Radu Cosaşu la 80 de ani

Incredibil. Unul dintre cei mai proaspeţi şi vioi jurnalişti din vremurile moderne – oare cum ar fi putut să fie şi să funcţioneze ziariştii pe vremea lui Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul? Gândul se sparie… – împlineşte 80 de ani. Unul dintre cei care au onorat în grad înalt această meserie, cu toate avatarurile, mizeriile, compromiosurile şi bucuriile ei, este astăzi la ceas aniversar. Unul dintre cei care au rămas pe baricadele scrisului constant la gazetă preţ de peste 60 de ani trăieşte astăzi momentul său înălţător de satisfacţie a misiunii îndeplinite.

Despre Radu Cosaşu este vorba.

Şi prietenii ştiu de ce. Pentru că a slujit exemplar limba română. Pentru că a ştiut, după ce şi-a dat fustele peste cap în anii ’50, să umble apoi numai în pantaloni. Pentru că propunând „adevărul integral”, când se trăia în plină minciună – dar astăzi cum stăm? -, a luat-o pe coajă rău de tot. Şi apoi nu l-a mai interesat decât doar miezul. Din vrednic utecist de frunte, după ce s-a lovit de pragul uşii ideologiei unui sistem care avea nevoie doar de cadre de nădejde, a devenit sceptic şi înţelept ca un rabin din Bacăul unde a văzut lumina zilei. Radu Cosaşu – pe numele adevărat, Oscar Rohrlich, aduce a fundaş de la Bayern Munchen – a scris minunate impresii şi comentarii despre fotbal şi film. Ani de-a rândul. A scris şi reportaje şi poezii şi o piesă de teatru, până într-o bună zi când un amic, regretatul Tudor Mazilu, într-o scenă stradală antologică, îi aruncă peste caldarăm, „Dacă vrei să te salvezi, scrie despre mătuşile tale!” şi aşa s-a întâmplat. Vajnicul gazetar se metamorfozează, nu chiar peste noapte, ci printr-o lungă călătorie în jurul său, într-un remarcabil scriitor. Tot ciclul „Supravieţuiri”-lor este rememorarea scrisă a unei vieţi şi o radiografie colorată, dulce-acru-amară, a lumii în care a(m) trăit. Sub comunism. În capitalism am adăugat doar stafide pe cozonacul deja existent. Dacă volumul său de debut se numea, patetic, „Servim Republica Populară Română!”, spre disperarea familiei burgheze din care cu onor provenea vivacele brigadier al vremurilor noi, tot ce a urmat apoi a fost o luptă cu sine. Pe care a câştigat-o. Cu multe strădanii şi cu o înţelegere superioară a lumii din care facem parte cu toţii. Fără să fie un stoic tenace, nu a devenit nici un cinic cu program. O întreagă umanitate s-a renăscut – şi refăcut – sub pana acestui distins jurnalist şi remarcabil scriitor. Dincolo de mizeriile istoriei şi ale oamenilor. Radu Cosaşu a fost şi este prietenul meu. Că este de stânga sau de dreapta, mi se pare irelevant, într-o lume în care, ca şi ieri, fustele se dau peste cap foarte repede şi foarte ieftin. Faptul că Radu Cosaşu împlineşte 80 de ani ni se pare un moment important, mai ales că moţiunea de cenzură nu a trecut. Scriam cu drag de fostul prim-ministru Emil Boc. Aşa ne permitem să-i urăm actualului extremist de centru de la „Dilema veche” un simplu şi călduros „La mulţi ani!”, ca un gol înscris direct din lovitură de colţ. Oare mai ştie cineva de Dridea sau „Armata de cavalerie” a lui Babel?

Doar Radu Cosaşu.