La 92 de ani, Eugenia, soția fostului președinte al PNȚCD Ion Diaconescu, a părăsit această lume. Cunoscută de apropiați drept Tanti Jeni, doamna Diaconescu a fost un sprijin de nădejde pentru soțul său, mai ales când acesta a petrecut 17 ani din viață în închisorile şi lagărele de reeducare comuniste. Dumnezeu s-o odihnească!
Mulţi se plâng că în România nu se poate face nimic, că nimic nu funcţionează cum trebuie, că politica este amestecată în toate. În loc să ne resemnăm cu această atitudine de om învins şi fără putere, hai să devenim cetăţeni pro-activi şi utili cu efort minim, fără să ne coste nimic. O australiancă ce […]
Deşi în sezonul 2009/2010 a câştigat detaşat campionatul României cu Oltchim şi a dus formaţia vâlceană până în finala Ligii Campionilor, antrenorul Radu Voina nu mai vrea să continue la Râmnicu Vâlcea. El a refuzat oferta clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea de a-şi prelungi cu încă un an contractul, a declarat, pentru Mediafax, preşedintele Ioan Gavrilescu. […]
Deşi în ultimele luni preţurile locuinţelor de pe piaţa europeană au stagnat, ele ar putea să mai scadă în acest an. Potrivit unui studiu realizat de agenţia de evaluate financiarã americanã Standard & Poor’s, scãderea preţului a încetinit în multe state, precum Franţa, Italia, Spania şi Olanda. Cu toate acestea, există state, precum Marea Britanie, […]
Cinci prezentatoare de ştiri la Al-Jazeera şi-au dat demisia de la postul de televiziune din Orientul Mijlociu după ce au fost acuzate că nu erau îmbrăcate suficient de modest. Femeile au susţinut că redactorul-şef adjunct Ayman Jaballah a făcut observaţii „ofensive” despre ele, dar o anchetă internă a concluzionat că postul de ştiri din Qatar […]
Presa italiană scrie azi că justiţia suspectează Institutul pentru Opere Religioase (IOR), banca Vaticanului, de implicare în operaţiuni de spălare de bani. Parchetul din Roma a demarat o anchetă în acest sens. Institutul pentru Opere Religioase, care administrează conturile ordinelor religioase şi ale asociaţiilor catolice, este o structură ce beneficiază de extrateritorialitatea acordată statului pontifical, […]
Am purtat cu Andreea Raicu un dialog deschis şi sincer despre modul în care bine cunoscuta şi detestata criză economică i-a afectat decizia de cumpărare, despre viitorul jurnalismului în ţară, despre importanţa vitală a educaţiei şi despre noul său proiect de televiziune, „Întâlnire pe întuneric”. – Ai început cariera din televiziune ca model şi ai […]
Valer Dorneanu a obținut 161 de voturi în timp ce contracandidatul său, Ştefan Minea, doar 123. Roberta Anastase refuză să recunoască victoria lui Dorneanu.
Pensionarii care au protestat, astăzi, în faţa prefecturii din Timişoara faţă de măsura de reducere a pensiilor cu 15% au ajuns să arunce chiar cu ouă în sediul acesteia. Aproximativ 500 de pensionari s-au strâns în faţa prefecturii, reprezentanta Executivului în Timişoara, şi au strigat lozinci împotriva guvernanţilor. Oamenii spun că au ajuns la limita […]
Alejandro Drago și grupul Tango Rendezvous International concertează pentru prima dată în România, la Bistrița-Năsăud, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș, în perioada 3-5 iunie. Potrivit organizatorilor, deși concertele din cele trei orașe fuseseră programate pentru ora 19.00, cel care se va ține la Cluj-Napoca, pe 4 iunie, va începe la ora 17.00. „Din motive organizatorice, ora programată […]
Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a cerut, marţi, PSD să-şi asume „coplata tranziţiei”, arătând că şi PSD a guvernat în această ţară şi este vinovat de situaţia actuală. „Fac un apel către PSD să intre la coplata tranziţiei”, a spus Flutur, într-o conferinţă de presă, citat de Mediafax. El a subliniat că social-democraţii au fost mulţi […]
Fostul deputat Nati Meir şi fiul lui, Or Meir, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi de trafic de influenţă, respectiv complicitate la această infracţiune. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Nati Meir, pentru două infracţiuni de […]
Preşedintele de onoare al Ceahlăului Piatra Neamţ, primarul PDL al municipiului, Gheorghe Ştefan, a fost diagnosticat cu o gravă boală de sânge şi a fost internat de urgenţă la clinica din Nisa la care s-a operat de cancer preşedintele FRF, Mircea Sandu, informează Realitatea TV. Gheorghe Ştefan, cunoscut în lumea fotbalului sub porecla de „Pinalti”, […]
Legea prin care vor fi recalculate pensiile în România, pentru care Guvernul își asumă răspunderea în fața Parlamentului, va avea în vedere recalcularea tuturor pensiilor speciale, inclusiv ale lucrătorilor din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Administrația Națională a Penitenciarelor. Astfel, […]
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României au scăzut în luna mai cu 397 milioane de euro, de la 32,38 miliarde euro, la finele lui aprilie, la 31,98 miliarde euro, după trei luni consecutive de creştere, potrivit datelor publicate marţi de banca centrală. În precedentele trei luni rezervele au crescut constant, atingând valori maxime istorice. […]
Deși cele mai mari economii ale UE, precum cea a Germaniei sau a Franței, au înregistrat creșteri, numărul șomerilor continuă să crească. Potrivit datelor prezentate de Eurostat, rata şomajului din Uniune a stagnat în aprilie la 9,7%, însă numărul total al şomerilor a urcat cu 25.000, la peste 23,300 milioane de persoane. Datele mai aratã […]
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor decide, până în data de 14 iulie, dacă suspendă judecarea dosarului în care au fost trimişi în judecată Cătălin Voicu, fostul judecător Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic şi trimit cauza către Curtea Constituţională, pentru rezolvarea unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată astăzi în sala de judecată.
Tensiunile din pieţe aruncă euro la minimul ultimilor patru ani. Moneda europeană s-a depreciat marţi în faţa dolarului până la nivelul de 1,2112. Deprecierea euro este legată, în principal, de temerile investitorilor. Aceştia cred că problemele ţărilor din zona euro s-ar putea răspândi şi în sistemul bancar, deja lovit de revenirea economică mai slabă. Moneda […]
După ce Traian Băsescu a mărturisit, într-o discuție despre cuantumul pensiei minime, că a fost sub influența băuturilor alcoolice, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a rostit și el un mare adevăr. El a declarat, într-o emisiune televizată, că în campania electorală s-a minţit „prin omisiune” pentru a se ascunde faptul că mergeam spre prăpastie. Şeful Transporturilor […]
Moțiunea simplă a liberalilor împotriva ministrului Finanțelor Sebastian Vlădeascu a fost respinsă la 13 voturi diferență.
Am fi putut să minţim încă şase luni să vedem ce se întâmplă, să spunem că Europa merge bine, că România merge bine, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Însă Guvernul a hotărât să spună adevărul şi să anunţe populaţia că „Europa merge prost, iar România s-ar putea să mearga şi ea prost”.
Tehnicianul Victor Piţurcă nu a fost prezentat oficial, încă, la Steaua, dar finanțatorul echipei Gigi Becali susţine că acesta şi-a început deja munca la club. Becali a anunţat că fostul selecţioner e implicat total în campania de transferuri şi că parafarea înţelegerii este doar o chestiune de timp. „Vă spun doar atât, Piţurcă va câştiga […]
Guvernul taie din pensii și salarii, dar suplimentează fondurile alocate prin programul „Rabla”. Și asta în ciuda faptului că din ce în ce mai puțini români se încumetă să-și cumpere o mașină. Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, a declarat azi că programul guvernamental ar putea fisuplimentat cu 30.000 de vouchere. El a precizat totodată […]
„Dacă era o lege care spunea că n-am voie să fiu şi deputat şi acţionar îmi dădeam demisia din Parlament”, spune la Realitatea FM deputatul Silviu Prigoană. El susține că cei care îi cer să demisioneze nu numai din partid ci și din Parlament nu au dreptate.
Compania de asigurări Generali anunţă într-un comunicat de presă că complexul comercial „Dragonul Roşu”, deţinut de Niro Investment, este asigurat. „Confirmăm faptul că Niro Investment, care deţine centrul comercial „Dragonul Roşu”, este asigurat Generali Asigurări începând cu anul 2010. În baza poliţei de asigurări complexe de daune materiale la bunuri, care acoperă şi riscul de […]
