cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Palatul Parlamentului, că România îşi va lua propriile măsuri de combatere a evaziunii fiscale şi a enumerat principalele domenii în care se face evaziune: agricultură, alcool, tutun, legume, dar şi în comerţul intracomunitar între ţările Uniunii Europene.

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, într-o declaraţie de presă că sindicalişti au, împreună cu politicienii, responsabilitatea de a curăţa sistemul public de corupţie. El a spus că liderii sindicali au impresia că funcţionarii sunt îngeraşi, în timp ce, de fapt, funcţionarii iau şpagă şi „vămuiesc” proiectele şi fondurile, nu miniştrii.

Hossu: Să explice Băsescu cum toţi miniştrii şi politicienii fac afaceri cu statul şi se îmbogăţesc

Şeful statului îi răspunde şefului FMI, Dominique Strauss-Khan, care susţinea că reducerea salariilor a fost alegerea Guvernului României, şi explică că a respins varianta cu care venise Fondul pentru că pe lângă creşterea fiscalităţii acesta prevedea şi reducerea salariilor din sistemul bugetar cu 20 de procente. Băsescu a afirmat că dacă „domnul Strauss-Khan are dubii” îi va trimite documentul.

Ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a reafirmat, într-o emisiune la Realitatea TV, că va candida pentru funcţia de vicepreşedinte al PDL, dar a ţinut să precizeze că nu s-a gândit cum ar fi să ocupe postul de preşedinte al României.   Voi candida la funcţia de vicepreşedinte al partidului”, a spus Elena Udrea. Ea a […]

Compania deţinută de Ministerul Economiei,Transgaz Mediaş, a anunţat că va scumpi gazul cu 10% de la 1 iulie. În acelaşi timp, ziarul Monitorul de Sibiu, a dat azi publicităţii lista salariilor nesimţite cu care sunt plătiţi angajaţii companiei. 

Pensia social minimă, sub influenţa alcoolului. Cel puţin asta reiese din declaraţiile făcute de şeful statului la discuţia cu parlamentarii PDL de marţi. Un parlamentar i-a atras atenţia preşedintelui că în 2009, pensia minimă garantată ar trebui să fie 500 de lei. Băsescu i-a replicat, în glumă, că…era sub influenţa băuturilor alcoolice când a spus acest lucru.

Antonescu sugerează tuturor să ceară în cor demisia lui Băsescu

Elena Udrea spune că deocamdată nu se pune problema demiterii premierului Emil Boc. Tototdată ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului susţine că nu trebuie puse toate problemele pe seama guvernului Boc, iar măsurile de austeritate trebuiau luate anul trecut.

 

Udrea, după Blaga: Am descoperit jaf în achiziţii când am venit la minister

Udrea nu s-a gândit cum ar fi să fie preşedinte al României

Udrea nu exclude remanierea Guvernului sau trecerea unei moţiuni de cenzură


Premierul Emil Boc i-a convocat la Guvern pe miniştrii Finanţelor, Muncii, Economiei şi Agriculturii, dar şi reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei pentru a discuta despre scrisoarea FMI şi legea de reducere a cheltuielilor înainte de avizul Executivului, au declarat pentru Mediafax.

Preţul gazelor rămâne sub control. Cel puţin asta ne spune preşedintele Băsescu care a afirmat azi că preţul gazelor naturale va continua să fie reglementat, cel puţin pe perioada actuală, în încercarea de a compensa „minimal suferinţele generate de criză”.     „România nu şi-a respectat programul de liberalizare a preţului la gaze naturale, fie […]

Nouriel Roubini, economistul care a prezis recesiunea, Simeon Djankov, ministrul bulgar de Finanţe care a scos Bulgaria din criză, şi Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale a unei Românii aflate încă în criză, vor discuta, miercuri, despre modalităţile de stabilizare a economiilor din regiune şi prognozele economice ale perioadei următoare, în cadrul Forumului Financiar Central şi […]

Iancu de Reșița, un tânăr conducător auto (cu permis cumpărat în licitație prin strigare de la un sărman bugetar), a adus o contribuție modestă la economia națională. Conducând cu o viteză pe care o considera reglementară pe o uliță (identificată de GPS ca fiind șosea cu două benzi și jumătate), a fost surprins de duritatea […]

Ţara e în faliment (adusă în această stare de actualul regim Băsescu) şi clasa politică din opoziţie îşi permite să jubileze. Nimeni nu mai are soluţii de ieşire din marasm, gata, noi, săracii majoritari, trebuie să ne întindem pe marginea şanţului, să ne punem braţele încrucişate pe piept şi să aşteptăm să murim. Bogaţii ţării […]

Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire secretă între preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi cel al Ucrainei, Viktor Ianukovici, la care s-a discutat destinul viitor al… Republicii Moldova. Agenţia de presă ucraineană Novîi Reghion difuzează o declarație a preşedintelui Comisiei de politică externă a Radei Ucrainei, Oleg Bilorus (fost ambasador al Ucrainei în SUA), […]

Preşedintele Băsescu le-ar fi spus parlamentarilor „din arcul puterii” că România a ajuns într-un punct critic, însă „o mai putem duce aşa încă doi ani”, iar menţinerea cheltuielilor la acelaşi nivel după reducerea salariilor şi pensiilor ar însemna o creştere a PIB de 21%, potrivit Antena 3.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat pentru Mediafax că la decizia închiderii CNI a contribuit stoparea unor programe, precum construirea de cămine culturale, săli de sport şi patinoare, şi că unele proiecte de cămine includeau şi o „bară pentru spectacol”. „În urma reducerii, suspendării şi anulării unor programe pentru investiţii, CNI a […]

Miniştrii Sebastian Vlădescu şi Mihail Dumitru au fost criticaţi de preşedintele Traian Băsescu pentru că nu comunică cu deputaţii PDL. Deputatul PDL Vasile Gherasim a declarat marţi că la întâlnirea dintre preşedintele Băsescu şi PDL s-a ridicat problema lipsei de comunicare a miniştrilor Sebastian Vlădescu şi Mihail Dumitru cu parlamentarii democrat-liberali. „Cea mai mare problemă […]

Veşti proaste pentru populaţie. Operatorul sistemului naţional de transport Transgaz Mediaş (TGN) a anunţat că tariful de transport al gazelor va creşte la 1 iulie cu circa 10%, de la 7,5 lei/MWh la 8,25 lei/MWh. Majorarea preţului este cauzată de faptul că Transgaz trebuie să recupereze, prin tarife, suma de 94,1 milioane lei, care reprezintă […]

Comisia Europeană propune miercuri o taxă care va fi aplicată băncilor în vederea finanţării, în viitor, a eventualelor măsuri de salvare a unor instituţii financiare, a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso. Liderii UE au insistat, la nivelul G20, pentru introducerea unei taxe asupra băncilor, astfel încât instituţiile financiare să opereze în condiţii similare la […]

Şeful statului ca cerut ca ministerele şi agenţiile să facă publice veniturile tuturor angajaţilor, prin afişarea pe site, citează Realitatea.net. PreşedinteleTraian Băsescu a declarat, în cadrul întâlnirii cu parlamentarii şi miniştrii PDL, că ministerele şi agenţiile ar trebui să afişeze pe site-urile oficiale numele şi toate veniturile angajaţilor, astfel încât românii să vadă cât câştigă […]

Trupa irlandeză U2 a fost nevoită să se retragă de la ediţia din acest an a Festivalului Glastonbury, după ce Bono, solistul trupei, a suferit o operaţie la spate şi a fost sfătuit de medici să se odihnească două luni, informează thesun.co.uk.   Într-o declaraţie postată pe site-ul Festivalului Glastonbury, Bono a afirmat că este […]