Noul preşedinte al Republicii Moldova, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti, a fost învestit în funcţie şi a rostit jurământul în faţa unui parlament din care au lipsit deputaţii comunişti. Republica Moldova nu a fost condusă decât de preşedinţi interimari începând din septembrie 2009, atunci când a luat sfârşit mandatul lui Vladimir […]
Un fost bancher rus cu afaceri în Republica Moldova a fost victima unei tentative de asasinat la Londra, acolo unde locuia de ani buni, transmite Ria Novosti. Gherman Gorbunţov a fost grav rănit în apropierea casei sale, după ce un individ a deschis focul cu un pistol mitralieră. Atacatorul a dispărut înainte de sosirea poliţiei. […]
Un lunetist al poliţiei franceze l-a împuşcat în cap pe Mohamed Merah, cel cae a ucis şapte persoane la Toulouse şi Montauban. Iniţial, presa franceză a relatat că Merah, purtând vestă antiglonţ, a murit aruncându-se pe geamul apartamentului în care era asediat de 32 de ore. Procurorul Francois Molin a declarat însă că un lunetist […]
Din ce în ce mai mulţi evrei din Franţa îşi cumpără case în Israel pe fondul temerii că antisemitismul revine în Franţa şi că această ţară nu mai este un loc sigur pentru a-şi creşte copii, scrie Der Spiegel. Crimele comise la Toulouse nu vin dect să intensifice această tendinţă. “Evrei din Franţa se tem […]
Mohamed Merah a ucis trei copii evrei şi pe tatăl a doi dintre aceştia. Cu câteva zile înainte a ucis trei paraşutişti din armata franceză. În iulie 2011, în Norvegia, Anders Breivik ucidea peste 70 de tineri care particiau la o şcoală de vară a social-democraţilor. Manisfestul lui Breivik se intitulează „2083: O declaraţie de […]
A fost arestat în Afganistan pentru fabricare de bombe artizanale şi a evadat. A fost în Pakistan cu viză turistică şi susţine că face parte din al-Qaeda. În Franţa era însă ştiut ca un tinichigiu muncitor, respectuos şi dornic să-şi construiască o casă. A fost refuzat de armată şi de Legiunea Străină
„Împotriva ideologiei relativiste a stângii, pentru noi nu toate civilizaţiile sunt egale”, susţinea ministrul de Interne Claude Gueant în campania electorală pentru preşedinţia Franţei, în urmă cu mai bine de o lună. „Cei care apără omenia sunt mai avanzaţi decât cei care nu o fac. Cei care apără libertatea, egalitatea şi fraternitatea par superiori celor […]
Premierul Benjamin Netanyahu s-a arătat revoltat de „paralela între masacrarea copiilor de la Toulouse şi loviturile defensive chirurgicale împotriva teroriştilor care se folosesc de copii ca scuturi umane”. declaraţiile ei „dăunează abilităţii UE de a fi un negociator onest” în Orientul Mijlociu
„18 Martie – ziua eliberării orașului Soroca de ocupanții fasciști germano-români”. Acesta este mesajul scris în limba rusă pe un panou ce a apărut zilele trecute pe străzile orașului Soroca, transmite Unimedia.md. La scurt timp, panoul, instalat de administrația locală, a fost demontat de oamenii legii, scrie primarul comunist al orașului Soroca, Elena Bodnarenco pe […]
Presa de la Belgrad acuză că procedura prin care cetăţenii sârbi pot dobândi şi cetăţenia bulgară durează doar o zi şi că, în patru ani, 2.000 de sârbi au devenit cetăţeni bulgari prin această procedură. Potrivit publicaţiei sârbeşti „Kurier”, citată de agenţia bulgară Novinite, Sofia duce o politică de „bulgarizare”. Un cetăean sârb povesteşte că […]
Ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, născut în 1944 la Cluj-Napoca, susține că noua legislația facilitează accesul minorităţilor în parlamentul de la Budapesta, în timp ce analize serioase arată că legea electorală descurajează înregistrarea minoritarilor pe listele lor speciale Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, marţi, întrebat dacă relaţiile româno-ungare pot fi o bază […]
Gazprom a început realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construcţia unui depozit de gaze naturale în Turcia, spun oficiali ai monopolului rus pentru agenţia Anatolia. Oficialii ruşi arată că în Turcia consumul de gaze a crescut şi a ajuns la 40 de miliarde de metri cubi pe am, ceea ce face din Turcia o piaţă […]
Armata rusă trebuie să se pregătească pentru a contracara scutul american atirachetă din Europa, chiar dacă discuţiile pe această temă continuă între Moscova şi Washington, a declarat, marţi, preşedintele Dmitri Medvedev, potrivit Assocoated Press. Într-o întâlnire cu comandanţii armatei Federaţiei Ruse, Medvedev a declarat că Moscova „nu închide uşa dialogului”, însă trebuie să pregătească contramăsuri […]
Candidatul la alegerile primare republicane Rick Santorum a început să aibă mari probleme de campanie, după ce, în timpul unei întruniri electorale din Louisiana, pastorul baptist Dennis Terry, a spus mulţimii că toţi cei care nu cred în Dumnezeu ar trebui să plece din ţară şi a cerut americanilor să se ridice împotriva homosexualilor şi […]
Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, şi omologul său german, Thomas de Maiziere, vor semna miercuri, la Berlin, un acord pentru achiziţionarea de către Israel a celui de al şaselea submarin german de clasă Delfin. Un oficial israelian a declarat că acordul are o semnificaţie strategică deosebită. Guvernul german va oferi subsidii de 135 de […]
Curtea Constituțională a anunțat în urmă cu câteva minute validarea alegerii lui Nicolae Timofti în funcția sa de șef de stat. Decizia este irevocabilă și nu poate fi atacată, transmite Unimedia.md. Vineri, 16 martie, parlamentarii au reușit să aleagă într-un final șeful statului. Asta după mai bine de 2 ani de intrigi și dezbateri politice, […]
Ministrul de Externe german, Guido Westerwelle, a stârnit un val de critici în Europa, după ce a organizat o întâlnire cu tema viitorului UE după criza economică, la care a invitat omologi din doar zece state europene. A fost criticat şi momentul întâlnirii, dat fiind că UE se află încă în plină criză. Evenimentul a […]
Din cauza reducerilor bugetare, 10.000 de poliţişti cehi vor fi concediaţi în 2013 şi 2014, a anunţat şeful poliţiei cehe, care a adăugat că astfel vor fi desfiinţate cel puţin 130 de sectii de poliţie. „Decizia politică privind reducerile bugetare masive vor avea un impact fatal asupra abilităţii poliţiei de a-şi îndeplini misiunea, adică de […]
România trebuie să atragă fonduri europene de circa 30 milioane euro săptămânal până la finalul acestui an, pentru a beneficia în perioada 2014-2020 de acelaşi nivel al fondurilor structurale, a afirmat comisarul UE pentru Politică Regională, Johannes Hahn, după întâlnirea cu premierul Ungureanu, transmite Mediafax.ro. Johannes Hahn a declarat că, deşi în acest moment nu […]
Arabia Saudită livrează, via Iordania, material militar pentru echiparea rebelilor sirieni, a declarat pentru AFP un diplomat, sub protecţia anonimatului. „Detaliile acestei operaţiuni vor fi anunţate ulterior”, a mai spus diplomatul. La Amman, oficialii iordanieni dezmint această informaţie. „Iordania nici nu a discutat, nici nu a evocat această chestiune în discuţiile cu vreo altă parte”, […]
Pe 25 martie, în oraşul italian Forte dei Marmi va fi dezvelită Statuia Aviatorului, reprezentându-l pe Bruno Mussolini, fiul fostului lider fascist italian. Statuia a fost comandată în 1943 de către Benito Mussolini, dar începând de atunci nu a putut fi instalată în oraş din cauza protestelor populaţiei. Presa italiană remarca un paradox: primarul localităţii […]
Ministrul ungar al Economiei, Gyorgy Matolcsy, a declarat pentru presa de la Budapesta ca economia sufera de pe urma unor scurgeri de capital care nu pot fi monitorizate si care ajung la 8,5 trilioane de forinti (28,9 miliarde de euro) annual. „Exista gauri mari in economie, pe unde banii scut scosi din tara”, a declarat […]
Comisia Europeană investighează în acest monment decizia Ungariei de a interzice construcţia de centre comerciale de mari dimensiuni, scrie Nepszabadsag, citat de MTI. Puterea de la Budapesta a adoptat legea ca măsură de protecţie a micilor afaceri, însă opoziţia susţine că este o încercare de acoperire a întoarcerii unor favoruri primite de actualul premier în […]
Ucraina a început discuţiile cu România, Germania şi Turcia pentru a cumpăra 2,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual din fiecare dintre ţările menţionate, anunţă Ria Novosti, care citează surse din Ministerul ucrainean al Energiei. Gazele care ar fi cumpărate din Europa sunt cu 30-40 de dolari pe mia de metri cubi mai […]
Politicianul rus Grigori Yavlisnki, considerat singurul opozant veritabil al lui Vladimir Putin, a fost transportat de urgenţă la spital, după ce a suferit un atac de cord, relatează tabloidul Lifenews.ru, citat de The Moscow Times. Medicii au precizat că nu este vorba despre ceva grav, însă că este bine să ia toate măsurile de precauţie. […]
Trupele NATO nu trebuie sa părăsească Afganistanul până când forţele locale nu vor fi capabile să asigure securitatea ţării, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. „Prezenţa forţei internaţionale de stabilizare în Afganistan a fost mandatată de Consiliul de Securitate ONU. Mandatul este clar. Ei trebuie să îşi îndeplinească acest mandat înainte de a […]