Ginerele regelui Juan Carlos al Spaniei, Inaki Urdangarin, a fost audiat sâmbătă de o instanţă din Mallorca, fiind acuzat de fraudă fiscală într-un dosar de delapidare de 6 milioane euro. Inaki Urdangarin, fost jucător de handbal în echipa Spaniei, este acuzat că şi-ar fi folosit influenţa dată de relaţia cu familia regală pentru a câştiga […]
Cei care au exprimat opinii mai nuanţate la Congresul PNL – Călin Popescu-Tăriceanu sau Ludovic Orban – sunt oameni profund ataşaţi valorilor liberale, a declarat, duminică, vicepreşedintele executiv al formaţiunii Varujan Vosganian, care a susţinut că niciodată nu s-a pus problema plecării sau excluderii acestora din partid. „Ştiu că au fost diverse zvonuri cum că […]
Scoţia va primi afluxul de imigranţi români şi bulgari cu braţele deschise atunci când restricţiile impuse lucrătorilor din aceste ţări pe piaţa muncii din Marea Britanie vor fi ridicate, începând de anul viitor, susţine…
Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a fost ales vicepreşedinte de onoare al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), cu prilejul reuniunii de la Lausanne, în care au avut loc instalările oficiale ale noilor membri ai Consiliului, Comitetului Executiv, Comisiilor Tehnice, după Congresul FIG de la Cancun, din octombrie 2012, informează site-ul oficial al FRG. […]
Zeci de mii de bulgari au manifestat duminică, în întreaga ţară, în semn de protest faţă de sărăcie şi corupţie, cerând introducerea unui control din partea societăţii civile asupra instituţiilor statului. Peste zece mii de manifestanţi au defilat la Sofia, potrivit unei estimări AFP, agitând steagul naţional şi scandând sloganuri ca „Mafia”, „Partidele, afară” sau […]
Sportiva Camelia Potec a fost implicată într-un accident rutier duminică după-amiază, în cartierul Floreasca. Maşina în care se afla a rănit un scuterist. Tânărul a fost rănit uşor şi, susţin martorii, era conştient atunci când a fost luat cu ambulanţa şi trimis la un spital din Capitală, pentru investigaţii amănunţite. La volanul autoturismului se afla […]
Patruzeci şi cinci de persoane au fost arestate, iar alte 40 rănite, inclusiv 12 poliţişti, în confruntări care au marcat sâmbătă manifestaţii împotriva austerităţii la Madrid, potrivit unui bilanţ publicat duminică de poliţie, relatează AFP. „Poliţia Naţională Spaniolă a arestat 45 de persoane, între care nouă minori, la Madrid, în diverse altercaţii ce au urmat […]
Sâmbătă, președinta Organizației de Femei a PDL Vâlcea, Iuliana Moisa, i-a mărturisit Elenei Udrea că i-a plăcut caracterizarea lui Victor Ponta potrivit căruia Elena Udrea ar fi „Traian Băsescu în fustă”. În replică, Udrea a spus că diferența dintre ea însăși și Traian Băsescu… „era pe undeva pe la păr”.
Turiştii rămaşi blocaţi pe Muntele Semenic sunt coborâţi duminică în mod organizat. ”Maşinile au fost aliniate şi se coboară în coloană. Este vorba de 15 maşini, în prima tură, cu persoanele care şi-au arătat disponibilitatea de a coborî. Urmează ca în tura a doua alte zece maşini să fie ajutate să plece de pe munte”, […]
Naţionala României de polo a fost repartizată în Grupa D, alături de Italia, Germania şi Kazahstan, la turneul masculin de polo pe apă, din cadrul Campionatelor Mondiale de Nataţie de la Barcelona, programate în perioada 19 iulie – 4 august 2013. Potrivit site-ului Federaţiei Române de Polo, în urma tragerii la sorţi efectuate duminică la […]
Neofit, mitropolitul oraşului Ruse este noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare. Neofit a câştigat duminică 94 dintre voturile delegaţilor la Adunarea Naţională Bisericească. Pe locul doi s-a situat Gavrail, mitropolitul Loveciului. Ceremonia de întronizare va are loc duminică după-amiază la catedrala Sf. Alexandăr Nevski, în prezenţa preşedintelui bulgar Rosen Plevneliev, a multor reprezentanţi ai elitei […]
Guvenul britanic resimte presiuni politice intense după decizia Moody’s de a retrograda ratingul Marii Britanii pentru prima dată în ultimii 35 de ani, care a determinat deprecierea lirei şi a fost imediat calificată de opoziţie drept „o lovitură umilitoare” pentru premier şi ministrul Finanţelor, potrivit Mediafax. Marea Britanie a pierdut ratingul de top triplu A […]
Adunarea Generală a PSD Ilfov a votat duminică în unanimitate două rezoluții prin care sunt sprijiniți Ecaterina Andronescu la șefia PSD București, dar și vicepreședinte politic la nivel național, și Robert Negoiță ca vicepreședinte național al PSD pentru Regiunea București-Ilfov. Propunerile au fost făcute de Gabriela Firea, care a devenit tot duminică preşedinte al PSD […]
Sârboaica Jelena Jankovic, cap de serie nr. 1, şi argentinianca Paula Ormaechea s-au calificat în finala turneului internaţional feminin de tenis de la Bogota (WTA), dotat cu premii în valoare de 235.000 dolari. Sâmbătă, în semifinale, Jankovic a trecut în trei seturi, 3-6, 6-1, 7-6, de italianca Karin Knapp, în timp ce Ormaechea s-a impus […]
Elena Udrea, care a anunţat că va candida la şefia partidului, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că este pregătită să readucă Partidul Democrat Liberal la guvernare, în varianta în care Uniunea Social Liberală s-ar rupe. „Nu-mi doresc un PDL balama, nu-mi doresc un partid moale, sunt pregătită să readuc partidul la guvernare, fie la […]
Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a anunţat că un număr mic de computere ale companiei au fost infectate într-un atac informatic similar celor dezvăluite recent de Facebook şi Apple. Microsoft a precizat, într-o postare pe blogul de securitate al companiei, că datele clienţilor săi nu au fost afectate sau accesate, potrivit […]
Prima etapă a concursului de cultură generală „Cunoaşte România!” începe duminică la Madrid, cu participarea a 15 echipe formate din câte trei elevi români, cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, stabiliţi în Spania, după cum anunţă Ambasada României la Madrid, relatează Agerpres. La Centrul Cultural Sanchinarro din Madrid, se vor înfrunta duminică, pe […]
Românii care se pregătesc să migreze anul viitor în Scoţia, Londra sau Liverpool insultă oraşele britanice şi postează online comentarii rasiste în care afirmă că nu vor să trăiască lângă indieni, arabi, chinezi sau persoane de culoare, relatează The Daily Express în ediţia de duminică, citat de antena3.ro. Potrivit publicaţiei, comentariile au fost postate pe […]
PSD Ilfov a ales-o, duminică, cu unanimitate de voturi, pe Gabriela Firea, în funcţia de preşedinte al organizaţiei, din echipa de conducere aleasă făcând parte, ca vicepreşedinte, şi soţul acesteia, Florentin Pandele. Pentru funcţia de preşedinte a fost depusă doar candidatura Gabrielei Firea. După alegerea sa, Gabriela Firea a propus şi echipa de conducere, din […]
Câteva sute de turişti au rămas blocaţi pe Muntele Semenic, din judeţul Caraş-Severin, din cauza viscolului şi a troienelor care au blocat drumul, turiştii refuzând să fie evacuaţi de către salvamontişti deoarece nu vor să-şi părăsească autoturismele. Şeful Salvamont Caraş-Severin, Valentin Balaban, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax, că mai multe persoane se află pe […]
Alegerile parţiale pentru funcţia de primar al comunei Pechea se desfăşoară duminică fără incidente, toate cele şase secţii de votare organizate în cele două sate componente ale localităţii – Pechea şi Lupele – fiind deschise. Potrivit judecătorului Florin Meleacă, preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Pechea, dintre cei 9.042 de cetăţeni cu drept de vot, doar […]
Alegătorii italieni sunt aşteptaţi la vot duminică, 24 februarie, şi luni, 25 februarie, în cadrul scrutinului legislativ, în vederea reînnoirii celor două camere ale Parlamentului – Camera Deputaţilor şi Senatul. Se va vota duminică între orele locale 8:00 şi 22:00, iar luni între orele locale 7:00 şi 15:00. Alegerile au fost organizate în urma dizolvării […]
„Saga Amurg: Zori de Zi – Partea II”, ultimul lungmetraj din franciza cu vampiri „Twilight”, a primit, sâmbătă seară, şapte premii Zmeura de Aur, trofee care „recompensează” cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti, relatează Mediafax. Nominalizat la 11 categorii de premii, „Saga Amurg: Zori de Zi – Partea II” a primit Zmeura de Aur […]
Un responsabil de la Casa Albă a efectuat anul trecut două vizite secrete în Coreea de Nord în vederea ameliorării relaţiilor dintre cele două ţări după sosirea la putere a lui Kim Jong-Un, a informat sâmbătă cotidianul american Los Angeles Times, potrivit AFP, citată de Agerpres. Citând responsabili americani care au solicitat anonimatul, jurnalul precizează […]
Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat că acordă credit deocamdată guvernului condus de Victor Ponta, susţinut de o largă majoritate în Parlament şi care are la dispoziţie doi ani „să facă”, dar îl preocupă şi situaţia opoziţiei, fără de care o ţară devine „periculoasă”. „Eu îi dau credibilitate şi lui Victor Ponta, şi Guvernului, […]
O femeie a fost găsită împuşcată într-o maşină din Hunedoara. Primele informaţii arată că aceasta, de profesie medic, a fost împuşcată de soţ, care s-a împuşcat şi el. „Apelul a fost primit la 112. În urmă cu puţin timp, într-un autoturism parcat cineva a observat că se afla o femeie care prezenta o plagă împuşcată. Medicul […]
