La 11 septembrie 2012, Senatul României m-a numit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român. La data respectivă mă aflam în Germania, unde mă pregăteam pentru a-mi onora contractul ca profesor invitat la Universitatea din Toronto (Canada). Am acceptat numirea şi am trimis declaraţia de intenţii (vezi Andrei Marga, „Cultură, democraţie, modernizare”, ICR, Bucureşti, 2013, pp.99-104). Instantaneu, s-au lansat defăimări, tipice înţelegerii primitive a politicii, mai ales după reţeta deformării celor spuse, pentru a putea fi „combătute”. S-a folosit apoi orice alt pretext pentru atacuri, mergând până la fabricaţii biografice spre a influenţa naivii.
Nu am de rectificat sau de retractat nimic din ceea ce am spus până acum. În plus, pentru că în România se minte vârtos şi se deformează copios vorbele şi faptele, mai precizez că documentele acţiunii mele la ICR – la fel ca şi documentele acţiunii mele la Ministerul Educaţiei Naţionale, la Universitatea din Cluj şi la Ministerul Afacerilor Externe – sunt publicate în volume ce pot fi consultate. Se poate minţi o vreme, dar, până la urmă, se poate verifica pe acte. Documentele acţiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul „Alocuţiuni, reacţii, documente”, 2013), în succesiunea celui evocat.
În intervalul de timp menţionat, ICR s-a schimbat în bine. S-au recompus forurile de conducere ale ICR. Am înlocuit desemnările discreţionare în funcţii cu concursuri. Între timp, directorii institutelor din New York, Paris, Chişinău, Lisabona, Budapesta şi directorii adjuncţi de la New York, Berlin, Viena, Roma, Veneţia, Lisabona sunt noi. Alţi directori şi directori adjuncţi noi se află în procedură de numire. S-a elaborat un nou program, axat pe acţiuni cu impact durabil. A început reconstrucţia bibliotecilor româneşti şi a prezenţei româneşti în mari biblioteci. S-a restabilit primatul valorii autorului şi a operei în faţa oricăror altor considerente (vârstă, afinităţi etc.). S-a instalat o nouă înţelegere, lărgită a culturii (incluzând, de asemenea, ştiinţele şi reflecţiile instituţionale, filosofia şi teologia). Un nou sistem de burse s-a pus în aplicare, iar o nouă geografie a institutelor culturale române în străinătate se află în faza aprobărilor. S-a intrat într-o nouă interacţiune cu mediul economic, cu personalităţile şi institutele din ţară. S-a revenit la folosirea chibzuită a resurselor. S-a participat la toate târgurile majore de carte şi a debutat revista românească de recenzii destinată străinătăţii. S-au făcut multe alte lucruri, în premieră. Un buletin informativ periodic a informat asupra lor. S-au lansat deja organizarea de librării româneşti în străinătate, crearea accesului online la fondul bibliotecilor autohtone, a platformei de comunicare globală a celor care folosesc limba română şi altele. Nici o altă instituţie publică a României nu s-a schimbat atât de mult, într-un timp atât de scurt.
Nu am răspuns decât sporadic denigrărilor, nici chiar atunci când acestea semănau cu ceea ce un filosof spunea: „eu le vorbeam de infinit, iar ei aminteau de lungimea pantalonilor”. Argumentum ad hominem sau straw man fallacy sunt sofismele pe care s-au bazat detractorii. A trebuit să le arăt unor inşi cu pretenţii culturale că nu au proprietatea cuvintelor. De asemenea, câteva lucruri ce ţin de cultură au putut fi observate în legătură cu ICR-ul pe format vechi: cum s-a fraudat, cât de multe au fost „pilele” în reprezentarea externă, cum s-a încercat monopolizarea culturii, cum s-au etalat unii mituind în exterior, cât de profundă este degradarea unor pretinşi directori de conştiinţă. Asemenea situaţii nu se pot generaliza, oamenii fiind diferiţi, dar nu vor putea fi ocolite când se va discuta lucid şi serios realitatea anilor recenţi.
Nu sunt interesat de evaluările celor amintiţi, chiar dacă ţinta lor vizibilă este macularea altora. Nu mă interesează nici părerea a tot felul de inşi suficienţi şi îmbufnaţi, lipsiţi de realizări, care, nimeriţi printre parlamentari demni de respect, recurg la orice delaţiune ca să iasă în faţă. Nu mă interesează negociatorii din culise. Nu mi se pare că prezintă interes nici opinia celor care una promit şi alta fac, accentuând încadrarea României pe o direcţie greşită. Nu am de dat vreo probă cu nici unul dintre aceştia.
Am fost confruntat continuu cu cel puţin trei impedimente. Primul provine dintr-o legislaţie ce este atât de „originală” încât nu are seamăn în ţările europene. De pildă, nu doar consiliul de conducere, ci şi conducerea executivă este pluricoloră la ICR, ceea ce îngreunează decizia, iar trecerile prin comisiile senatului a revocărilor din funcţie nu se face nici în cazul, evident mai important, al ambasadorilor. Al doilea impediment provine din restricţiile bugetare impuse în 2012-20013. Al treilea provine din birocraţia sufocantă a aprobărilor. Spre exemplu, deschiderea ICR Nürnberg – München, pentru care s-au primit acordul guvernului Bavariei în decembrie 2012 şi, în zece zile, aprobarea Ministerului de Externe german, nu are nici acum, după mai mult de şapte luni, răspunsul Ministerului român de Externe.
Sunt multe întrebări deschise. Este de plătit acum costul unei amalgamări lipsite de legitimare, câtă vreme, şi în iunie şi în decembrie 2012, oamenii au votat altceva? Sunt de plătit eforturile de a schimba personal numit odinioară în exterior pe criterii obscure? Este lupta ascunsă a unor politicieni dezorientaţi? Este în joc o chestiune de imaturitate? Sunt toate acestea laolaltă?
16 iunie 2013
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.