Périgord, un buchet de culori şi de savori

Périgord este unul dintre acele teritorii în care fericirea pare garantată. Traversat de autostrada A 89, care leagă Bordeaux de Lyon, Périgord este uşor de descoperit. El corespunde, în mare, departamentului Dordogne, acest râu navigat multă vreme, care se lărgeşte părăsind Quercy pentru a da naştere unei văi minunate.

Spre deosebire de Valea Loirei, nu mai există nicio altă regiune franceză în care vizitatorul să găsească, la cea mai mică încrucişare de drumuri, atâtea situri şi monumente. Atâtea castele, atâtea sate, atâtea abaţii care au înflorit ca prin minune în acest colţ de ţară discret, rezonabil şi, mai ales, extrem de civilizat.

Peste ţinuturile unduite şi luminoase ale lui Montaigne, La Boétie şi Jacquou le Croquant suflă vânturile Istoriei. Această regiune, traversată de râul Dordogne, pare a fi ea singură o imagine în mic a Sud-Vestului.

Bourdeilles, un colţ de natură

Latin cu moderaţie, înverzit, nici prea plat, nici prea înalt şi stâncos, mai însorit decât media naţională. Oamenii s-au stabilit în această zonă, în peşterile falezei râului Vézère, de la Lascaux, aproape de Montignac, până la Eyzies, unde, în “adăpostul” numit Cro-Magnon, arheologii au descoperit resturile a cinci fiinţe bipede. În anotimpul cald, aceştia vânau, iarna pictau “a fresco” cai şi boi, oarecum în maniera lui Chagall. Habitatul lor troglodit îi inspiră pe ecologişti. Despre moravurile lor se pot afla mai multe la castelul Sauveboef, unde Claude Douce a creat unul dintre cele mai frumoase muzee despre preistorie.

Grădini panoramice la Limeuil

Numele peşterii Lascaux, cea mai cunoscută dintre grotele din Périgord, înseamnă platou, deşert. Cu 17.000 de ani în urmă, când clima era friguroasă şi hrana se găsea cu greu, oamenii preistorici au transformat pereţii ei într-o adevărată expoziţie de pictură. Evocau animale sau trasau conturul propriei lor mâini. A fost actul de naştere al uneia dintre primele şi cele mai importante expresii artistice de pe teritoriul Franţei. Descoperită din întâmplare, în septembrie 1940, de patru tineri, care au zărit pe pereţii galeriei o serie de picturi policrome rupestre, peştera, săpată în calcar, are mai multe sectoare, printre care Rotonda şi galeria axială pe ai cărei pereţi se află peste 1.500 de reprezentări. Animalele de la Lascaux sunt uşor de recunoscut de la caii cu pântec mare şi cap alungit la bizoni şi cerbi cu coarne fantastice.

Castelnaud

Bastides reprezentau noile oraşe din secolele XIII-XIV, concentrate în proporţie mai mare în zona cuprinsă între râurile Dordogne şi Lot, care, în acea vreme, forma mult disputata regiune de frontieră între Aquitania, condusă de englezi, şi Franţa dinastiei Capeţienilor. Primele bastides au fost înfiinţate în principal din motive economice şi politice, dar, pe măsură ce tensiunile dintre forţele engleze şi franceze s-au intensificat, motivele au devenit din ce în ce mai mult militare. Ca stimulent, oricine era dispus să construiască, să locuiască şi să se apere în bastides primea avantaje şi concesii diverse. O altă trăsătură definitorie a acestor oraşe era felul în care erau dispuse. Punctul central era piaţa, unde nu prea existau halele acoperite de azi, fiind adesea înconjurate de arcade, iar biserica se afla pe o parte, sau chiar făcea parte din zidurile oraşului. Cei mai prolifici fondatori de bastides au fost Alphons de de Poitiers, în numele Coroanei franceze, şi Regele Edward I al Angliei. În vreme ce multe bastides au rămas doar cu ruinele, Monpazier şi Monflanquin au rămas aproape intacte.

Cu canoele la Brantome

Noaptea, când ceaţa se ridică în Vézère, te aştepţi parcă să se ivească fantoma vreunui văr al omului Cro-Magnon, a unui războinic din Renaştere sau a unei preţioase doamne din “Le Grand Siècle”, veacul al XVII-lea, epocă de glorie a regatului Franţei.

Ca urare a căsătoriei lui Aliénor de Aquitania cu Henric al II-lea Plantagenet, comitatul Périgord a intrat sub dominaţie engleză de-a lungul întregului Ev Mediu. Ocupantul a plecat după bătălia de la Castillon, un epilog al Războiului de 100 de ani, care n-a lăsat amintiri plăcute. Dar englezii au revenit în ţinut. Le place clima blândă, gastronomia locală, farmecul satelor de culoare ocru. A apărut la un moment dat chiar un ziar în limba engleză, mărturisind despre un flux migrator agreat de autohtoni.

Grup folcloric din Perigord

Beynac, situat sub faleza râului Dordogne, cu castelul pe înălţime, este locul cel mai impresionant. Dar vecinul lui, La Roque-Gageac, îi seamănă ca un frate mai mic. Ele se află în valea “celor cinci castele”. Castelnaud aparţinea englezilor sfidând Beynac ce aparţinea regatului Franţei. Castelul Marqueyssac are o grădină suspendată care pare să se onduleze asemenea valurilor. Milandes îşi datorează notorietatea lui Josephine Baker, care şi-a adăpostit aici copiii adoptivi. Josephine Baker a fost una dintre cele mai remarcabile interprete de cabaret ale secolului al XX-lea, în special datorită rolului său în legendarul spectacol “Folies Bergere” din Paris. Cel mai ciudat proiect al său a fost castelul Les Milandes, pe care l-a închiriat din 1936 până în 1947, când l-a cumpărat după căsătoria cu liderul orchestrei franceze Jo Bouillon. După ce a dotat locul cu două hoteluri, câteva restaurante, un teren de golf, un teren de tenis şi un muzeu de ceară, a deschis castelul pentru publicul larg, ca pe o comunitate multiculturală model.

Sărbătoarea Felibree a trubadurilor

Miriade de conace şi locuinţe ale nobililor de ţară apar pe neaşteptate pe o colină, la o cotitură a drumului, în acest Périgord Negru, numit aşa din cauza pădurilor întunecate de stejari. Este un ţinut tipic pentru Dordogne, cu văi adânci, înconjurate de stâncile erodate de râuri, cu lanuri de porumb pe terenurile aluvionare de la poale şi păduri dese de stejari în vârf. Plantaţiile de nuci, cârdurile de gâşte cenuşii, cu gâtul scurt şi barăcile din piatră cu aspect preistoric numite “bories” sunt caracteristice pentru Périgord Negru. La podurile gemene din Limeuil, râul se uneşte cu Vézère şi se încolăceşte ca un şarpe în jurul comunei Tremolat înainte de a se îndrepta lent către Bergeracois.

Copii în costume tradiţionale, de Sărbătoarea Trubadurilor

Limeuil este un loc pitoresc unde puteţi închiria canoe pentru excursii pe râu şi din port, sau puteţi lua masa la braseria “A l’Ancre de Salate”.

Sarlat este bijuteria ţinutului Périgord. Nimic mai delicat, mai armonios, mai “francez” decât acest oraş unde stau alături Evul Mediu şi Renaşterea. Arhitectura medievală foarte bine păstrată din Sarlat, bogăţia de vestigii din perioada preistorică şi picturile uimitoare din peşterile din Valea Vézère, alături de frumuseţea uluitoare a ţinutului Dordogne, înţesat de castele, au contribuit la transformarea acestei zone într-una puternic turistică. Ca şi la Domme sau la Monpazier, fortificaţiile plasate în împrejurimi au devenit locuri foarte căutate pentru turnarea filmelor de capă şi spadă. Pelicula “Jeanne d’Arc”, de Luc Besson, are drept decor castelul Beynac, ca şi o parte a aventurilor din “La Fille de d’Artagnan”, de Bertrand Tavernier, altele desfăşurându-se la Sarlat, ca şi o parte din scenele din “Mizerabilii” de Robert Hossein, cu Lino Ventura, Michel Bouquet. Printre numeroasele reşedinţe pe care soarele le aureşte în timpul zilei sau le înroşeşte la apus, se află casa în care s-a născut La Boétie, un frumos scriitor, prieten cu Montaigne.

Bastide Beaumont

Castelul Montaigne şi faimoasa sa librărie se găsesc la graniţa domeniilor viticole, pe o colină de pe care poate fi admirat un peisaj înverzit. Epicureism, scepticism: morala lui Montaigne reflectă destul de bine imaginea unei regiuni în care politicile sunt ponderate, stejarii, trufele, nucii prolifici şi ciupercile se găsesc din belşug. Toate acestea agrementează salata de cartofi specifică locului, servită după foie gras şi acompaniate de un pahar de Monbazillac. Sau de mai multe. Oamenii de aici îşi fac timp să trăiască bine şi, pe lângă Pecharmant, viile de la Bergeracois au vinuri remarcabile, atât albe, cât şi roşii. Puteţi încerca vinurile roşii fine, închise la culoare, aproape piperate din Cahors şi vinurile albe din podgoria Bergerac, dintre care, cel mai cunoscut este Monbazillac, un vin dulce. Pecharmant este cel mai extravagant dintre vinurile roşii.

Picturi rupestre în grota Lascaux

Pentru a merge din Périgord-ul Negru în cel Verde, adică de la nord la sud, trebuie traversat Perigueux, locul cel mai important al departamentului. Poate fi văzut de departe, profilându-şi cupolele, ca un fel de Sacré-Coeur care domină ţinutul Isle. Este catedrala Saint-Front, păstrând clopotniţa romanică, dar restaurată după model bizantin de Abadie, discipolul lui Viollet-le-Duc. În împrejurimi, sunt cartierele vechiului oraş, o colecţie pitorească de străzi medievale şi de reşedinţe renascentiste situate pe malul râului. Calcarul de aici este mai deschis la culoare decât cel de la Sarlat. Abaţia de pe faleză, clopotniţa romanică, grădina călugărilor, cele trei capele renascentiste sugerează mai curând bunul trai decât austeritatea monahală.

Perigord, ţinutul Bastidelor

Oraşul Brantôme este amplasat pe o insulă de pe râul Dronne, în ale cărui ape liniştite cu nuferi se oglindesc teii şi sălciile plângătoare din grădinile de pe mal. Pe malul nordic al râului, se află o mânăstire care a făcut parte din fosta abaţie benedictină încă de când a fost înfiinţat oraşul de către Carol cel Mare.

Contemporan cu Montaigne şi La Béotie, Pierre Brantôme, autorul cărţii “Femeile galante”, era stăpânul castelului Bourdeille, la care se ajungea mergând din moară în moară pe râul Dronne. Puteţi încerca să vi-l imaginaţi pe acest scriitor făcând curte muzelor locale, între două pagini scrise, în citadela ce domină satul cu aroganţa ei patriciană. Castelul Bourdeilles constă în două clădiri, o fortăreaţă din secolul al XIII-lea şi o reşedinţă renascentistă elegantă, începută de stăpâna casei ca parte a încercării de a intra în graţiile Caterinei de Medici, zadarnice, întrucât Caterina nu a venit niciodată să stea aici. Castelul găzduieşte o colecţie excepţională de mobilă şi sculpturi religioase, inclusiv “Salon Doré”, în care ar fi trebuit să doarmă Caterina de Medici.

Castelul Pompadour

La Perigueux vă puteţi opri la măcelăria şi mezelăria Mazières, care îşi serbează în 2013 o jumătate de veac de existenţă. Printre specialităţile pregătite la faţa locului se numără faimosul pate de Perigueux, pe bază de carne de porc, foie gras de raţă şi trufe, “aşa cum le făceau mama şi bunica”. În zilele de târg, miercurea şi sâmbăta, se organizează degustări de produse de carne în faţa magazinului.

În lumea “Grand Siècle”

Sărbătoarea cailor la Arnac Pompadour

Parcurgând drumurile sinuoase ale Périgord-ului Verde, depăşeşti Thiviers, locul de origine al familiei paterne a lui Sartre, şi, la Hautefort, pătrunzi în lumea “Grand Siècle”, cu tot fastul ei. Încă un castel, pe o înălţime, la baza căruia se aliniază acoperişurile brune ale satului.

Vechile popasuri unde călugării primeau pelerinii sunt din aceeaşi epocă, ca şi grădinile în stil franţuzesc. Cele de la Eyrignac merită să fie vizitate. Se află lângă Terrasson, unde curge Vézère pe sub un pod construit de călugări la începutul Evului Mediu. Merită semnalate o mulţime de curiozităţi.

Concurs nautic la Correze

Printre cele 15 situri preistorice, geologice, mânăstiri, grădini şi castele înscrise în Patrimoniul Mondial UNESCO sau clasate monumente istorice, Castelul Commarque relatează 15.000 de ani de istorie, din epoca preistorică, arhitectura troglodită şi epoca medievală. Abandonat din secolul al XVI-lea, invadat de vegetaţie, situl este în curs de restaurare din 1962. Pentru a-l salva, proprietarul lui, Hubert de Commarque, a condus campanii de degajare timp de 40 de ani, lucrări monumentale şi săpături arheologice, înainte de a-l deschide pentru public cu 12 ani în urmă. Aici pot fi descoperite castelul şi satul medieval fortificate, locuinţele troglodite amenajate, o expoziţie despre vale şi grota preistorică. Sunt organizate ateliere de mulaj pentru copii, vizite nocturne teatralizate, cu torţe, restaurarea cuptorului de pâine de către un artizan local, jocuri de şah din Evul Mediu…

Catedrala din Perigueux

Mai puţin sălbatic decât Corrèze, mai vălurit decât Aquitania, mai luminos decât Quercy şi Agenais din vecinătate, acest fragment de Sud-Vest are totul pentru a fermeca vizitatorul. Aproape că nu-ţi vine să crezi că nobilii au făcut să izbucnească odinioară revoltele “cerşetorilor”. Eugène Le Roy, fiul unui bogat proprietar din Hautefort, l-a imortalizat pe Jacquou le Croquant înr-un roman în care eroul lui sfidează ordinea castelanilor, a preoţilor şi a judecătorilor, incendiind un castel în “atât de glorioasa” vară a anului 1830. Roman ţărănesc, militant, plin de mizerabilism şi maniheist, care este totuşi o scriere clasică a genului ce merită citită pentru a tempera elanurile către societatea bucolică de altădată. Era o epocă în care unii seniori n-aveau niciun pic de compasiune pentru cei săraci, asemenea lupilor aflaţi în ţinut. Se murea de foame şi rebelii erau duşi la ocnă. Timpuri care, slavă Domnului, au trecut. Deja, la sfârşitul romanului, autorul lasă să se înţeleagă că soarta ţăranilor evoluase mult între Restauraţie şi Al Doilea Imperiu. Dacă ar învia, Le Roy ar fi desigur uluit. Rarii castelani care mai locuiesc încă în castele şi şi-au conservat mobilele trebuie să cerşească subvenţii şi să primească turişti pentru a acoperi cheltuielile necesare. Cât despre descendenţii lui Jacquou, ei au devenit de atunci proprietari în satele a căror frumuseţe naturală uimeşte.

Produse tradiţionale în târgul de la Sarlat

Arnac-Pompadour este un oraş dominat de castelul cenuşiu cu turnuleţe, oferit în 1745 de Ludovic al XV-lea amantei sale, Madame de Pompadour, deşi acesta nu l-a vizitat niciodată. Situat într-un spaţiu înverzit din sudul regiunii Limousin, castelul deţine una dintre cele mai cunoscute herghelii înfiinţate de Ludovic al XV-lea. În 15 august, castelul este invadat de turişti în cadrul evenimentelor Zilelor Porţilor Deschise, “Sărbătoarea Calului”.

Castelul Commarque

Tot în 15 august, are loc la Rocamadour un renumit pelerinaj. Justificarea popularităţii sale încă din perioada medievală stă în puterea miraculoasă a Fecioarei Negre de la Capela Notre-Dame. Rocamadour a devenit deja un loc important de pelerinaj pe drumul spre Santiago de Compostela. Numeroşi regi ai Franţei şi Angliei şi mii de alţi pelerini se târau în genunchi pe scările capelei Sfântului Amadour pentru a-şi aduce omagiul şi a căuta leac pentru bolile lor.

Ritualul târgurilor

Cu bărci şi cu canoe pe Dordogne

În Périgord se poartă epicureismul. Cele două vedete ale bucătăriei din Périgord sunt foie gras şi trufele. Foie gras se serveşte fie rece, în bucăţele suculente, fie uşor prăjit alături de compot de fructe pentru a crea contrastul între dulce şi acid. Trufele se folosesc cel mai adesea în omlete şi în sosuri concentrate care însoţesc multe preparate locale din carne. O altă specialitate a bucătăriei este gâsca, a cărei grăsime se foloseşte pentru a găti orice, chiar şi cartofi aromaţi. Gâştele se cresc şi pentru carne, care se fierbe şi se păstrează în propria grăsime. Raţa se foloseşte în acelaşi mod, atât pentru foie gras, cât şi pentru confit. Pieptul de raţă (Magret de canard) este unul dintre cele mai delicioase preparate din carne de raţă. O altă delicatesă este “cou d’oie farci”, gât de gâscă umplut cu carne tocată, ficat de raţă şi trufe, dar şi salata preparată cu pipote de gâscă calde. Printre specialităţile mai puţin neobişnuite se numără cepes, ciupercile sălbatice umplute cu piept de pasăre, micile discuri plate de brânză de capră, cunoscute sub numele de “rocamadoure”, şi la desert, pastis, alături de o tartă uşoară cu mere, stropită cu Armagnac.

Pe firul apei Dordogne, la Roque Gageac

Piaţa din cetatea medievală Sarlat ar perverti un credincios în plin post. În fiecare miercuri şi sâmbătă, în faţa Primăriei, în piaţa Libertăţii şi pe străduţele adiacente se întind tarabele producătorilor locali. Ambianţa este călduroasă, calitatea celor mai bune produse ale regiunii subjugă, specialităţile din Périgord sunt ispititoare… Pot fi degustate clătite şigogoşi,gurmanzii sunt atraşi de puii, aduşi de Jackie Veyssiere, de foie gras de la Evelyne şi Christian Leymarie, de căpşunile aduse de Christine şi Xavier Vialatte sau de legumele lui Martine Lhaumond. Această “messă” a abundenţei se desfăşoară şi în biserica Sainte-Marie, reabilitată de Jean Nouvel, şi el un copil al locului. Un loc minunat în care nu e greu să uiţi că părintele Evagre Ponticul a fost primul, în anii 350-370, care a definit lăcomia drept un păcat capital.

Restaurant în Perigord, alături de un magazin de brânzeturi

Pasionaţii de gastronomie pot căuta, la Eyvirat, magazinul “Le cul noir périgourdin”, o întreprindere de familie, specializată în carne de porc, mai ales porcul gras, numit “le cul noir”, şi în câteva produse tradiţionale, cum ar fi slănina, jambonul, cârnaţii…

La Eyzies vă aşteaptă “Aquadem”, ţinut de 24 de ani de Frédéric Vidal, crescător de sturioni din departamentul Maine-sur-Loire. El îşi propune să producă anul acesta 500 de kilograme de caviar, care este comercializat sub marca “Perle noir du Périgord” la “Băcănia gurmanzilor” din Perigueux şi la “Celliers du Périgord” din Sarlat, în marile restaurante, dar şi pe internet.

Rocamadour

“Oies en Périgord” se ocupă de mai multe generaţii de creşterea şi îndoparea gâştelor. Într-un hambar transformat în magazin, pot fi descoperite foie gras, aspic, pate de Perigueux, dar şi boboci de gâscă.

Cunoscuta brânză de Périgord este produsă la Abaţia cisterciană Notre-Dame-de-Bonne-Esperance. În Abaţia fondată de călugări veniţi din Port-du-Salut, din Mayanne, lăptăria datează din 1868. Vechea reţetă a fost reluată în 1923 de către călugăriţe. Reputaţia brânzeturilor de aici a depăşit limitele regiunii. În magazinul mânăstirii, se poate găsi şi brânză proaspătă de capră fabricată de călugării de la Saint-Jean-Baptiste, dar şi dulceţuri şi jeleuri.

Castelul Milandes ce i-a aparţinut lui Josephine Baker

Uleiul de nucă “Nailhac” este produs de Frédéric şi Jean-Christophe Mouret, care au preluat întreprinderea familiei. Ei au o livadă de nuci de cincizeci de hectare. Uleiul este produs de o moară de apă de modă veche. Este nevoie de 5 kilograme de nucă pentru a obţine un litru de ulei.

Interior din castelul Milandes, al lui Josephine Baker

Dar Périgord este şi un loc căutat în această perioadă pentru cunoscutele sale festivaluri, printre care, “Sinfonia en Périgord”, care se desfăşoară între 26 şi 31 august în diferite abaţii, un festival de muzică barocă. Dar şi “Festivalul Perigord-ului Negru”, dedicat orgii, din 5 august până în 13 octombrie, desfăşurat în abaţii şi catedrale, sau Festivalul “Bach”.

Numeroase sunt şi festivalurile de folclor care fac ca o călătorie în această regiune să fie de neuitat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.