În intervenţiile mele de-a lungul anilor nu am menţionat niciodată numele lui Patapievici. Nu am discutat vreodată cu persoana şi nu am găsit vreun motiv pentru care să-i invoc numele. Acestui fapt nu i-aş fi dat importanţă dacă un prieten nu îmi atrăgea atenţia deunăzi că sus-numitul declară că l-aş fi „atacat” şi îşi mediatizează iluzia că aş fi impietat asupra operei sale.
A trebuit să mă obişnuiesc, fără a fi deloc primul, cu împrejurarea că inşi cu care nu ai schimbat niciodată păreri pretind că le-ai făcut confesiuni, cu obiceiul mai nou al aplicării de etichete, fără să fie adusă vreo probă factuală, cu smulgerea de fragmente din declaraţii şi deformarea lor instantanee, spre a putea fi uşor de infirmat. Viaţa publică în România a devenit scena inflaţiei de vorbe, de care nimeni nu răspunde, iar unii intelectuali lucrează vârtos, direct sau indirect, la degradarea ei actuală.
Pentru a lămuri însă lucrurile, în ceea ce mă priveşte, se află acum la dispoziţia oricui documente ce conţin toate informaţiile pentru perioada petrecută la ICR. Nu este deloc sigur că, având la îndemână datele complete, cei care vor să se ia cu orice preţ în seamă vor recurge la confruntarea susţinerilor lor cu stările de lucruri. Dar conştiinţa unui om normal este împăcată dacă toate cele ce îl privesc sunt la vedere şi pot fi judecate de oricine este interesat. Aşa că nu îmi rămâne decât să-l invit pe cel care vrea să se pronunţe în cunoştinţă de cauză să parcurgă volumul „Sincronizarea culturii române. Un proiect” (Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2013, 268 p.), care reuneşte toate exprimările mele publice din rolul de preşedinte al instituţiei. Nicăieri nu se va găsi numele Patapievici. Iar în ceea ce priveşte noile programe ale ICR, legal adoptate şi făcute cunoscute la timpul adoptării lor, cititorul îşi poate da seama, la cea mai simplă comparaţie, că acestea aduc un pas înainte semnificativ pentru „sincronizarea” pe care am anunţat-o de la început. În rest, volumul – care conţine alocuţiunile, intervenţiile ocazionale (de la prima declaraţie „Sincronizarea culturiiromâne”, din 12 sept. 2012, la textul demisiei din funcţie), interviurile, raportul către Senat şi alte documente – oferă cititorului toate exprimările mandatului. Era o datorie faţă de cei interesaţi şi rezultatul unui efort de a aduce discuţia pe date factuale, după ce s-a falsificat copios – că aş fi exagerat importanţa unei invenţii tehnice validate internaţional de un sas transilvănean, că aş fi numit în funcţii o rudă, că aş fi dat note informative, că aş fi oprit iniţiative salutare etc. Minciunile se dovedesc a fi ceea ce sunt, de îndată ce se examinează derularea efectivă a lucrurilor.
Atunci când am publicat un volum de promovare a ICR, în toamna anului 2012, un apropiat al celui amintit mai sus mă apostrofa că mi-aş face operă pe această cale. Evident că nu aveam nevoie. Desigur că deranja faptul că risipeam aberaţiile puse în circulaţie aducând în faţă documentele. Acum, volumul ce mută discuţia de pe zvonuri şi născociri lansate de tot felul de neaveniţi, pe terenul faptelor pare să irite, la rândul său. Cum nu s-a găsit deocamdată alt pretext de reacţie, se pretinde afectarea unei opere, iar autorul se victimizează.
Nu îmi pot reprima constatarea că, pe măsura scurgerii timpului, devine tot mai limpede cine se afla efectiv în spatele cheltuirii enorme de energii şi de bani – cum observau ziarişti foarte informaţi – nu pentru a construi ceva, ci pentru a măslui date şi a doborî persoane care au cu totul altă concepţie. Altfel nu se poate explica recursul cuiva, care se prezintă drept cugetător sapienţial, la sofisme elementare, precum derivarea de concluzii din premise preluate după ureche sau desfigurarea prealabilă a opiniei altuia spre a putea fi combătută cu uşurinţă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.