munchen, care va avea loc în perioada 13-15 februarie! Nu de alta, dar anul trecut a fost cam problematic pentru România, dat fiind faptul că parcă țara noastră a fost folosită ca “șaua bătută să priceapă calul”, de către JD Vance care a menționat, în alocuțiunea sa, faptul că anularea alegerilor prezidențiale din România s-a făcut în baza unor „suspiciuni șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”!

Nu avem motive să credem că SUA a uitat de acest subiect, dat fiind faptul că, pe când Oana Țoiu se afla la conferința ministerială din SUA de săptămâna trecută, prezența sa acolo s-a suprapus cu publicarea, de către Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din SUA, a unui raport care susține că Uniunea Europeană a presat platformele online să cenzureze discursul politic înainte de derularea unor scrutine din mai multe țări europene, inclusiv din România!

Deci, cei care se întreabă dacă președintele Nicușor Dan ar trebui să umble “teleleu”  la Conferința de Securitate de la Munchen, ar trebui să se întrebe și cu ce mandat ar trebui să meargă acolo! Iar pentru cei care consideră că avem ce spune, chiar dacă Nicușor Dan nu va fi acolo, ce mandat cred aceștia că ar trebui să aibă delegația României?

Aș vrea să spun că aceste întrebări ale mele sunt retorice dar nu este așa! Lăsând la o parte cadrul de acțiune în relațiile externe deja menționat, în care România (atenție!) nu este ofensivă ci reactivă (adică trebuie să răspundă la ceea ce o întreabă alții!), prezența delegației Române ar trebui deja să fie conturabilă, dat fiind documentul “Under Destruction. Munich Security Report 2026”, dat publicității de organizatorii conferinței!

De ce este important acest document? Pentru că reprezintă un cadru propus al discuțiilor ce vor avea loc, iar cei care vor lua cuvântul este foarte probabil să adreseze unele probleme ridicate în acest document!

Iar nivelul de ambiție al organizatorilor conferinței, cu privire la problemele ce se doresc a fi abordate, nu semnalează că discuțiile vor fi ca “apa sfințită” sau ca frecția cu cremă reumatică la un picior de lemn!  Spre exemplificarea a ceea ce-și propun organizatorii conferinței: “Având în vedere importanța recalibrării politicii externe a SUA, am decis că Raportul de Securitate de la München din acest an ar trebui să abordeze, în mod direct „elefantul din încăpere”. Multe dintre celelalte provocări de pe ordinea de zi – de la arhitectura de securitate a Europei la principiile-cheie ale dreptului internațional, comerțului și tehnologiei – sunt strâns legate de viziunea SUA asupra ordinii internaționale”.

Deci, se pare că unele lucruri vor fi spuse pe nume! Nu putem decât spera că participanții români vor “tace întelepți” sau vor fi “la cafea”  dacă nu suntem pregătiți să oferim răspunsuri, evident DOAR cu privire la cum se poziționează țara noastră față de aspectele care ne privesc și care vor face obiectul discuțiilor (de exemplu: Cum se poziționează România față de Consiliul de Pace al lui Trump? Merge sau nu merge Nicușor Dan la sesiunea inaugurală de la Washington, din 19 februarie?).

Nu întâmplător aduc în discuție acest Consiliu de pace dat fiind faptul că, în documentul menționat anterior există un paragraf denumit “Creative Destruction or Just Destructive Creativity?”, care pune în discuție ceea ce este denumit “Trump shock”! Unii analiști consideră că pot fi evoluții pozitive asupra ordinii internaționale și parteneriatelor stabilite, în urma aplicării de către Trump a unei “politici a buldozerului” și că o strategie a “distrugerii creative” ar putea avea drept rezultat: “dezmembrarea unor structuri înrădăcinate, o dezmembrare a aranjamentelor ineficiente și o dezlănțuire a forțelor pentru reînnoire.

Din această perspectivă, o abordare neortodoxă care încalcă în mod deliberat preferințele și procedurile stabilite poate avea succes tocmai pentru că încalcă convenții existente. Stilul confrontaționist al lui Trump a perturbat inerția instituțională și a obligat actorii să confrunte probleme mult timp amânate sau ignorate. În această interpretare, distrugerea nu este un scop în sine, ci un catalizator care deschide terenul pentru inovație atunci când renovarea s-a dovedit în mod repetat imposibilă din punct de vedere politic”.

Nu spun că sunt de acord cu citatul expus anterior și că ONU ar trebui să fie înlocuit de Consiliul de Pace al lui Trump dar oare de câte ori am auzit în ultimele zeci de ani, culminând cu invazia militară din Ucraina, că ONU nu are nicio putere? Oare Consiliul de Pace a lui Trump ar putea fi o soluție alternativă? Are deja România o părere despre acest subiect? Dacă vor fi întrebați, ce vor declara oficialii români care vor fi prezenți la conferință? Dacă vor spune că DA, nu-i așa că asta înseamnă că Nicușor Dan deja a răspuns DA, la invitația lui Donald Trump de participa la ședința inaugurală a de săptămâna viitoare?

Pentru că, decidenții români ar trebui să mediteze la una dintre ideile formulate în documentul menționat, conform căreia: “a-i respinge eficient pe cei care demolează (a se citi Trump) necesită mult curaj politic și gândire inovatoare. Actorii care apără regulile și instituțiile internaționale (a se citi lideri europeni precum Macron) trebuie să fie la fel de îndrăzneți ca actorii care încearcă să le distrugă, pentru că este o rețetă a eșecului să te bazezi pe comunicate sterile, conferințe previzibile și diplomație prudentă într-o lume în care „adversarii au devenit mai nemiloși” și mult „mai imaginativi”, iar într-o eră a politicii demolatoare, cei care pur și simplu stau deoparte sunt expuși riscului constant de a fi înmormântați”.