Eliminarea subvenţiei la energia termică va impune acordarea ajutorului statului doar pentru familiile cu un venit net pe membru de până la 850 lei, în timp ce persoanele cu venituri mai mari vor fi obligate să suporte o creştere a valorii facturii la încălzire, potrivit premierului Emil Boc.
Uniunea Social Liberală va solicita în Camera Deputaţilor o comisie de anchetă care va evalua eventualitatea fraudării alegerilor de la secţiile de votare de peste hotarele României, ca urmare a anunţatei introduceri a votului prin corespondenţă propus de pedistul Teodor Baconschi. Tranşant, preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a cerut lui Boc să-şi demită ministrul pe cale să pună la cale o mare fraudă.
Tatăl preşedintelui francez Nicolas Sarkozy a confirmat sarcina Carlei Bruni-Sarkozy în cotidianul german Bild de marţi, scrie AFP. ‘Mă bucur de venirea pe lume a nepotului meu’, a spus el. Nicolas Sarkozy şi prima doamnă a Franţei ‘nu vor să ştie dinainte sexul copilului, dar eu sunt sigur că va fi fetiţă şi va […]
Preşedintele PDL, prim-ministrul Emil Boc, a declarat, luni, că în acest moment Guvernul are un premier şi, în consecinţă, Partidul Democrat-Liberal se ocupă cu „altele”.
Se pare că tragedia greacă e fără de sfârşit. După căzătura zdravănă de la începutul lui 2010, care a necesitat o intervenţie externă fără precedent, dar, mai ales, o încălcare grosolană a Pactului de Stabilitate din zona euro, iată că guvernul grec a ajuns, din nou, la mâna troicii FMI-BCE-CE.
Arestarea lui Dominique Strauss-Kahn, şeful FMI, arată cu ce se ocupa mai-marele Fondului când avea ceva timp liber. E drept, Dominique Strauss-Kahn susţine că este nevinovat, dar trecutul său ne spune că nu iese fum fără foc. Nu de alta, dar directorul FMI nu este la prima problemă pe care o are în interiorul Fondului […]
Şeful ITM Gorj, George Romanescu, a declarat că accidentul s-a produs după ce muncitorii au coborât în subteranul şantierului şi ar fi încercat să măsoare continuitatea unei capse. „Din informaţiile de la faţa locului, am înţeles că cei doi muncitori au vrut să măsoare continuiatea unei capse, lucru interzis. Capsa le-a explodat în faţă, rănindu-i […]
Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis luni restituirea la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dosarului privindu-i pe Miron Mitrea, Irina Jianu şi Nicolae Popescu, potrivit Agerpres. Judecătorii au respins recursul DNA la decizia Secţiei penale care hotărâse, pe 31 ianuarie, restituirea la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru refacerea […]
Senatorul PDL Radu Berceanu a făcut luni public sondajul comandat de el la CSOP, pe care îl anunţase sâmbătă în timpul Convenţiei, documentul arătând că USL este în topul intenţiilor de vot, mult peste PDL, iar, în ceea ce priveşte situaţia internă, Vasile Blaga este cel mai potrivit lider pentru PDL. Sondajul este realizat de […]
Pakistanul şi Statele Unite vor coopera în cazul „ţintelor de importanţă primară” în operaţiunile de combatere a terorismului, anunţă Islamabadul şi senatorul american John Kerry. Acesta a spus că Pakistanul are de ales între a fi un sanctuar pentru terorişti sau o democraţie tolerantă, iar Statele Unite sunt dispuse să ajute această ţară, relatează CNN. […]
Plenul Senatului a adoptat luni proiectul senatorului PDL Dumitru Staicu privind etichetarea produselor alimentare cu buline, în funcţie de gradul de pericol pentru sănătate, cu 54 de voturi „pentru”, 42 „împotrivă” şi trei abţineri. Proiectul prevede etichetarea alimentelor cu trei tipuri de buline: „verde” – pentru produsele sănătoase, „portocalie”- pentru produsele care trebuie consumate „cu […]
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, susţine că magistraţii nu ar trebui să răspundă material pentru eventualele erori judiciare, însă ar trebui crescute responsabilitatea şi integritatea în sistemul Justiţiei din România. În cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Franco-Română a Juriştilor, Livia Stanciu a declarat că este de acord doar cu stabilirea […]
Fostul secretar general al PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, la Senat, că PDL „are nevoie de un preşedinte cu normă întreagă la Modrogan”, afirmând că eventualele discuţii despre schimbarea premierului trebuie purtate la partid. Vasile Blaga a mai susţinut că nu a participat la nicio întâlnire care a avut drept scop schimbarea lui Emil […]
Senatorii vor să-şi facă propriul restaurant, unul rustic și cu preţuri de cantină. Restaurantul va fi unul exclusivist însă, iar acces vor avea doar cei din Parlament. Firmele care doresc să se ocupe de pregătirea mesei senatorilor şi-au depus ofertele şi vor trece printr-o probă de foc săptămânile următoare. Vor pregăti o masă care va […]
La această oră are loc prima şedinţă a Biroului Permanent Naţional în noua formulă aleasă în urmă cu două zile. Şedinţa are caracter strict organizatoric. Democrat-liberalii nu se mai grăbesc să găsească un înlocuitor pentru ministrul Muncii. O prioritate a conducerii PDL este recâştigarea procentelor pierdute în sondaje, context în care ar putea apărea ideea […]
Andreea Bănică şi-a ţinut la curent fanii cu stadiul în care se află videoclipul său chiar de la început. Ea a postat pe Facebook fotografii şi impresii de la filmări, care au avut loc într-un club din Capitală. Piesa este produsă de băieţii de la Play&Win, scrie cancan.ro.
Procurorarul însărcinat cu dosarul lui Dominique Strauss-Kahn, cercetat pentru agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare de persoane, ar urma să ceară fixarea unei cauţiuni de două milioane de dolari. „Procurorul şi-a înăsprit tonul şi cere o cauţiune de două milioane de dolari. Paşaportul şefului FMI a fost confiscat şi i se va ordona să […]
Plenul Senatului a aprobat luni, cu 57 de voturi „pentru”, 52 „împotrivă” şi o abţinere, ratificarea Scrisorii de intenţie către FMI prin care România primeşte a cincea tranşă a Acordului, după ce, în comisia de buget a forului, proiectul fusese respins. Comisia de buget din Senat a respins marţi proiectul de lege prin care este […]
Avocata Adriana Stănoaia din Baroul Dâmboviţa a fost reţinută pentru 24 de ore, luni, fiind cercetată penal pentru trafic de influenţă în formă continuată, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în perioada august 2008-septembrie 2009, avocata Adriana Stănoaia a pretins de […]
Comisia Europeană a respins din nou, luni, ideea restructurării datoriei Greciei, ţară care se confruntă cu grave probleme economice şi sociale, apreciind că un astfel de scenariu ar putea avea urmări devastatoare în relaţia Atenei cu creditorii internaţionali. Una din primele consecinţe ale scenariului restructurării datoriei ar fi aceea că Grecia ar pierde încrederea investitorilor […]
Pelicula „Piraţii din Caraibe: Pe ape şi mai tuburi” nu a impresionat la Cannes, fiind cotat de critici sub aşteptări. „S-au străduit prea mult”, scrie The Guardian, iar Paris Mach apreciază că filmul a fost „un naufragiu total”. „Nu există nimic în film care să semene cu un scenariu coerent. Peripeţiile eroului se înşiruie fără […]
Google intenţionează să vândă obligaţiuni în valoare de trei miliarde de dolari, pentru refinanţarea unor datorii şi acoperirea unor cheltuieli generale, a declarat o sursă apropiată situaţiei, aceasta urmând să fie prima astfel de emisiune a grupului, potrivit Bloomberg. Operatorul celui mai popular motor de căutare la nivel mondial ar putea emite obligaţiuni pe termen […]
Patru bombe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite, luni, pe şantierul autostrăzii Arad – Timişoara. Muniţia a fost ridicată după ce muncitorii au anunţat autorităţile. Muncitorii care lucrează pe traseul viitoarei autostrăzi Arad-Timişoara au sunat la 112 şi au solicitat intervenţia echipelor pirotehnice din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, anunţând că […]
Aproximativ 30 de delfini morţi au fost descoperiţi pe coasta rusă a Mării Negre, în zona peninsulei Utriş, în timpul scufundărilor sportivilor scafandri, relatează agenţia de presă Interfax. Agenţia pentru mediu din Rusia a anunţat că va deschide o anchetă privind moartea în masă a mamiferelor, după ce ministrul adjunct pentru mediu Rinat Ghizatulin i-a […]
Evoluţia preţului solicitat pentru apartamentele scoase la vânzare de proprietari, intermediari şi dezvoltatori este, după trei ani de scăderi succesive, pozitivă în primul trimestru al anului 2011, conform unui studiu realizat de portalul imobiliare.ro. Casele şi vilele, dar mai ales terenurile intravilane nu au ieşit încă din recesiune şi înregistrează, în continuare, scăderi importante de […]
Opinia populaţiei cu privire la desfiinţarea primăriilor de sector a rămas constantă în raport cu anul trecut, 11% în 2010, 12% în 2011, în pofida campaniilor pro şi contra acestei tematici susţinute de principalele partide politice la nivelul Capitalei, arată datele sondajului „Cartografierea socială a Bucureştiului”, realizat de Departamentul de Sociologie al SNSPA. „Datele arată […]
