Fostul jucător stelist Ilie Dumitrescu consideră că îndepărtarea lui Helmut Duckadam de la FCSB, echipa patronată de Gigi Becali, reprezintă o greşeală de strategie.
„E o greşeală de strategie din partea clubului, clar, sută la sută. Pentru că au fost momente în care, în cupele europene, la tot ce înseamnă dineuri sau prânzuri oficiale contează foarte mult să ai o persoană. Plus ceea cea a realizat Duckadam în activitatea lui ca jucător. Este o figură extrem de importantă. Este o greşeală de strategie, de asta s-a ajuns să nu mai fie iubită această echipă de foarte mulţi fani, pentru că au fost în timp au fost greşeli în zona aceasta, cu tot ceea ce înseamnă legende, cu tot ceea ce înseamnă jucători importanţi. S-a ajuns ca un număr mare de suporteri să nu mai fie lângă echipă. Ceea ce nu se întâmplă la Dinamo. Chiar dacă clubul este la domnul Badea, ce se întâmplă acum este… Fanii au rămas lângă echipă, pentru că nu s-au întâmplat evenimente de genul ăsta. Fiecare are strategia lui, este clubul lui, a spus-o, financiar nu stă bine, nu cred că salva clubul că s-a redus chestia asta. Dar aşa se gândeşte. E o strategie greşită. Dacă nu era o legendă, de unde-l ştia pe Duckadam? Ca strategie a greşit (n.r. – Gigi Becali). În timp, tot ceea ce înseamnă relaţia cu jucători reprezentativi, jucători care au făcut istorie în clubul ăsta, a dus ca un număr mare de suporteri să plece de lângă echipă. Dacă alte personaje sunt mai importante în club, în economia clubului, pentru că vin în fiecare zi acolo, la stadion, să rămână cu cei de acolo. Dar, repet, acolo se plăteşte nota de plată. Un grup imens care era alături de echipă nu mai este la echipă”, a declarat Dumitrescu, la Digi Sport.
Helmuth Duckadam a anunțat duminică seara că și-a dat demisia din funcţia de preşedinte de imagine al FCSB. (detalii AICI)
Va fi iubită când individul care face aceasta afirmație, adică mister Behehe, VA DISPAREA DEFINITIV din peisajul sportiv românesc !
Din cauza lui exista si Steaua și FCSB, din cauza lui suporterii s-au îndepărtat de echipa, din cauza lui, sunt permanente stări conflictuale, din cauza lui rezultatele echipei sunt dezastruoase !
Pentru că se face o paralelă între acest individ si echipă.
Si toata furia, frustrarea, mânia impotriva acestui specimen se se repercutează, indirect și nemeritat asupra echipei !
p.s Si toată milostenia clamată este doar „gargara” !
Marile afaceri cu schimburile de terenuri cu M.Ap.N. i-au adus peste 60 milioane euro ( date publice).
Arunci la „vrajeala”, câteva milioane de euro, pentru biserici, sărmani, ajutoare, care iti construiesc imaginea binefacatorului !
Greață !
E clar ca Becali a actionat pe principiul „Frate, frate, dar brânza-i pe bani!”, pentru ca asta e deviza brânzarilor…
Becali n-a mai vrut sa-i dea 2000 de lei(nu euro,lei)???Candva dadea la cel mai amarat cersetor atata, iar acum nu mai are doua mii de lei sa-i dea celui care a invins Barcelona, intr-un meci pe care romanii nu-l vor uita niciodata,si a adus CUPA CAMPIONILOR EUROPENI in Romania cu Steaua mostenita de Becali ?!
Chiar daca nu e coerenta declarația fostului jucător stelist,are dreptate,Duckadam e Duckadam ,oricât s-ar strădui Argăseala intermediar si JIJI sa-l ignore.Jiji si Argăseala sunt nula din punct de vedere fotbalistic fata de Duckadam.Omul asta pentru Steaua e ceea ce tot clanul lui becali nu va fi nicidata pentru echipa, cu toti banii lui si oile lu tac’su la un loc.Jiji si Mitica de la Bălcești au distrus fotbalul românesc, plus escrocul de M Sandu, pentru mulți ani de acum inainte.
Ciobanu Jijikă și-a aratat adevarata față! Cea din spatele măștii de filantrop,și alte minciuni oierești.Cursul echipei FCSB de unde a alungat toți profesioniștii și unde face el totul deși nu are pricepere și pregatire se va duce in jos,deja de 4 ani nu reușește sa ia titlul.Pt. ca la alte echipe sint lasati antrenorii și profesioniștii să-și faca treaba.Va mai aduceti aminte ce echipa avea Steaua cînd era antrenor Protasov,Olaroiu,și Reghe primul mandat? Jucatori de talie inalta in atac și aparare Goian,Tătă,polonezul ăla de 2 m.Szukala,Ogararu,M.Radoi,Ovidiu Petre,Thereau,Dica,Neșu, Victoraș Iacob zis Jancker ..Ce echipă ! ce antrenori! Ce vedem azi? Umbra celei din trecut din 2005-2006 incolo..
Un cioban îmbogățit de nevoile celor care i-au vandut pe nimic terenurile din Pipera, intr-o perioada in care cei care nu aveau oi nu aveau bani sa cumpere tractoare si a devenit patron la STEAUA. Fiind idiot, nu a gasit avocati mai deștepți ca el ca sa dovedească escrocheria Armatei si a pierdut sigla si numele. Acum face ce il duce capul: trateaza brendul ca pe o jucărie, numește antrenori de care isi bate joc si are el idei care jucatori il vor îmbogăți. Intrebati medicii si o sa aflati ca, idiot fiind, cu creierul neantrenat in munca intelectuală, dupa 60 de ani va deveni o leguma, iar FCSB istorie.