Poliţiştii vasluieni au fost anunțați vineri, că doi copii în vârstă de 11 și 13 ani, din comuna Banca, au plecat în data de 2 noiembrie de la…
Ninel Peia, candidatul Partidului Neamul Românesc la alegerile prezidențiale, despre care polițiștii clujeni au fost sesizați că a dispărut, a fost găsit joi noaptea la Mănăstirea Putna.
Viorica Dăncilă îi transmite lui Klaus Iohannis că „decât înalt ca bradul și leneș, mai bine buturugă mică care va răsturna carul mare”.
Instanța supremă a decis ca dosarul lui Sebastian Ghiță și al fostului primar Iulian Bădescu să fie rejudecat, fiind desființată sentința de la fond, când…
Simona Halep, Sorana Cârstea şi Marius Copil au solicitat, marţi, Ministerul Tineretului şi Sportului, într-un mesaj pe…
Simona Halep a încheiat sezonul 2019 pe locul 4 în ierarhia mondială, după un sezon presărat deopotrivă cu urcușuri și coborâșuri. Acum, Halep și-a anunțat fanii…
Procurorul general Bogdan Licu a declarat, luni, că în dosarul caselor din Sibiu ale președintelui Klaus Iohannis…
Două slujbe de pomenire pentru cei 64 de tineri morţi în incendiul din clubul Colectiv vor fi săvârşite, miercuri
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a discutat în şedinţa de marţi cererea de prelungire a valabilității licenței audiovizuale Realitatea TV
Pentru calificarea în finală, cei doi jucători își asiguraseră un cec în valoare de 66.160 de dolari și 300 de puncte ATP în circuitul de dublu.
Bicicliştii organizează duminică, în Capitală, un protest faţă de scăderea siguranţei pe drumurile publice, înaintând o serie de revendicări.
Reprezentanții IGSU reacționează după criticile primite în urma filmării de Colectiv, spunând că salvatorii au fost supuși unei presiuni publice uriașe și…
Deputatul PSD Liviu Pleșoianu citează o declarație a lui Klaus Iohannis care a înțepat în trecut Armata, spunând că trebuie să plătească…
În această toamnă, Tania Popa are ambiţia să-şi surprindă spectatorii în ipostaza de regizor. Şi nu oricum, ci printr-un dublu debut regizoral.
Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat trei institute pentru efectuarea de sondaje la ieşirea de la urne la alegerile prezidenţiale, la nivel naţional.
Consiliul a adoptat, în ședința de joi, un proiect privind „stabilirea componentei Taxei Municipale pentru Apă Uzată, denumită…
Europarlamentarul PSD Maria Grapini afirmă, comentând Raportul MCV, că „documentul este o dovadă vie că România a „beneficiat” de…
Avocatul Gheorghe Piperea se arată oripilat de ultimul raport MCV pentru România. În opinia lui Piperea, raportul este halucinant, absurd, infantil și insultător la adresa inteligenței noastre
Cele 39 de victime sunt 31 de bărbaţi şi opt femei de naţionalitate chineză, potrivit primelor informații.
Ana Birchall a declarat că raportul MCV o „amărăște”, însă din punct de vedere al activității Ministerului Justiției, în mandatul său, oficialii europeni remarcă…
Comisia Europeană, prin intermediul raportului MCV publicat marți, are 12 recomandări pentru ca România să-și întărească sistemul judiciar.
Viorica Dăncilă a anunțat, marți, în timpul unei acțiuni electorale la Botoșani, că Executivul va majora salariul minim cu…
Avocații lui Liviu Dragnea au formulat, marți, recurs în casație față de decizia de condamnare în dosarul DGASPC, se arată pe portalul instanței supreme.
Cristiano Ronaldo a marcat golul 700 al carierei, luni seară, în meciul Portugaliei cu Ucraina din preliminariile CE-2020. Cu toate acestea…
Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc a anunțat duminică într-o conferinţă de presă, că…
Prim-adjunctul STS, Ionel-Sorin Bălan, transmite că la alegerile prezidențiale din noiembrie, instituția va clarifica și răspunde la toate întrebările legate de…