cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Deputatul PPDD Daniel Oajdea a fost implicat miercuri într-un accident rutier, în județul Iași, o tânără aflată în autoturism fiind rănită după ce acesta a intrat cu mașina într-un copac, potrivit Mediafax. Potrivit Mediafax, accidentul a avut loc după ce Oajdea a pierdut controlul volanului, în zona localităţii Ciorteşti. El susţine că a intrat în […]

Șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale din Republica Moldova, Vitalie Stoian, a fost eliberat din funcție. Decizia a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri, informează UNIMEDIA. Vitalie Stoian a fost numit în funcția de șef al Marelui Stat Major la 30 iunie 2012, după ce, în septembrie 2011, postul a rămas vacant ca […]

Luând in considerare primul său deceniu de activitate (1999-2010), Banca Centrala Europeană este cea mai performantă dintre primele nouă bănci centrale din lume, scrie cotidianul economic francez Les Echos. BCE a reusit, mai bine decât alte instituții similare, să creeze un mediu stabil pentru activitatea economică și pentru prețuri și a ținut inflația sub control. […]

Piaţa gazelor pentru clienţii noncasnici va fi liberalizată până la 31 decembrie 2015, măsura fiind agreată de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). ‘Măsura este în acord cu Legea 123 (Legea 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale – n.r.), […]

Un incendiu a izbucnit, miercuri, în apropiere de aeroportul Otopeni din Capitală, relatează B1 TV. Aproximativ 2.000 de metri pătrați de vegetație sunt în flăcări. Potrivit reprezentanților aeroportului, traficul aerian nu a fost afectat.

Dustin Hoffman a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru eliminarea unei tumori canceroase, a declarat purtătorul de cuvânt al actorului, Jodi Gottlieb, pentru revista PEOPLE, precizând că operaţia a decurs cu succes. Jodi Gottlieb a mai spus că boala a fost diagnosticată în primul stadiu, iar tumora a fost eliminată pe cale chirurgicală. Actorul se simte […]

Consilierii preşedintelui Traian Băsescu riscă să fie executaţi silit de Fisc, după ce firmele la care sunt asociaţi nu şi-au plătit datoriile la stat, dezvăluie ziariştii de la www.ziarulring.ro. În capul listei datornicilor se află consilierul Adrian Rădulescu. Asociat la două firme care se ocupă cu creşterea porcilor şi, respectiv, cultivarea cerealelor, acesta a strâns […]

Până în luna septembrie 2013, ar urma să fie finalizate lucrările la tronsonul I al Autostrăzii Orăștie-Sibiu, respectiv segmentul de drum de la Orăştie până la Vinţu de Jos (Vinţişoara). Potrivit unor surse CNADNR, secţia Alba, de luna viitoare vom putea circula pe autostradă, de la Sebeș la Deva Până în luna septembrie 2013, ar […]

Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 s-a produs miercuri în centrul Greciei, a anunţat agenţia de presă oficială ANA, fără a oferi precizări despre eventuale victime sau pagube materiale. Epicentrul seismului a fost localizat în apropiere de oraşul Lamia, la circa 120 de kilometri nord-vest de Atena, a precizat agenţia. Grecia este ţara europeană cel […]

Polițiștii ruși au reținut capul unei grupări criminale, asupra căruia a fost găsit un pașaport fals al Republicii Moldova, transmite UNIMEDIA cu referire la interfax-russia.ru. Capul unei dintre cele mai periculoase grupări criminale din regiunea rusă Kemerovo, a fost reținut pentru o serie de infracțiuni grave și foarte grave. În timpul reținerii, bărbatul a opus […]

Credincioşii din Săcele, judeţul Braşov, intră în biserică la slujbe cu ajutorul cartelelor. Preoţii au recurs la aceste sisteme electronice pentru că, spun ei, se fură foarte mult din cutia milei, dar şi din cimitire. Cei care vor sa intre în biserică trebuie să îşi cumpere o cartelă care costă 10 lei. Până acum, peste […]

Un deputat din Federația Rusă acuză misiunea diplomatică moldovenească că împarte numere diplomatice în stânga și în dreapta. Astfel, deputatul Dumei de Stat a Rusiei Roman Hudeakov, a expediat o interpelare Ambasadorului Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Galbur, în care cere explicaţii privind abundenţa numerelor diplomatice, pe mai multe maşini luxoase, transmite 24h.md. “Nicăieri […]

O explozie s-a produs, marţi, la uzina chimică Stirol din oraşul Gorlovka (regiunea Doneţk, estul Ucrainei). Explozia s-a soldat cu cinci morţi şi 22 de răniţi, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă de la Kiev, într-un comunicat difuzat miercuri dimineaţă, citat de Newsru. Deflagraţia s-a produs în secţia de producere a amoniacului, în timpul […]

Guvernul SUA a dat în judecată Bank of America, a doua mare bancă americană după active, acuzată că a fraudat investitorii într-o tranzacţie de 850 milioane de dolari cu valori mobiliare constituite din credite ipotecare. Departamentul Justiţiei şi Comisia valorilor mobiliare (SEC) au intentat acţiuni separate în instanţa civilă a tribunalului federal din Carolina de […]

Traian Băsescu vizitează miercuri şantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac, unde lucrările au fost oprite. Conform unui anunţ al Administraţiei prezidenţiale, Traian Băsescu va sosi în jurul orei 12.00 la şantierul tronsonului de autostradă Arad-Nădlac la Nod Pecica, la kilometrul 12. Săptămâna trecută, agenţia MEDIAFAX a publicat un reportaj privind situaţia generată de închiderea şantierului la lotul […]

Zeci de mii de tunisieni au manifestat marţi seara în suburbiile capitalei Tunis, cerând demisia guvernului condus de islamiştii din Ennahda, care se află de mai bine de două săptămâni într-o criză profundă provocată de uciderea unui opozant la sfârşitul lunii iulie, transmite AFP, citată de Agerpres. Câteva ore mai târziu, preşedintele Adunării Naţionale Constituante […]

Coreea de Nord a criticat dur Japonia, miercuri, apreciind că aceasta a depăşit „linia de pericol”, la o zi de la botezul celei mai mari nave militare construite de Tokyo de la ultimul război. Într-un comentariu, agenţia oficială nord-coreeană KCNA se referă, potrivit Mediafax, la un raport publicat luna trecută de Ministerul japonez al Apărării, care a […]

Liderul PNL Crin Antonescu a comentat marţi seară, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, războiul declaraţiilor dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta din ultimele săptămâni pe tema privatizării CFR Marfă. „E o suită de declaraţii nefaste şi inestetice. Eu punctul de vedere mi l-am spus. Cred că preşedintele ar fi trebuit, odată […]

Managerul Stelei, Mihai Stoica, conideră că echipa trebuie să fie mulţumită de calificarea în play-off-ul UEFA Champions League, după 2-0 și 1-1 cu Dinamo Tbilisi. „Pentru calificare a fost suficient ca unii jucătorii să aibă o prestație de apreciat. Alții au lăsat puțin de dorit, dar e bine când se ajută între ei și cel […]

Un incendiu major a izbucnit miercuri pe aeroportul internaţional Jomo Kenyatta (JKIA) din Nairobi, paralizând unul dintre cele mai importante noduri de transport din Africa orientală, a indicat un responsabil al Ministerului de Interne şi coordonare naţională, citat de AFP, potrivit Agerpres. „Este un incendiu grav la JKIA, dar facem tot ce este posibil pentru […]