cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Retorica ameninţării şi a salvării a dominant discursul politic dintotdeauna, dar azi este folosită parcă mai abitir ca oricând, de când cu explozia mijloacelor de comunicare în masă. Dacă după cel de-al Doilea Război Mondial, politicienii îşi convingeau electoratul cu mesaje pozitive, cu viziunea unei vieţi îmbelşugate, lipsite de griji, în care fiecare cetăţean să îşi poată urma „visul”, în timp, ele s-au dovedit mai nerealiste ca oricând.

În urma desemnării doamnei judecător Ioana Bogdan, fostă consilieră personală a domnului Daniel Morar, în cele două complete de judecată din dosarele care privesc cauzele mele şi care se judecă, în aceste zile, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în urma respingerii cererii de recuzare, am transmis o scrisoare deschisă domnului judecător Nicolae […]

Castelul Ţepeş din Bucureşti, situat lângă Parcul Carol, imobil aflat în domeniul public al statului şi care serveşte, din 2004, drept sediu al ONCE, va trece în administrarea MApN, potrivit unui proiect legislativ. Scopul este, potrivit notei de fundamentare a proiectului, o mai bună administrare a clădirii, care trebuie să aibă acelaşi regim juridic ca […]

Federaţia Operatorilor de Transport Rutier pregăteşte o acţiune de protest faţă de scumpirea carburanţilor. Concret, vor fi boicotate benzinăriile Petrom. Membrii patronatului spun că acţiunea de protest este în solidaritate cu protestul cetăţenilor aşteptat pentru 17, 18 şi 19 ianuarie. Uniunea Naţională a Transportatorilor din România nu este însă de acord cu boicotarea unei anumite […]

Gwen Stefaniva fi noua imagine a L’Oreal Paris, potrivit People.com. Artista este extrem de încântată şi se declară norocoasă că poate colabora cu un grup atât de talentat. Primul produs la care Gwen va face reclamă este, desigur, rujul „Infallible”. „Îmi place să prezint haine pe scenă sau să filmez videoclipuri, a fost unul dintre […]

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, l-a eliberat din funcţie pe directorul general şi şeful CA al Companiei Naţionale Administraţia Portului Constanţa, Ioan Bălan, în urma constatării unor deficienţe manageriale. „Decizia ministrului vine ca urmare a deficienţelor semnalate în activitatea managerială a domnului Ioan Bălan”, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor. Eliberarea din funcţie […]

Dacă vacanţele de altădată nu vă mai sunt accesibile din cauza bugetului de criză şi doriţi totuşi să vă bucuraţi de vacanţă o bună alternativă ar fi hostelul. Dacă nu eşti pretenţios şi poţi renunţa la confortul celor 4 sau 5 stele pentru camere cu acces la o singură baie şi dormit în comun este […]

La iniţiativa Consulatului României la Sevilla, fiica Mihaelei Ispas, cunoscută în mass-media drept Nikita, este în custodia autorităţilor spaniole pentru protecţia minorului, după ce mama ei a fost arestată, a anunţat MAE.   Autorităţile spaniole analizează circumstanţele care au dus la reţinerea Nikitei. Directorul general al Departamentului Comunicare din MAE, Doris Mircea, a precizat, joi, […]

Curtea Constituţională a anulat parţial, joi, imunitatea judiciară de care beneficiază premierul italian, Silvio Berlusconi, până în octombrie, a anunţat presa italiană. Cei 15 magistraţi au optat pentru o soluţie de compromis între respingerea sau aprobarea legii „imposibilităţii legitime”, care-i permite lui Berlusconi să nu se prezinte în faţa tribunalelor cât timp este premier. Potrivit […]

Cotidianul „The Telegraph” va fi supus unei anchete pentru folosirea mai multor reporteri sub acoperire, care au înregistrat convorbirile avute în calitate de alegători cu parlamentari şi secretari de stat al Partidului Liberal Democrat. Potrivit codului de conduită al editorilor britanici, folosirea acestei metode este permisă doar dacă informaţiile nu pot fi obţinute altfel şi […]

Aplicația instalată pe telefoanele cu soft Android este practic un traducător mobil în timp real! Puteți vorbi cu orice persoană în orice limbă de pe pământ fără niciun efort. Cum funcționează aplicația Google? Tu vorbești în română, iar la telefon aplicația îți traduce cuvintele în limba interlocutorului tău. La rândul lui, el poate răspunde în […]

Într-un interviu acordat B365.ro, Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al Capitalei, spune că decizia privind pasajul Basarb a fost una greşită, existând şi alte soluţii pentru decongestionarea traficului din zona Gării de Nord. Arhitectul-şef spune că soluţiile de viitor pentru fluidizarea traficului sunt pasajele subterane, dar şi descurajarea circulaţiei. „Eu am fost împotriva Pasajului Basarab pentru că […]

Observatorul federal Ioan Mureşan, care este şi comisar al Gărzii Financiare Timiş, este anchetat de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, ancheta fiind legată de activitatea sa în cadrul Gărzii Financiare. Ancheta demarată de DNA împotriva lui Mureşan pentru acte de corupţie este în desfăşurare. Potrivit şefului DNA Timişoara, Tamaş Şifbeck, ancheta are legătură cu […]

Ciuperca Race 4 a distrus deja plantaţii din Taiwan, Indonezia sau Malaiezia şi le ameninţă pe cele din America de Sud şi Centrală. Ciuperca Race 4 are puterea de rămâne activă în sol mai multe decenii după ce a distrus plantaţiile, iar perspectivele, dacă reuşeşte să le ia în stăpânire şi pe cele din America […]

Jucătoarea română de tenis Alexandra Dulgheru a fost desemnată cap de serie numărul 27 în competiţia feminină de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, la care principala favorită este daneza Caroline Wozniacki, iar la masculin cap de serie numărul 1 este spaniolul Rafael Nadal. Elveţianul Roger Federer, câştigătorul ediţiei de anul […]

Vânzările Logan în Rusia au crescut cu 17% anul trecut, de la 53.869 la 62.826 unităţi, de aproape două ori mai lent decât piaţa auto, care a urcat cu 30%, de la 1,46 milioane la 1,9 milioane de maşini. Potrivit unui comunicat al Comisiei Constructorilor Auto, din cadrul Asociaţiei Companiilor Europene în Federaţia Rusă, Loganul […]

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi-au exprimat, în cadrul unui sondaj intern, opiniile privind evoluţia a 12 indicatori macroeconomici şi a doi indicatori ai pieţei de capital pe parcursul anului 2011. Potrivit mediei estimărilor analiştilor, România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,2%, o rată anuală a inflaţiei de 4,3% […]

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, la Oradea, că el crede că România va adera la Spaţiul Schengen în acest an, deoarece evaluările arată că ţara este pregătită pentru această aderare şi că are sprijinul preşedinţiei ungare a Uniunii Europene, relatează Mediafax.ro. Teodor Baconschi a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că el crede […]

O sursă a declarat pentru People că Rupert Friend şi Keira Knightley s-au despărţit acum câteva luni, în pofida faptului că aceştia au fost de nedespărţit, în 2005, când au lucrat împreună la pelicula „Mândrie şi prejudecată”. Cei doi, care locuiau împreună în Londra, s-au despărţit la puţin timp după ce Keira şi-a cumpărat o […]