cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

UEFA a început demersurile pentru a deschide procedurile legale împotriva fostului trezorier al federaţiei cipriote Spyros Marangos, în urma acuzaţiilor acestuia potrivit cărora atribuirea organizării CE din 2012 s-a făcut prin corupţie, a declarat un purtător de cuvânt al forului european. „Suntem în curs de a declanşa procedurile legale împotriva lui Marangos, pentru a proteja […]

Preşedintele Traian Băsescu invită partidele parlamentare la consultări, marţi, la ora 12.00, temele de discuţie propuse fiind informarea cu privire la concluziile Consiliului European, perspectivele relaţiei cu FMI şi perspectivele aderării la spaţiul Schengen. Şeful statului a făcut acest anunţ vineri, la Bruxelles, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul participării la […]

Atmosfera de lucru, stabilitatea jobului, grija pentru angajat, valoarea beneficiilor și oportunitățile de dezvoltare a carierei sunt criteriile determinante în alegerea unui loc de muncă pentru cei mai mulți dintre români, potrivit unui studiu al firmei de consultanță în resurse umane Aon Hewitt. Conform studiului, pentru majoritatea angajaților intervievați (peste 60%) mediul de lucru a […]

Senatorul PNL Mircea Diaconu şi-a propus să nu îi mai salute pe cei aproximativ 240 de parlamentari ai Puterii care au refuzat să voteze moţiunea de cenzură. Diaconu spune că parlamentarii PDL, UDMR şi independenţii s-au comportat ca „o grămadă de scaune” la votul de miercuri. „Azi, acel lot masiv de oameni inerţi, egali unul […]

Cablurile aeriene de pe stâlpi din zona Bulevardului Mihai Bravu au fost dezafectate, după ce în zonă a fost dată în folosinţă reţeaua de canalizaţie subterană Netcity, primarul Sorin Oprescu declarând că bucureştenii „au dreptul să vadă cerul liber, şi nu firele agăţate pe stâlpi”. Edilul şef al Capitalei a verificat, vineri, în zona Bulevardului […]

Britanicii de la Autocar.co.uk. au realizat primele fotografii cu noul Porsche Boxster pe care nemţii îl testează pe circuitul de la Nurburgring. Conservatori cum îi ştim, nemţii de la Porsche pregătesc mai degrabă o evoluţie decât o revoluţie în ceea ce priveşte designul noului Boxster. Totuşi, ampatamentul şi lungimea modelului vor creşte pentru mai mult […]

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Craiova, că publicarea în presă a stenogramelor, care reprezintă probe în dosare instrumentate de Parchet, este de o „gravitate incredibilă”, folosirea lor fiind o „chestiune de vulnerabilitate” la adresa siguranţei naţionale. Geoană a declarat, într-o conferinţă de presă, că folosirea stenogramelor în presă reprezintă o „hemoragie antidemocratică” […]

Rata şomajului din zona euro a atins în septembrie 10,1%, cel mai ridicat nivel de la crearea monedei unice în 1999, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de august, potrivit datelor publicate vineri de biroul de statistică Eurostat. Şomajul se menţine astfel la o medie de 10% pentru a şaptea lună consecutiv.Eurostat a revizuit […]

Suma este practic aceeaşi cu cea programată în octombrie. Doar că luna aceasta statul a luat doar 3 miliarde de lei, în loc de 4,6. Banii vor ajuta la acoperirea deficitului bugetar şi a datoriei publice. Ţinta de deficit bugetar este de 6,8% din produsul intern brut pentru sfârşitul acestui an. Patru licitaţii în noiembrie […]

Premierul Emil Boc va avea, vineri seara, o nouă discuţie informală cu membrii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), înainte de încheierea negocierilor cu instituţia financiară, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse ministeriale. În discuţia de joi seara, FMI a avertizat Guvernul că va depăşi ţinta de deficit stabilită pentru anul viitor dacă va introduce pachetul de […]

O stea cu neutroni cu o masă record, de două ori mai mare decât cea a Soarelui, a fost descoperită de astronomii americani, potrivit unui studiu publicat, joi, în revista ştiinţifică britanică Nature. Stelele cu neutroni, acele astre hiperdense, reprezintă „cadavrele” unor stele foarte masive care au explodat şi s-au transformat în supernove. Întreaga lor […]

Senatorul Ecaterina Andronescu susține că PSD și PNL au reușit să strângă toate semnăturile necesare pentru noua moțiune de cenzură pe care o vor depune împotriva Guvernului Boc. „Vom depune acestă moţiune astăzi (n.r- vineri), până în ora 16.00. Avem toate semnăturile necesare, sunt finalizate toate hârtiile care însoţesc această moţiune. Avem şi semnăturile liderilor […]

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, explică, într-o postare făcută, pe blogul său, situaţia absurdă în care se găseşte Guvernul Boc prin asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei, în contextul în care, la Senat se află în dezbatere un proiect similar. „Practic, Guvernul şi-a angajat răspunderea pe o lege ale cărei prevederi vor fi modificate, dacă […]

Consilierul liberal al Consiliului Judeţean Caraş-Severin Ioan Cojocariu i-a propus preşedintelui Consiliului Judeţean, democrat-liberalul Sorin Frunzăverde, să candideze la preşedinţia PDL, informează Caraş Online. Potrivit sursei citate, la finele şedinţei Consiliului Judeţean desfăşurată săptămâna aceasta, consilierul liberal Ioan Cojocariu i-a propus preşedintelui CJ, Sorin Frunzăverde, să candideze la şefia PDL. „Atitudinea dvs din momentele dificile […]

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, că Legea educaţiei, adoptată de Guvern prin asumarea răspunderii, nu este una perfectă, dar reprezintă un „pas uriaş” spre o reformă a învăţământului românesc. „Legea educaţiei nu este perfectă. Nicio lege nu este perfectă, dar este un pas uriaş spre o reformă produndă a învăţământului românesc. Cu certitudine, de […]

De o săptămână, britanicii sunt absorbiţi de o poveste demnă de Sherlock Holmes. E vorba despre un cerb roşu, un animal uriaş, care are 2,75 metri şi cântăreşte 135 de kilograme, cu impozantul nume „Împăratul din Exmoor”.Presa britanică a scris că frumosul cerb a fost împuşcat mortal de un vânător în timpul sezonului de împerechere, […]

Vedeta Pro Tv Andreea Esca a fost joi la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti, unde, timp de două ore, a stat de vorbă cu studenţii. „Când am fost angajată, principalul meu atuu a fost că eram îmbrăcată ca o babă”, şi-a amintit Esca. „Eu am dat la ASE, la finanţe bănci. Habar […]

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, vineri, după o întâlnire cu oficialii FMI, BM şi CE, că solicitarea sindicatelor pentru un salariu minim de 750 lei nu este exagerată şi le-a propus acestora un moratoriu pe 2011 în ceea ce priveşte grevele. Sârbu a spus că Guvernul ar trebui să pună la baza unui eventual […]

Cântăreaţa canadiană Céline Dion şi soţul ei, René Angelil, au hotărât ca gemenii lor, născuţi sâmbătă în Florida, să se numească Eddy şi Nelson, informează people.com. Numele bebeluşului Eddy a fost ales ca un omagiu adus lui Eddy Marnay, muzicianul care a produs primele cinci albume din cariera artistei. „A fost ca un tată pentru […]

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, şi-a dăruit un SUV personalizat, cu ocazia revenirii după o suspendare de nouă luni pentru dopaj, informează violanews.com. Potrivit sursei citate, Mutu şi-a cumpărat un Range Rover, pe care l-a personalizat cu iniţialele AM. Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat, în 29 ianuarie, pentru nouă luni de tribunalul antidoping din […]

„Două nimicuri, cel din parlament şi cel de pe stradă, s-au reunit ieri într-o imagine emblematică pentru golul istoric în care trăim”, scrie Mircea Cărtărescu într-un editorial după protestele şi moţiunea de cenzură din această săptămână. „Căci nu ştiu, în acest moment, să avem un guvern, nici nu ştiu să avem un popor. În acest moment […]

Împătimiţii substanţelor interzise au găsit un nou produs care să le potolească viciul: consumă seminţe de Datură, o plantă ornamentală din parcuri. Un tânăr de 22 de ani din Reghin a aflat de pe internet despre efectele halucinogene ale seminţelor de datură. Aşa că, împreună cu un prieten a mâncat un pumn de astfel de […]

„Congresul al XIV-lea” al domnilor Băsescu şi Boc Nu am fost niciodată membru al fostului PCR, deci era exclus să pot arunca vreo privire măcar la Congresul al XIV-lea, din toamna lui 1989. Dar îmi închipui că atmosfera trebuie să fi fost asemănătoare cu ce am văzut ieri în băncile portocalii din Parlament. Delegaţii de […]

Patronul echipei de fotbal Steaua Gigi Becali îi ia apărarea actualului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, aflat în atenţia DNA. „Astea sunt nişte minciuni pentru că nu există aşa ceva. Păi cum să îi dea banii şi cum să aibă încredere să îi ia? Şi chiar dacă i-a luat… a mai adus 2 milioane […]

Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole, a fost dezarmat şi amendat pentru că nu a anunţat, în termen de 15 zile de la moartea soţiei sale, că deţine în casă o armă care i-a aparţinut defunctei. Pistolul marca Walther, de calibru 9, descoperit printre bunurile (terenuri, casă, maşini, bani) lăsate moştenire copilului şi soţului de Mădălina Manole, […]

Nu mai puţin de 77% dintre români consideră că Guvernul Boc trebuie să plece, iar 23% sunt de părere că acesta este incompetent. De asemenea, 11% dintre români cred că actualul Executiv nu a făcut nimic. Acestea sunt datele ultimului sondaj de opinie realizat în rândul populaţiei de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie.