cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Măsurile de austeritate pe care le iau guvernele sub presiunea pieţelor financiare pentru corectarea deficitelor bugetare ar putea declanşa o nouă recesiune globală, avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), agenţie afiliată ONU, transmite Reuters. Agenţia a arătat că datoria publică trebuie redusă într-o manieră ordonată.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că decizia de a cere avizul CES şi CSAT în legătură cu legile care vor fi asumate de Guvern, în contextul invocării de către acesta a siguranţei naţionale în sprijinul măsurilor de austeritate, nu este o tactică de tergiversare. „Guvernul nu poate să invoce o problemă de siguranţă […]

Creditul de consum va reveni abia din 2011, spune Dan Ostahie preşedintele Altex. Până atunci însă retailerii trebuie să-şi remodeleze afacerea pe nevoile unei familii şi nu pe nevoia de modernizare aşa cum se întâmpla până la apariţia crizei. Companiile trec printr-o perioadă de aşezare a afacerii spune preşedintele Altex, Dan Ostahie. Aşezare pe care […]

Bulina roşie publică astăzi un articol interesant intitulat „Brambureala asumării: pensiile pe iunie ar putea scăpa de reducere”. Autorul articolului anunţă supărat că dacă legea intră în vigoare după 15 iunie, pensiile nu se reduc decât din luna iulie, iar pe iunie salariile vor fi mai mici, dar nu cu 25%. „Dacă legea va intra […]

Investiţiile realizate în economie în primul trimestru din 2010 au totalizat 9,378 miliarde lei, în scădere cu 29,1 la sută faţă de perioada similară din 2009, potrivit datelor provizorii publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Investiţiile realizate în lucrări de construcţii noi, în primul trimestru din 2010, au însumat 4,324 miliarde lei, în […]

Cătălin Burlacu, component al echipei campioane naţionale de baschet CSU Asesoft Ploieşti, şi căpitanul naţionalei masculine, a fost suspendat de Agenţia Naţională Andi-Doping pe o perioadă de trei luni, fiind depistat pozitiv în urma unui test efectuat la data de 15 aprilie. Potrivit Realitatea TV, testul a fost realizat după un meci cu BCMU Piteşti, […]

Dupa ce a primit milioane de străini la muncă, în anii trecuţi, dintre care un milion numai români, a venit şi rândul Spaniei să exporte forţă de muncă. Numărul cetăţenilor spanioli care doresc să plece la muncă în străinătate a crescut pe fondul crizei economice, dublându-se practic comparativ cu perioada aprilie 2008, anunţă compania de […]

Europarlamentarul PSD Corina Creţu susține că actuala putere din România a folosit criza economică „drept pretext pentru ascunderea incompetenţei”. „Fondul Monetar Internaţional a fost folosit ca un pretext şi apoi au venit (actualii guvernanţi – n.r.) şi au spus că ‘nu, ei au propus altceva’. Dar, iniţial, ni s-a spus că aşa ne cere FMI. […]

Punctul de pensie nu se va mai raporta la salariul mediu brut, ci la câştigul mediu brut pe economie. Asta după ce deputaţii au adoptat în sedinţa Comisiei de muncă un amendament prin care în proiectul legii unice a pensiilor se înlocuieşte termenul de salariu cu câştigul salarial. Reprezentanții puterii spun că pensia nu va […]

Trei persoane au fost ucise, marţi, de explozia unei bombe datând din cel de-al Doilea Război Mondial, pe care încercau să o dezamorseze la Goettingen, în centrul Germaniei, potrivit pompierilor, citaţi de AFP. Alte două persoane au fost rănite şi şase au suferit un şoc, a precizat sursa citată. Autorităţile nu au putut să precizeze […]

Dacia a înregistrat în mai cea mai mare creştere a înmatriculărilor de autoturisme din Spania, de 231%, la 1.668 unităţi, în timp ce piaţa a avansat cu 42%, la 93.000 de unităţi, potrivit datelor asociaţiei spaniole a importatorilor auto. Cota de piaţă a Dacia a urcat la 1,79%, de la 0,77%. În mai 2009, constructorul […]

Marinarul, Virgil Teofil Creţu, în vârstă de 36 de ani, din Tulcea, a fost rănit la picior. Nava Rim, pe care se afla Virgil Creţu, a fost capturată de piraţii somalezi pe 2 februarie, în Oceanul Indian. Potrivit Realitatea TV, incidentul s-a petrecut în largul apelor somaleze, aproape de Mogadishu. Marinarul a fost capturat de […]

Un scandal ar putea izbucni în tabăra roş-albaştrilor, după ce mai mulţi juniori de la echipa a doua sunt bănuiţi că ar fi fost la un bordel din Constanţa. În urmă cu o săptămână, Steaua a participat cu grupa de juniori „A” la un turneu play-off la Constanţa. În această formaţie au evoluat şi câţiva […]

Circa 68% dintre poliţişti vor grevă generală, potrivit unui sondaj realizat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Potrivit sindicatului marea majoritate a polițiștilor au un salariul lunar de 2.000 de lei.

Consiliul Legislativ atrage atenţia că recalcularea pensiilor speciale, prevăzută în proiectul de Lege pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea, încalcă principiul neretroactivităţii legii, cu „repercusiuni asupra caracterului de stat de drept”.

Pensia se va calcula în funcţie de câştigul salarial mediu brut pe economie

Vârsta de pensionare pentru femei, redusă în Parlament la 63 de ani

Frunzăverde (PDL): Nu trebuia să ne atingem de pensii sub nicio formă

Mallul, care urma să aibă o suprafaţă de 50 de hectare, fusese evaluat acum trei ani la 185 de milioane de euro. Fondul austriac de investiţii Immoeast, care deţine active de aproape un miliard de euro în România, a cumpărat 85% din proiectul de mall Polus Center din Constanţa pentru un euro, urmând să preia […]

RA-APPS a acordat unei firme canadiene, prin negociere fără anunţ de participare, un contract de 21,573 milioane de dolari, plus TVA, pentru realizarea de permise auto de conducere şi certificate de înmatriculare, potrivit unui anunţ publicat pe www.LicitatiePublica.ro. RA-APPS a negociat cu un singur ofertant, motivând că serviciile solicitate pot fi furnizate de un „anumit […]

România este asediată de guvernanţii lui Traian Băsescu. S-au întors măsurile comuniste în forţă. Nu-mi vine să cred că „regimul Băsescu” a vorbit ani la rând de reforme democrate, că intelectualii de curte i-au cântat în strună în acest sens şi că ne-am întors, de fapt, la vremurile uitate. Ba chiar ni s-a tot repetat […]

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MCTS), Daniel Funeriu, este convins că profesorii vor încheia situaţia şcolară a elevilor până marţi, situaţia fiind incertă în doar cinci judeţe. „Eu cred că profesorii vor pune note în catalog şi vor încheia situaţia şcolară a elevilor. Dacă nu pun note în catalog, trebuie să existe o bază […]

Cifre alarmante în ceea ce priveşte numărul celor care mor de cancer. Statisticile arată că, în 2008, maladia a provocat decesul a 7,6 milioane de persoane la nivel mondial. Cele mai multe dintre acestea s-au înregistrat mai ales în ţările în curs de dezvoltare, potrivit unui studiu al Centrului internaţional de cercetări asupra cancerului, din […]

Toată lumea discută despre Large Hadron Collider şi despre rezultatele experimentelor de acolo, dar multă lume a ratat anunţul fenomenal de la Fermilab, unul dintre cele mai importante în ultimii 20 de ani. D-Zero este un proiect de colaborare internaţională a oamenilor de ştiinţă care lucrează să identifice natura materiei, fiind responsabili cu descoperirea „top […]

Nominalizarea de către senatorii PDL a Iuliei Motoc, soţia diplomatului Mihnea Motoc, pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională a început deja să nască rumoare. În cercuri din justiţie sau învăţământ se şuşoteşte intens despre problemele de echilibru psihic cu care s-a confruntat doamna Motoc în ultimul deceniu şi care au necesitat tratamente, internări şi lungi perioade de repaus.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, marţi, că din totalul fondurilor disponibile prin Programul Operaţional Regional (POR), de 4,3 miliarde de euro, vor fi contractate în acest an trei miliarde de euro, iar suma plătită efectiv va fi de 500 de milioane de euro. „Românii ştiu să facă proiecte pentru fonduri europene”, a spus Udrea […]