Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, care este şi membru în Comitetul Executiv al UEFA, spune că nu există nicio probă contra lui în scandalul de corupţie legat de alegerea ţărilor organizatoare ale Campionatului European (CE) din 2012. „Cipriotul care pretinde că s-ar fi dat fi mită în schimbul unor voturi nu a menţionat […]
Deputatul PNL Mihai Voicu scrie pe blog că democrat-liberalii probabil se vor abţine din nou de la votul moţiunii de cenzură pe asumare, estimând ironic că se aşteaptă ca „un nou transport de prenadez să sosească la Parlament pentru a lipi de scaun parlamentarii PD”. „Ştiu că se poate spune că a doua moţiune de […]
Fergie, solista grupului Black Eyed Peas, a fost desemnată femeia anului de revista Billboard şi va primi acest premiu în cadrul unei gale ce va fi organizată la New York, pe 2 decembrie, la două zile după lansarea în magazine a noului album al grupului american. Pe 30 noiembrie, grupul Black Eyed Peas îşi va […]
Bucureştenii caută locuinţe ieftine situate în zone apropiate de staţiile de metrou, dar nu numai. Astfel, cele mai căutate zone sunt cartierele Titan, Dristor şi Drumul Taberei, potrivit unui studiu al portalului imobiliar imopedia.ro. În top 10 cele mai căutate zone se numără şi Militari, Berceni, Iancului, Tineretului, Unirii, Ion Mihalache şi Brancoveanu. Cartierul Drumul […]
Cristian Diaconescu ar putea fi candidatul UNPR pentru următoarele alegeri prezidenţiale, a declarat la Râmnicu Vâlcea, preşedintele executiv al partidului, Gabriel Oprea, citat de Agerpres. „Noi la începutul lunii noiembrie vom avea o întâlnire a colegilor de partid la Parlament unde vom analiza propunerile şi eventuale candidaturi la alegeri. Pot spune că una din propuneri […]
Victor Ponta are probleme serioase în PSD, iar membri cu experienţă îi pregătesc o surpriză neplăcută, susţine preşedintele Camerei, Roberta Anastase, la RFI, afirmând, pe de altă parte, că nu are nimic să-şi reproşeze în legătură cu modul în care Legea pensiilor a fost adoptată. „Victor Ponta a făcut foarte multe gesturi riscante politic, în […]
Federaţia Internaţională de Handbal a lansat un sondaj online, pe site-ul propriu, pentru alegerea celui mai bun portar feminin din toate timpurile. Printre nominalizaţi se află şi fostul portar al naţionalei României, Luminiţa Huţupan Dinu, care concurează cu Cecilie Leganger (Norvegia, activează la Larvik HK), cu Lene Rantala (Danemarca, Larvik HK) şi cu fostul portar […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, că a învăţat „o lecţie usturătoare” la moţiunea de cenzură respinsă de Parlament pe 27 octombrie şi nu va negocia, în cazul demersului anunţat după angajarea răspunderii Guvernului, cu niciun parlamentar al puterii. Întrebat dacă va mai negocia cu parlamentari ai puterii şi la moţiunea de cenzură pe […]
Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de fotbal, a intrat în atenţia DNA care verifică acuzaţiile de luare de mită în cazul organizării Euro 2012.
Mircea Sandu: Nu există probe contra mea
Gigi Becali despre cazul Mircea Sandu: DNA o să-i ia boii de la bicicletă
UEFA declanşează proceduri împotriva cipriotului care acuză de corupţie forul european
Cea mai scăzută temperatură din acest sezon s-a înregistrat vineri dimineaţă, la Miercurea Ciuc, unde mercurul din termometre a coborât până la minus 10 grade Celsius. Temperatura de minus zece grade Celsius a fost înregistrată la ora 8.30 la staţia meteo din Miercurea Ciuc , fiind cea mai scăzută temperatură din această toamnă, a declarat […]
Decesul unui fost gardian public va costa bugetul local 20.000 de euro. Cel puţin aşa este prevăzut în regulamentul de funcţionare a Poliţiei Locale, un proiect de act normativ al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Poliţia Locală pare să fie ultima treaptă în evoluţia paznicului public, care a pornit de la denumirea de gardian şi a ajuns la aceea de poliţist comunitar.
FMI a avertizat Guvernul că va depăşi ţinta de deficit stabilită pentru anul viitor dacă va introduce pachetul de măsuri ce vizează scăderea cotei unice, a CAS şi majorarea salariului minim peste 700 lei şi a cerut un program clar de priorităţi pentru investiţii, în special în transport şi sănătate.
Rapid a obţinut calificarea în sferturile Cupei României după ce a trecut cu greu, în prelungiri, de Astra Ploieşti. Exact invers faţă de cum se întâmplă în campionat, Cupa României nu a lăsat loc niciunei surprize în faza optimilor. Absolut toate favoritele au trecut în sferturi, chiar dacă unele dintre ele au trebuit să trăiască […]
Cei patru reţinuţi în dosarul în care sunt învinuiţi şi Florin Salam şi Adrian Minune află astăzi dacă vor fi eliberaţi. Magistraţii Curţii de Apel urmează să judece recursul depus de avocaţi. Principalul suspect în acest caz este un alt personaj celebru în lumea interlopă, Ionel Balint, zis Nuţulică, fiul lui Nuţu Cămătaru. „Pe fondul […]
Ne tot întrebăm în ultima vreme cine şi din ce motiv „scapă” zilnic stenograme din dosare nefinalizate şi de ce apar doar stenogramele convorbirilor adversarilor preşedintelui Băsescu sau ale unor persoane mai puţin importante din anturajul prezidenţial.
Pedelistul Marcel Hoară, a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Complexul Energetic Rovinari. Decizia aparţine ministrului Economiei, Ion Ariton.
Deputatul PDL Teodor Paleologu, fost ministru al Culturii, a declarat, joi, la o dezbatere dedicată proiectului imobiliar pentru Palatul Ştirbei, că un consilier al premierului, Andreea Vass, a făcut lobby pentru acest proiect, aflat în prezent în proces de avizare la MCPN, scrie gandul.info. De asemenea, Paleologu a afirmat că Theodor Stolojan a fost cel […]
Incredibil. Unul dintre cei mai proaspeţi şi vioi jurnalişti din vremurile moderne – oare cum ar fi putut să fie şi să funcţioneze ziariştii pe vremea lui Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul? Gândul se sparie… – împlineşte 80 de ani. Unul dintre cei care au onorat în grad înalt această meserie, cu toate avatarurile, mizeriile, […]
Pensionarii pot să îşi gândul de la venituri mai mari în 2011. Chiar dacă parlamentarii au decis în comisia de muncă majorarea punctului de pensie, ministrul Botiş susţine că acest lucru nu se va întâmpla pentru că nu sunt bani. Şi salariile bugetarilor vor rămâne mici anul viitor. Singura veste bună de la ministru: salariul minim va creşte peste 650 de lei.
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, joi, la Bruxelles, secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, potrivit unor imagini difuzate de Antena 3, că faptul că 30.000 de români au protestat, miercuri, la Bucureşti, nu înseamnă că alţi 10 milioane sunt fericiţi.
Guvernul a decis să vină în sprijinul tinerilor care doresc să facă ucenicie la locul de muncă, iniţiind un proiect de lege care prevede că angajatorii primesc câte 300 de lei lunar pentru fiecare contract de ucenicie încheiat. „În legătură cu Legea privind modificarea şi completarea Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă pot […]
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că nu are niciun fel de respect pentru atacantul român Adrian Mutu şi că nu-l va ierta niciodată pentru că nu i-a restituit suma împrumutată, dar nu doreşte ca fotbalistul să facă închisoare pentru incidentul în care a fost implicat. „Lasă-l naibii pe Mutu! Mutu e cea […]
Rusia a lansat, joi, trei rachete intercontinentale pentru a testa componentele arsenalului strategic, armata rusă efectuând periodic astfel de teste, relatează Mediafax. Testele au început cu lansarea unei rachete strategice de tip Topol RS-12M (SS 25 Sickle, potrivit terminologiei NATO) fabricată în 1987, verificarea vizând dacă durata de exploatare a rachetei mai poate fi prelungită. […]
Schimbările climatice vor face insuportabilă viaţa în marile oraşe ale lumii către sfârşitul secolului al XXIII-lea. Umiditatea şi temperaturile vor ajunge la asemenea valori, încât oamenii nu vor putea trăi pur şi simplu în astfel de condiţii. La această concluzie au ajuns experţii de la Universitatea New South Wales din Sydney, Australia, relatează portalul informaţional […]
