Poliţiştii de frontieră de la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat șase cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Poliţia de Frontieră precizează că migranţii mergeau pe câmp şi au fost prinşi în apropiere de Cenad.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat, în apropierea localității de frontieră Cenad, un grup de șase persoane, care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu România, spre cea cu Ungaria. Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost duse la sediul PF pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
În urma verificărilor, s-a stabilit că cei şase sunt din Irak, toți bărbațicu vârste cuprinse între 16 şi 47 de ani. Aceștia erau solicitanţi de azil în România și au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând să fie luate măsurile legale.