România, ne-România. Reciclaţi oricum!

Mulţi se plâng că în România nu se poate face nimic, că nimic nu funcţionează cum trebuie, că politica este amestecată în toate. În loc să ne resemnăm cu această atitudine de om învins şi fără putere, hai să devenim cetăţeni pro-activi şi utili cu efort minim, fără să ne coste nimic.

O australiancă ce stătea la mine cobora în fiecare dimineaţă şi uda florile din grădina cu apa de la un „hot water bottle”, un fel de pernă caldă folosită iarna pentru a încălzi patul, mai ales de anglo-saxoni. Făcea un mic gest să salveze planeta, îmi spunea. Recunosc că o găseam uşor excentrică. Numai că mai târziu am avut o petrecere şi a doua zi eram iritată şi jenată în egală măsura de numărul mare de sticle lăsate în bucătărie. Prea multe să le las gunoierilor.

Atunci m-am dus în oraş şi am lăsat sticlele la containerele de reciclare. După această vizită m-am dus cu sticle goale de apă şi şampon, cutiile goale de orez, hârtie, borcane goale de la murături şi orice poate fi inclus la categoriile de „sticlă, hârtie, carton şi plastic”. E drept că am început să recliclez cam târziu.

România stă extrem de prost la capitolul „reciclare”, deşi e membru UE. Legislaţia UE solicită fiecărei ţări să recicleze jumătate din deşeurile sale până în 2013, o ţintă care pare improbabilă astăzi. În UE, cantitatea de deşeuri reciclate s-a dublat între 1995 şi 2005 şi aproape jumătate din produsele din hârtie, plastic şi sticlă sunt reciclate, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Dacă în Germania este reciclat 48 la sută din gunoi, în Belgia 35 la sută şi în Irlanda 32 la sută, în România, numai 2 la sută este reciclat şi în Bulgaria este şi mai rău. Nu există încă o mentalitate în România pentru reciclare, aşa cum există mai demult în Occident. Sunt mai multe motive. În comunism era musai să nu arunci ceva, nu se găseau produse noi pe piaţă, astfel încât după ce au căzut Ceauşescu şi comunismul, actul de a arunca a devenit un act de eliberare şi de libertate personală. Îmi aduc aminte cât de şocată eram în anii ’90 când vedeam cum unii lăsau deschis câte un robinet şi apa curgea necontenit în chiuvetă. Mi s-a spus că „nu costă nimic, nu plătim noi”. Un fel de „mă doare în cot”, o iresponsabilitate mioapă şi crasă. Numai că s-au scurs 20 de ani de atunci şi resursele planetei s-au scurs şi ele.

Pe vremuri, reciclarea era considerată o politică a „verzilor”, dar acum în Europa şi America face parte din cultura şi igiena contemporane. În unele ţări vin companii de reciclare la tine acasă. Pe multe străzi, chiar în sate, sunt containere pentru sticlă, plastic, metal şi hârtie. Înainte au fost reclame, campanii de presă cu ajutorul persoanelor publice, până când conceptul şi nevoia de reciclare au intrat în conştiinţa publică. Pentru cei care nu au reciclat niciodată poate sună ca o povară, o sarcină nedorită în plus, dar v-aş provoca să încercaţi timp de o lună şi atunci vorbim.

O greutate poate să fie chiar o plăcere. Într-o epocă de consum, te simţi că faci ceva util pentru tine, familie, comunitate şi chiar planetă, dacă mintea ta te duce aşa de departe. Copiii în special se bucură mult de „excursiile de reciclare”.

Să nu ne gândim că este o activitate modernă. Acest proces de refolosire a materialelor şi produselor vechi pentru crearea unora noi, fără a apela la materii prime noi, reduce consumul de energie necesar extragerii materiilor prime şi au existat din anul 400 î.Hr., când cenuşa, uneltele agricole stricate şi obiectele ceramice erau reciclate. Obiceiul a continuat şi în perioada preindustrială, când materiale precum metalul şi bronzul erau colectate şi topite pentru crearea de obiecte noi. În timpul comunismului şi după puteai returna sticle goale de bere, apă şi sifon la băcănie pentru a plăti mai puţin pentru produsele noi. Hainele second-hand, maşinile second-hand, computere second-hand, lucrurile reparate în loc să fie aruncate la coş au o logică, un sens mai ales în perioada asta de criză economică.

Chiar dacă nu sunteţi convinşi, vă dau câteva cifre că până la urmă suntem cu toţii locatarii planetei.

* O cutie reciclată poate economisi suficientă energie pentru a alimenta un televizor timp de 3 ore.

* O sticlă reciclată ar economisi suficientă energie pentru a alimenta un calculator timp de 25 de minute.

* O sticlă de plastic reciclată ar economisi suficientă energie pentru a alimenta un bec de 60 waţi timp de 3 ore.

* 70% mai puţină energie este necesară pentru a recicla hârtia, în comparaţie cu energia ce este necesară pentru a o obţine din materii prime.

România, ne-România, reciclaţi!