Familia Regală a transmis, marţi, condoleanţe la moartea Baronului de Holzhausen, ginerele Principesei Ileana a României
Avocaţii gimnastei americane Jordan Chiles au depus luni un recurs la Tribunalul Suprem Federal din Elveţia pentru a contesta
Curtea Constituţională a României urmează să dezbată marţi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu „Legea fugarilor
Universitatea Cluj, liderul la zi al Superligii de fotbal, a învins-o fără drept de apel pe Rapid Bucureşti
O sută de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov vor acţiona în zonele afectate
Consilierii prezidenţiali Sergiu Nistor şi George Bologan, respectiv consilierul premierului, Nicolae Comănescu, se numără printre cei şapte nominalizaţi pentru posturi
Sarcina declanşează schimbări majore în corpul unei femei – hormonale, cardiovasculare, respiratorii, gastrointestinale şi
Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu fac parte din
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi pregăteşte o vizită în SUA, în timpul căreia se va întâlni cu omologul său american Joe Biden
Un zid dezafectat din Sectorul 3 a căzut peste opt maşini parcate, la intersecţia străzii Ticuş cu Aleea Ilioara
Încă o persoană a fost găsită decedată, luni, pe raza localităţii Griviţa din judeţul Galaţi, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Partidul Mişcarea Populară şi partidul Forţa Dreptei au anunţat, luni, o alianţă politică pentru alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale din acest an.
Preşedintele rus Vladimir Putin a decretat luni că efectivele armatei ruse vor trebui să ajungă la 1,5 milioane de soldaţi până la 1 decembrie,
Starea de alertă va fi instituită în zonele afectate de inundaţii din judeţele Galaţi şi Vaslui pentru efectuarea urgentă
Germania a restabilit luni, pentru o perioadă de şase luni, controale la toate frontierele sale terestre
Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi-a anunţat, luni, candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an,
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a lansat un atac împotriva artistei Taylor Swift, declarând că o ‘urăşte’, la câteva zile după
Instalaţii pentru electricitate sunt transportate, luni, cu un elicopter Black Hawk, în zonele afectate
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o nouă atenţionare Cod roşu de viituri,
Peste 200 de case au fost afectate de inundaţiile produse în urma precipitaţiilor căzute în ultimele zile şi
Guvernul se va reuni în şedinţă, luni, la ora 15,00, la Palatul Victoria.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că niciun partid nu va putea guverna singur după alegerile parlamentare din acest an
Mass-media americane l-au identificat pe Ryan Wesley Routh drept autor al tentativei prezumtive de asasinat asupra lui Donald Trump, candidatul republican
Pensionarii cu dizabilităţi participă luni, în Piaţa Victoriei, între orele 10,00 – 14,00, la un protest
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) salută notificarea transmisă de Congresul SUA cu privire la vânzarea către România a 32 de avioane F-35,
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a condamnat, vineri, la Zagreb, atacul Rusiei asupra unei nave comerciale din Marea Neagră şi a apreciat că a