Curtea Constituţională a României dezbate, sâmbătă, contestaţiile privind candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Iovanovici-Şoşoacă şi Nicolae Ciucă
Autorităţile ieşene au anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor suplimenta forţele de ordine şi pază pentru asigurarea ordinii publice, deoarece
Cristian Terheş şi-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru funcţia de preşedinte al României din partea Partidului
Polițiștii ieșeni au reușit identificarea bărbatului care a vrut să jefuiască o bancă pe 26 septembrie
Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii şi al Tineretului şi Sporturilor, a fost achitat de Instanţa supremă într-un dosar în care
Doi bărbaţi, suspectați în cazul distrugerii cu exploziv a unui bancomat din localitatea Şiria, în luna iulie, au reuşit
Fostul preşedinte american Barack Obama va face campanie pentru vicepreşedinta şi candidata democrată la preşedinţie, Kamala Harris
Grupările criminale aflate în spatele recentelor tentative de destabilizare a situaţiei în Republica Moldova, inclusiv vandalizarea sediilor guvernului
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, joi, că, în opinia sa, informaţiile privind investiţiile făcute la vila prezidenţială
Negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru planul pe 7 ani de reducere a deficitului bugetar pornesc de la un deficit
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, i-au întâmpinat, joi, la aeroport, pe cetăţenii români repatriaţi din Liban
Preşedintele american Joe Biden a spus joi, într-un răspuns grăbit adresat unui jurnalist, că sunt în desfăşurare discuţii cu Israelul despre eventuale lovituri
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că nu a mai avut în ultima perioadă vreo discuţie cu liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, precizând că
Cetăţeni ai Republicii Moldova au primit în total peste 15 milioane de dolari (13,6 milioane de euro) pentru a vota pe 20 octombrie împotriva preşedintei
Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, anunţă acordarea unui grant în valoare de 95,000 de dolari pentru restaurarea unei biserici de lemn din
Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a sosit la Kiev joi, la nici două zile după ce şi-a preluat funcţia, pentru a asigura încă o dată
PNL propune – într-un proiect legislativ – mai multe facilităţi pentru românii din străinătate care doresc să se întoarcă în ţară, precum
Domul de fier”, deşi este cel mai cunoscut, este doar unul dintre cele trei sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă
Social-democraţii au avut consultări în aceste zile cu sindicatele şi patronatele din diferite domenii, concluzia comună fiind că România nu îşi permite
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova, cu 6-2, 6-1
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că din punct de vedere politic coaliţia de guvernare nu mai există, existând doar la nivel
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Sommet-ul Francofoniei, care va avea loc în Republica Franceză.
Noul Consiliu General este cel care va decide subvenţia plătită de Primărie pentru gigacalorie, a declarat
Fondatorul WikiLeaks Julian Assange a fost tratat ca un „deţinut politic”, estimează într-o rezoluţie adoptată de APCE
Peste 10 staţii de metrou din Capitală au fost dotate cu defibrilatoare automate, a anunţat, miercuri, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Un șofer de autocar prins băut în trafic, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce alcoolemia stabilită