„Contractul meu s-a terminat sâmbătă. De la băieţi mi-am luat la revedere. Nu am putut să fiu în contact cu ei, pentru că…
Articole scrise de: Alexandru Visan
Fostul jucător stelist Ilie Dumitrescu consideră că îndepărtarea lui Helmut Duckadam de la clubul FCSB reprezintă o…
Presa americană a mai remarcat şi faptul că Trump s-a folosit de ambele mâini pentru a ridica paharul cu apă şi a făcut un efort pentru a pronunţa corect…
S-a lăsat cu decapitări după reluarea fotbalului românesc. Nu mai este antrenorul echipei. Anunțul a fost făcut de club
Dupa multe ezitari, am hotarat azi, 14.06.2020, ca este momentul sa-mi înaintez demisia din cadrul SC Fotbal Club FCSB.
Ulterior, acesta a declarat: „A fost o experiență frumoasă. Am sărit un gard de doi metri. Visul meu e să am o poză cu…
Scandalul a pornit după ce cinci dintre membrii uneia dintre grupări au fost puşi sub control judiciar, în urmă cu două săptămâni, după ce…
În data de luni şi marţi, respectiv 15 şi 16 iunie, magazinele vor rămâne închise în centrele comerciale care au solicitat…
A publicat vineri documentul care face lumină în cazul morții actorului Costin Mărculescu, găsit decedat în casă în noapte de miercuri spre joi
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF)a decis, în urma situațiilor de la FC Dinamo și FC Botoșani, schimbarea unor ore de disputare a meciurilor din…
„Demersurile de înscriere în Registrul Federaţiilor a noilor organe de conducere au fost tergiversate timp de 1 an în principal din cauza…
Nu este singurul gest de acest fel petrecut în lume odată cu declanșarea protestelor după moartea lui George Floyd. Monumente au devenit ţinta protestatarilor din…
Campionul elvețian Roger Federer împlinește pe 8 august anul acesta 39 de ani. În acest moment toate…
Acum Bianca spune că își dorește să remedieze „problema”: “Îmi aduc aminte că am fost atât de supărată la finalul meciului….
Ianis depăşeşte media salariilor jucătorilor de la Rangers, care câştigă pe săptămână 14.000 de euro, scrie footballtransfertavern.com.
Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat, marţi, două decizii legate de desfăşurarea partidelor programate în sezonul 2019/2020
Conducerea clubului a anunţat de asemenea „investiţii importante pe termen lung” în cadrul parteneriatului cu…
În acest moment se lucrează la interiorul arenei, în exterior şi la zona VIP. Pe stadionul Steaua vor putea intra…
Uciderea americanului de culoare George Floyd provoacă indignare și printre sportivii din SUA, printre cei care s-au exprimat aflându-se și jucătoarele de tenis Cori Gauff şi Serena Williams.
OAMENI DE MILIOANE. 6515 care au adus O JUMĂTATE DE MILION DE EURO. ProgramDDB garantează că „vom scăpa de Negoiță!”
Imagini șoc din SUA, țară confruntată cu revolte de amploare după moartea bărbatului de culoare în timp ce era agresat de Poliție.
Liber la plajă începând cu data de 1 iunie, dar nu oricum. A apărut Ordinul comun emis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), alături de…
„Am avut senzaţia asta că am obosit în ultima perioadă. Au fost ani grei. M-am gândit şi la retragere, să fiu sinceră…
Asociația de Protecția Consumatorilor InfoCons revine cu o nouă alertă emisă prin Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare și periculoase
După ce răsună alerta în întreaga bază, prima măsură este aducerea la sol a aeronavelor aflate pe traiect și…
Autorităţile din Anglia au decis ca fotbalul să se reia după mai bine de 3 luni de la suspendarea cauzată de pandemia de noul coronavirus.
 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
												