În New South Wales, cel mai populat stat din Australia, se înregistrau marţi 130 de incendii de vegetaţie, favorizate de creşterile de temperatură (45 grade celsius în unele zone) şi rafalele de vânt, transmit AFP şi AP, citate de Agerpres.
În regiune s-au înregistrat marţi circa 130 de incendii, din care aproximativ 40 nu sunt încă sub control, a declarat presei un şeful pompierilor pentru zonele rurale din New South Wales, Shane Fitzsimmons. „Nu pot exista condiţii mai neprielnice ca aici, am atins nivelul de „catastrofal”, a adăugat el.
În tot statul este interzisă aprinderea focului în grădini sau în alte părţi, iar parcurile naţionale au fost închise.
În sudul Australiei se înregistrează în prezent o caniculă severă, iar temperaturile urmează să crească în unele regiuni, făcând serviciul de meteorologie să adauge culori noi – roz şi roşu – la previziunile sale, ceea ce înseamnă peste 50 de grade.
Zeci de locuinţe au căzut pradă focului la sfârşitul săptămânii trecute în insula Tasmania, însă nimeni nu a murit. Luni, circa o sută de persoane erau date dispărute, dar se pare că majoritatea s-au refugiat la cunoscuţi.
În luna februarie se declanşează adesea incendii în Australia, ţară în care se află vaste regiuni aride. Temperaturile înalte, uscăciunea şi vântul au ars 20.000 ha de păduri şi teren arabil din sudul Tasmaniei. În New South Wales, incendiile au devastat suprafeţe de peste 30.000 ha. În statul Victoria, autorităţile au anunţat că două persoane au primit îngrijiri pentru arsuri minore şi patru, pentru intoxicaţie cu fum.