Adoptarea de măsuri eronate în învăţământul din România a devenit tradiţie. Iată câteva exemple. Elevii se arată tot mai puţin pregătiţi, iar autorităţile anunţă întărirea controlului şi pedepselor, ca şi cum ordinele generează motivaţie. Continunâd o idee greşită, la bacalaureatul din 2013 s-a întărit prezenţa camerelor de supraveghere, iar ministerul cere instituţiilor de forţă să […]
Se discută obsedant sfârşitul Uniunii Social Liberale (2014) şi răspunderea celor implicaţi. Este însă un amestec de zvonuri, supoziţii şi interpretări fără suport din care omul cu capul pe umeri nu are cum să înţeleagă ceva.
După o campanie fără teme, în jurul unor candidați care nu au etalat vreo idee proprie, s-a stabilit noua reprezentare a României în Parlamentul European. Putem privi în urmă și aduce explicații.
Raportarea decidenţilor din România la „cazul Ucraina” evidenţiază neajunsuri profesionale majore. Comparând filmul ultimelor luni cu ceea ce s-a petrecut pe teren, multe fapte dau de gândit.
Fără onoare politicienii se descalifică – ne atrage atenţia Cristian Pîrvulescu invocându-l pe Aristotel. Într-adevăr, acest fapt este adus, din nou, în dezbaterea publică a democraţiilor.
Ieşită în mod salutar din dictatură în 1989, România a fost repede invadată de corupţie. Nu era o maladie nouă. Înainte de Al Doilea Război Mondial, analizele britanice socoteau România printre ţările corupte din Europa.
Sărbătorile pascale readuc în minte ceea ce s-a petrecut la Ierusalim în urmă cu aproape nouăsprezece secole. Un tânăr bine legat, impresionant prin cunoştinţele, înţelepciunea şi darurile sale extraordinare, pe care tot mai mulţi oameni îl urmau plini de speranţă, a fost răstignit, la capătul unei sumare proceduri romane şi al unei confuzii de raţiuni politice şi motive religioase.
Democraţia bine înţeleasă nu se închide în agitaţia cu care politica este confundată, ci pleacă de la ceea ce trebuie să fie politica spre a evalua ceea ce se petrece.
Încălcările separaţiei dintre viaţa privată şi sfera publică sunt tot mai frecvente. Iată câteva exemple.
Dimineaţa zilei de 25 februarie a.c. a adus o ştire neaşteptată: Nicolae Herlea a încetat din viaţă! Ariile şi canţonetele lui mă însoţeau, ca pe mulţi alţii, încât nu mă mai gândeam la acest moment. Ascult, în unele perioade, zilnic şi repetat, înregistrările din “Rigoletto”, “Traviata”, “Forţa destinului”, “Don Carlos“ şi alte opere clasice, precum […]
Mă alătur celor care consideră că la falsurile ce se debitează în jur nu este cazul să se răspundă. Pentru un om cu capul pe umeri, acestea se demit singure. Nu se poate lupta cu ignoranţa, cu reaua credinţă şi cu obişnuinţa de a minţi cerând celor atinşi de acestea revenirea la raţiune. De aceea, […]
Există indicatori ai solidităţii unei comunităţi democratice, între care calitatea sistemului electoral, valoarea programelor partidelor, înlocuirea violenţei cu dezbaterea argumentativă (aşa cum ne arată analiza lui Raoul Girardet din „Mythes et mythologies politiques”, Seuil, Paris, 1986, p.53). Printre indicatori se situează poziţia faţă de evrei, care ne spune mult despre mentalitatea colectivă, profunzimea religiei, atitudinea faţă de mituri şi fantasme ale istoriei şi tendinţele culturale.
La capătul celui de Al Doilea Război Mondial, Hugh Seton-Watson a publicat cartea „Eastern Europe between the wars, 1916-1941” (1945), în care a făcut o remarcă ce pune pe gânduri şi astăzi.
Când cel care ocupă funcţia de preşedinte al ţării propune ca obiectivul major, succedând intrarea în Uniunea Europeană şi NATO, să fie unirea Moldovei cu România se impun comentarii.
Faptul că formația folclorică „Dor Transilvan” (din rețeaua Primăriei municipiului Cluj-Napoca), a cuprins în repertoriu, a multiplicat (din 2010) și, în cele din urmă, a proiectat pe TVR 3 o colindă cu versuri primitive, de genul „jidovii” care s-au răfuit cu Iisus Cristos, nu poate fi luat nici ca accident și nici superficial. De ce ?
În mai 2012, când am pledat în Parlament pentru fructificarea calităţii de parte a Uniunii Europene şi de membru al NATO şi, totodată, pentru relansarea cooperărilor României cu China, Rusia şi Turcia, eramdupă multiple experienţe în marea ţară de la Răsărit.
Se putea observa de mult, cel puţin în reflecţiile antropologiei culturale şi ale filosofiei, că neoliberalismul nu este alternativa la democraţia reprezentativă şi la cultura ce s-a creat în jurul acesteia.
În intervenţiile mele de-a lungul anilor nu am menţionat niciodată numele lui Patapievici. Nu am discutat vreodată cu persoana şi nu am găsit vreun motiv pentru care să-i invoc numele.
Cu toate că dezbaterea asupra situaţiei din România este firavă, se pot sesiza câteva puncte de vedere distincte în acest moment. Ele merită a fi circumscrise pentru a putea profila aşteptata viziune asupra a ceea ce este de făcut.
Roşia Montană ocupă cu intermitenţe scena vieţii publice din România de pe timpul guvernului Radu Vasile. Începutul a fost decizia încredinţării posibilei exploatări a zăcămintelor aurifere din regiune unei companii din Deva.
În interviul acordat în 2 septembrie 2013 pentru „Adevărul Live”, domnul Băsescu reia meditaţiile sale imprecise şi groteşti despre învăţământ, susţinând, de data aceasta, că „domnul Marga a motivat atunci (în 1998) spunând că nu au ce preda inginerii”, încât a propus desfiinţarea unor şcoli profesionale. Menţionez că, în guvernele în care am fost miniştri, […]
Ne confruntăm aproape zilnic cu situaţii ce pun pe gânduri. Serviciul personal al firmei trânteşte uşa în nasul unuia care cere doar de lucru. Un sătean nu-şi poate da copilul la şcoală, fiind nevoit să-l pună să muncească de timpuriu. Se televizează ridicarea unei persoane de către poliţie, pentru anchetare, ca şi cum aceasta ar fi deja condamnată. Acuzaţii sunt umiliţi public, iar gestul este considerat procedură.
Nici o valoare nu s-a bucurat în România ultimului deceniu de o invocare atât de frecventă precum justiţia. Puţine au rămas mai încâlcite. Nici una nu a dus la rezultate atât de opuse: “lupta împotriva corupţiei” s-a soldat cu extinderea acesteia.
În România, legitimarea este confundată adesea cu legalitatea, dar fapte din istoria recentă obligă la distincţie. De pildă, în urma alegerilor parlamentare din 2008, un partid a preluat conducerea guvernului, având ca suport ceva peste 30% din voturile unei prezenţe la vot de aproximativ 40%. Partidul putea revendica legitim o parte oarecum proporţională a puterii.
Ce se întâmplă, de fapt, în România de azi? Motivele întrebării par să se înmulţească. Iniţiativa economică lâncezeşte, suprafeţele nelucrate sunt tot mai mari, importurile la produse de bază sporesc, iar noi concedieri sunt la orizont.
La 11 septembrie 2012, Senatul României m-a numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. La data respectivă mă aflam în Germania, unde mă pregăteam pentru a-mi onora contractul ca profesor invitat la Universitatea din Toronto (Canada). Am acceptat numirea şi am trimis declaraţia de intenţii (vezi Andrei Marga, „Cultură, democraţie, modernizare”, ICR, Bucureşti, […]
