Preşedintele rus Vladimir Putin a comentat în mod ironic, luni, decizia de a efectua o renumărare voturilor exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România după victoria surprinzătoare a candidatului pro-rus Călin Georgescu.
„Un candidat nu a fost pe placul autorităţilor şi au decis să repete numărarea voturilor”, a afirmat Putin în timpul unei întâlniri cu tineri oameni de ştiinţă, transmisă la televiziune.
EFE precizează că Biroul Electoral Central din România a decis săptămâna trecută renumărarea celor 9,4 milioane de voturi exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale, prin ordin al Curţii Constituţionale.
Călin Georgescu a câştigat cu aproape 23% primul tur al scrutinului prezidenţial, în faţa candidatei pro-europene Elena Lasconi, care s-a clasat pe locul al doilea, cu doar 2.740 de voturi mai mult decât premierul social-democrat, Marcel Ciolacu, care s-a clasat pe locul al treilea, reaminteşte agenţia spaniolă de presă.
Curtea Constituţională din România a validat luni seară primul tur al alegerilor prezidenţiale, respingând solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, turul doi urmând să aibă loc pe 8 decembrie.
Adevărul este ca a fost un circ mai ceva ca în statele Central Africane din anii ’70. Dacă nu apărea ironia lui Putin circul continua. Uluitor ce instituții putem avea fiind slavă domnului membrii NATO și UE dar să ne facem de ras în halul acesta este de râsu-plânsul.
Foooarte tare ! Sunt cu ochii pe noi si nu numai rusii, de ce ? Pentru ca suntem importanti , tot mai importanti. Interesant este faptul ca noi nu suntem constienti de cat de importanti suntem. Hai sa umblam cu nasul mai pe sus si sa nu ne mai autodenigram !
Pana si suveranistul Putin este dezinformat de catre cineva sau e fakenews globalist ? Viata merita traita, numai si pentru asta !
Ha, ha! Omu’ cela, rusu, vorghiește puțân căt’ă diloc. Dicât zâmbește cu subînțălies. Nu-ș’ să hie ceva mai umilitor dicăt s-ajungă să facă miștok di tini în mod direct, tu soroșist cu chieptu’ bombat pricum o curcă…
Ai dreptate Nea Volea dar noi măcar am avut de unde alege și cine pierde nu cade de la etaj.
După ce s-a făcut de cacao cu scoaterea pe tușă a Dianei Soso, CCR a dat-o la întors cu turul doi! Totul e in regula după ce s-a furat în draci la urne! Halal democrație americană! Un stat esuat și in descompunere! Se observă din Su-57! Parcă așa spunea Ceaușescu inainte de lichidare!
Asta cu „candidatul pro-rus Calin Georgescu” a inceput nu doar sa ma plictiseasca, ci de-a dreptul sa ma scirbeasca !
Pare că Putin și tot ce spune el e ignorat de „democrația” occidentală..!
Deci totuși e ascultat…
Tot o greseala a lui johannis, hotararea asta a CCR-ului (ca de la el a venit, ca si decizia CSAT-ului). Rad si curcile de noi. Omul asta nu e destept deloc…ca sa nu zic altfel!
Prosti mai sunt nația română, Putin e căh dar la fiecare acțiune, îl agata fara dovezi clare! Apropo, nicăieri nu au doua despre acțiunea rusă în Vrancea pe tema eroul necunoscut cu coroane de către ambasadorul rus! Dar îl pupa in cur toți pe Putin agatandu-se de fiecare data de curul lui.
CCR e o adunatura de securisti si/sau fraudulosi habarnisti, care numai judecatori nu sunt, un instrument politic la dispozitia stapanilor care i-au cocotat acolo. O asa anomalie trebuie fie reorganizata din temelii, fie desfiintata, iar actualii membri, impreuna cu papusarii lor incolonati fain frumos cu directia Gherla. Am zîs!
Putina nu are cum sa stie cum este treaba in democratia adevarata unde votul conteaza.El,ca sa fie reales de paispe ori,mai intai isi lichideaza toti concurentii politici reali,cu novaciok,asasinate la drum de seara,sau cu dosare politice si deportari in Gulag,la multa racoare d’aia mortala.Iar dupa astea toate,doar da porunca cat sa iasa procentul final pentru el in fatza unor falsi concurenti.Iar rusii ies la vot mai mult de frica,ca altfel le trimite copiii la razboi.Dar si acolo le este frica sa puna pe vot altceva decat stampila pe tovarasul imparat reales ,ca altfel le iau slugile imperiale amprentele de pe hartie si vede omul pi dreacu.Asa ca cine este de rasul urului?
Mai terminaţi-o cu intoxicările de genul „candidatul prorus”! Este una dintre cele mai mari minciuni!
Cam la nivelul ăsta interesează situația din România pe ruși. Dacă Rusia ar fi avut o miză în România, atunci ar fi știut că renumărarea voturilor s-a făcut nu pentru că Georgescu ar fi comis fraude, ci pentru că exista suspiciunea ca lascoana să fi furat voturile.
Psihopații de la usr ar trebui să-și încerce vitejia în Ucraina. Pentru a-și apăra patria.
De unde stie ziaristul anonim ca Georgescu e pro-rus si Lasconi este pro-europeana ?! I-a spus PUTIN ?
CCR a fost si este o rusine pentru tara!
Și uite-asa, criminalul Putin spune cu tupeu obraznic că Călin, zis Kremlin, Georgescu, este sluga și trădător.
Citesc și mă minunez câte ,,minți luminate” sunt pe aici … Nici Dumnezeu nu a creat atâta perfecțiune ca Noua Dezordine Mondială ce va să vie, dar există întru totul și în toate de ceva decenii. Produsul de excepție se numește SCLAVUL PERFECT. Sclavul perfect este sclavul care se crede liber. Slava!
Cea mai mare duda politica e sa sustii ca un suveranist e prorus. Niciodata rusii n-au agreat suveranistii, mai ales la noi (Gheorghiudej a devenit nefrecventabil doctrinar cand a devenit suveranist, la Ceausescu i-a deranjat suveranismul, nu prostia)…Chiar daca nu stie, singurul partid prorus (de fapt prostalinist, neomaoist) de la noi e USR-ul…Rusii au jucat intotdeauna necinstit, ei il lauda (in oarecare masura) pe Georgescu sperand sa asmuta haita idiotilor utili…asa cum sperau sa iasa Kamala (ca tare le mai place sa faca pe desteptii) acum spera sa iasa Lasconi…poate chiar pun umarul…
Putin vrea o Romanie vulnerabila asa ca prin declaratia asta o sustine pe Lasconi.
”Putin ironizează renumărarea voturilor din România.”
Sunt cu ochii pe noi. Daca rade si Putin de noi………..
Vladimir Putin are HUMOR !.
Suntem de rasul lumii. Toata lumea vede. Pana si noi. Circul umbritilor se numeste in 2024 demon-cratie. Democratie a fost votul romanilor pentru CG, ceea ce a panicat sistemul. S-a lucrat noaptea, tovarasi! Hai, sa fie bine (pentru ei), ca sa nu fie rau!
Vladimir intreaba: daca s-a respins contestatia ca fiind neintemeiata, atunci de ce s-au mai numarat voturile? ccr raspunde: asa scria pe biletel.
Normal să facă mișto, că la ei nu se mai numără voturile.
Se declară cu aplauze furtunoase 99,9% pentru dictator
și 0,1% anulate. N-am uitat că și la noi a fost la fel.
Tinta erea sciatetea lui Georgescu din cursa. Deja Chiriac urla ca turbat. Dar au intervenit americanii lui Trump. S-a pus batista pe tzamval.pam pam. Varcolacii iadului scot foc pe gura si fum de pucioasa pe nas
Tinta erea scoatetea lui Georgescu din cursa. Deja Chiriac urla ca turbat. Dar au intervenit americanii lui Trump. S-a pus batista pe tzambal.pam pam. Varcolacii iadului scot foc pe gura si fum de pucioasa pe nas
Cum sa nu ironizeze democratia romaneasca criminalul de la Kremlin, pai nu-i el smecheriul care nu are nevoie de numărarea voturilor, luându-le gatul oricărui visător pravoslavnic ce visa sa-i ia locul în functia de măcelar a propriului popor.