Orice discuţie despre aparatul bugetar al României poate începe mai degrabă cu concluziile: este supradimensionat, este ineficient, personalul este de multe ori slab pregătit. Se dă şi se ia şpagă. Salariile sunt mici, dar măcar vin la timp. Promovarea într-o funcţie care aduce cu sine oarece acces la bani albi sau negri este vânată de aproape orice bugetar. Ne-am obişnuit cu asta, nu ne miră noi şi noi argumente care apar aproape zilnic în sprijinul acestei stări de fapt. Bineînţeles, nu toţi bugetarii şi nu toate instituţiile bugetare sunt ineficiente, supradimensionate sau corupte – dar nimeni nu poate spune câte sunt bune şi câte nu.
Un exemplu în acest sens ar putea fi Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (CPPC). Cine nu are treabă cu statul în general sau cu vreo entitate a Ministerului Culturii cu siguranţă că nici nu a auzit de existenţa acestui organism. Ei bine, CPPC există de vreo 50 de ani – în actuala formulă de opt ani –, este o organizaţie suplă, se autofinanţează, nu are contracte ”cu dedicaţie”. Iată şi o scurtă autoprezentare, de pe site-ul CPPC: „Centrul de Pregătire Profesională în Cultură urmăreşte să dezvolte potenţialul resurselor umane din sectorul cultural, prin promovarea abordărilor inovative şi a instrumentelor de management actuale. Centrul este o instituţie publică educaţională, de importanţă naţională, cu personalitate juridică, înfiinţată prin HG1878 şi aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Misiunea Centrului este ducerea la îndeplinire a Strategiei Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în domeniile formării profesionale continue, educaţiei permanente, managementului cultural, cercetării şi documentării informatizate a patrimoniului şi activităţilor culturale, managementului informaţiei şi informaticii culturale”.
Aşadar, CPPC este un instrument la îndemâna ministrului Culturii care l-ar putea ajuta în multe feluri – şi foarte probabil că-l şi ajută. Dar în paralel se petrec lucruri interesante în curtea acestui organism: angajaţii nu-şi primesc salariile, activele în administrarea CPPC sunt abandonate, lăsate fără pază, în avansată degradare. Poate cel mai important, acea autofinanţare clamată nu este ceea ce pare a fi.
Iată şi un exemplu, conform raportului anual publicat pe site-ul instituţiei, www.cppc.ro. Pentru anul 2012 au fost aprobate prin buget venituri în cuantum total de 4.155.000 lei, din care 390.000 lei sold iniţial din anii precedenţi şi 3.765.000 lei venituri de realizat în anul curent. Până la data de 31.12.2012 au fost realizate venituri proprii în sumă totală de 1.799.158 lei. La finele anului 2012, cheltuielile efectuate de CPPC sunt în cuantum total de 2.330.714 lei.
Astfel, instituţia a cheltuit cu 540.000 de lei mai mult decât a încasat. Dacă este să luăm de bune declaraţiile directorului CPPC, Ionică Pîrvu, această diferenţă nu reprezintă o gaură în bugetul de stat, ci salariaţii instituţiei nu şi-au luat salariile integral – aceştia fiind de altfel singurii afectaţi de nerealizarea proiectului de venituri. ”La momentul de faţă avem cinci luni de întârziere a salariilor. Nici eu nu mi-am luat salariul, sunt în aceeaşi situaţie ca oricare angajat”, spune directorul CPPC. Tot el a mai spus că salariul mediu net este de 1.600 de lei net în instituţie. Însă ceva nu se leagă: în tot anul 2012, cei 22 de angajaţi ar fi trebuit să primească circa 420.000 de lei în total, la care se adaugă taxele către stat. Acest calcul arată că angajaţii CPPC nu numai că nu au primit nici un leu anul trecut, dar ar mai fi trebuit să aducă şi bani de-acasă ca să se închidă bine contabilitatea instituţiei. Este drept că o portiţă există: cei 390.000 de lei sold iniţial din anii precedenţi. Dar chiar şi aşa, tot rămân semne de întrebare.
Un al doilea exemplu: pentru anul 2011 instituţia şi-a bugetat venituri şi cheltuieli în cuantum total de 3.700.000 lei, din care 660.000 lei sold iniţial din anii precedenţi şi 3.040.000 lei venituri de realizat în anul curent. Până la data de 31.12.2011 au fost realizate venituri proprii în sumă totală de 2.194.862 lei. La finele anului 2011, plăţile efectuate de CPPC au fost în cuantum total de 2.579.849 lei. Deci la fel, mai multe cheltuieli decât încasări, tot pe spinarea angajaţilor.
Iar pierderile merg în paralel cu o ciudată atitudine faţă de bunurile instituţiei. Centrul de Pregătire Profesională în Cultură are teoretic în patrimoniu zece imobile şi două suprafeţe de teren, însă directorul instituţiei spune că doar o vilă din Sinaia este efectiv în administrarea sa. ”Avem opt procese pe rol pentru două vile din Sinaia, alte patru imobile tot în Sinaia, dar şi o vilă şi un hotel în Eforie Nord. În Eforie mai avem, tot în litigiu, două suprafeţe de teren”, spune Ionică Pîrvu. Una dintre aceste proprietăţi, care aparţin statului prin intermediul CPPC (bineînţeles, excluzând situaţiile litigioase nefinalizate), este un restaurant situat în exclusivistul cartier Cumpătu din Sinaia. Acolo CPPC are pe un amplasamen o vilă în administrare, iar pe un al doilea amplasament, un teren de circa 2.200 de metri pătraţi pe care se află un restaurant şi două vile frumoase, dar aproape distruse de vremuri. Restaurantul ”La Marmote” este abandonat de la începutul anului – nu era operat de CPPC, ci a fost închiriat unei firme private care a intrat în faliment. Nu era cel mai luxos sau căutat restaurant din zonă, însă amplasamentul şi constucţia în sine pot fi o afacere bună pentru cineva care-şi dă interesul. Acolo însă parcă personalul a fugit din faţa năvălitorilor lui Gingis Han. Ferestrele şi uşile nu sunt asigurate, pe proprietate poate intra oricine – nimeni nu a montat măcar o poartă improvizată din scânduri -, scaunele şi mesele sunt în continuare pe terasă, atât restaurantul, cât şi cele două vile din curte se degradează.
”Ştiu că firma respectivă este în faliment. Cei de la Centru nu prea vin pe aici, doar judecătorul sindic mai vine câteodată”, spune Dan Rădulescu, proprietarul unei pensiuni de peste drum. Zona este una care începe să aibă căutare – mai toate casele din Cumpătu au fost renovate, curţile sunt îngrijite, pensiunile şi restaurantele au avantajul unei privelişti de vis către Furnica şi Piatra Arsă. Şi acesta este doar unul din activele instituţiei – mai are şi altele.
Contrastul dintre neplata salariilor la CPPC, pe de o parte, şi abandonarea unor proprietăţi care pot aduce bani – nu neapărat din operarea acestora, ci din închirierea lor către investitori privaţi – poate duce cu gândul la modul de a face privatizările în anii ’90. Pentru cine a uitat, metoda era următoarea: fabrica sau societatea era dusă în pragul falimentului, se acumulau datorii uriaşe către stat sau către furnizori, apoi apărea un ”investitor salvator” care pe trei lei cumpăra active de o valoare uriaşă.
Nu vrem să sugerăm că asta se întâmplă cu activele CPPC. Ar fi păcat să ajungă la rechinii imobiliari puţinele locuri cu adevărat frumoase care încă sunt în proprietatea statului. De altfel, Ministerul Culturii a elaborat un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală potrivit căruia Centrul de Pregătire Profesională în Cultură se reorganizează, ca urmare a comasării prin absorbţie cu Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, care se desfiinţează, şi prin preluarea activităţii de atestare în domeniul monumentelor istorice de la Institutul Naţional al Patrimoniului, şi îşi schimbă denumirea în Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, instituţie publică de cultură având personalitate juridică, subordonată Ministerului Culturii, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Asta ar putea pune beţe în roate unor eventuali interesaţi de cabanele, vilele şi restaurantele aflate în proprietatea statului. Însă asta nu este tot despre CPPC. Vom reveni cu un material dedicat modului în care se fac acele cursuri, cine le plăteşte şi cine are de câştigat din asta.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.