Un bărbat înarmat și cu cagulă pe față a jefuit o bancă comercială din Călărași. Suspectul a intrat în sediul băncii cu puțin timp
Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi în oraşul german Munchen „cel mai scump” brad de Crăciun din Europa,
Sever Romulus Stana a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor
Propunerea, adoptată în cadrul unui Consiliu UE al miniştrilor sănătăţii, extinde domeniul de…
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat că poate fi cel mai bun președinte pe care România l-a avut vreodată și a cerut alegătorilor să iasă
Lucian Micu, fost primar municipiului Roman şi fost director al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) în perioada incendiului de la ATI din noiembrie 2020, a fost numit, marţi,
Biroul Electoral Central a stabilit, luni, machetele buletinelor de vot pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, ordinea de înscriere a candidaţilor
Candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu, a îndemnat, luni, politicienii să investească în
Preşedintele Partidului Naţional Conservator Român (PNCR), Cristian Terheş, afirmă că respectă decizia CCR în privinţa
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a propus luni un guvern de uniune naţională pro-europeană, din care să facă parte PSD, PNL, UDMR şi USR.
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat luni că va dona suma de 100.000 de dolari ce însoţeşte Premiul Reinhard Mohn 2025 care i-a fost
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a mulţumit luni celor implicaţi în respectarea legii şi a Constituţiei pentru
Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale
Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a transmis luni că „nu există nicio susţinere oficială din partea americană” pentru candidatul
La Senat, conform datelor AEP, pe locurile următoare se află, în ordine…
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că formaţiunea sa o va susţine în turul al II-lea
Biserica Ortodoxă Română se delimitează de folosirea abuzivă a simbolurilor religioase în scopuri politice şi de gesturile şi atitudinile care contravin legilor
Alianţa pentru Unirea Românilor se află pe primul loc în preferinţele electoratului din diaspora, pentru Camera Deputaţilor, cu 26,35% din voturi,
Vicepreşedintele USR Dominic Fritz a cerut public Curţii Constituţionale să valideze „de urgenţă” rezultatele…
Biletele de tren se vor scumpi cu 4,6% începând din data de 15 decembrie, odată cu intrarea în vigoare a noului Mers al
A câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti în 1986. În finala de la Sevilla
Un poliţist local din municipiul Brăila a fost bătut duminică seara, de mai multe persoane încă necunoscute, în timp ce se afla
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a declarat că este posibil să asistăm la o fragmentare şi mai accentuată a spectrului politic
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a votat, duminică, la alegerile parlamentare.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, duminică, postul Realitatea TV cu două amenzi – de 50.000 de lei şi de 100.000 de lei – din cauza
Fostul premier Victor Ponta, care deschide lista candidaţilor PSD Dâmboviţa la Camera Deputaţilor, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că